Stanca a fost măritată cu boierul Papa Brâncoveanu, din familia Brâncoveanu. Cuplul a avut trei copii, Barbu, Matei și Constantin, din care numai Constantin a supraviețuit până la maturitate, având la rândul său urmași. În 1659 a murit Matei, iar Barbu a murit în 1674, la Constantinopole.
Viața Stancăi Brâncoveanu a fost marcată de convulsiunile politicii interne a Țării Românești din secolul al XVII-lea și de conflictul între Cantacuzini și Băleni, cele mai puternice facțiuni boierești, care își contestau supremația.
În 1655, soțul ei a fost ucis la București în răscoala seimenilor și a dorobanților împotriva domnului Constantin Șerban. Când acești mercenari s-au ridicat împotriva domnului, care fusese sfătuit să-i dea afară din țară, familia Brâncoveanu, în frunte cu marele logofăt Preda (tatăl lui Papa și socrul Stancăi), era la casele din București. Preda Brâncoveanu a reușit să își răscumpere viața cu o mare sumă de bani, iar Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un copil de țigan, însă Papa Brâncoveanu a fost omorât la baza dealului Mitropoliei.
La câțiva ani după acest episod, Preda Brâncoveanu, socrul Stancăi, a fost strangulat din ordinele domnului Țării, Mihnea al III-lea. În consecință, Stanca și-a luat copiii și s-a mutat pe moșia tatălui ei. Postelnicul Constantin Cantacuzino a suferit însă o soartă similară, fiind ucis la Snagov.
Anul 1678 l-a adus pe tron pe fratele ei, Șerban Cantacuzino, care a hotărât lupta dintre Băleni și Cantacuzini în favoarea celor din urmă. Șerban a murit în 1688, când a fost ales în scaunul domnesc fiul ei, Constantin Brâncoveanu.
În 1688, Stanca a mutat rămășițele lui Papa și Preda Brâncoveanu la Mânăstirea Brâncoveni.
Stanca Brâncoveanu a murit la 10/20 februarie 1699. În amintirea ei a fost reconstruită în același an biserica mare din Mânăstirea Brâncoveni (în locul celei construite de Matei Basarab), piatra de temelie fiind pusă de nepoții ei Constantin II și Ștefan. A fost astrucată alături de soțul ei.
Piatra de mormânt citește:
„Suptu ačastă marmură zace țărăna jupaneasiĭ Stancăi Cantacuzeaniĭ, fata luĭ jupan Costandin den vechiu și înpărătescu rod Cantacuzino, biv Vel Postel[nic], a Doamniĭ Ilincăĭ, featiĭ bătrănuluĭ Io Șerban Basarab Voevod, jupăneasa luĭ jupan Papeĭ Brăncoveanuluĭ Po[st], fečorul luĭ jupan Prediĭ Brăncoveanuluĭ biv Vel Vornic și mumă bl[a]goč[e]stivuluĭ Domnu Io Costandin B[răncoveanul] Basarab [Voe]vod, carea, cu marĭ blăndeațe, cu multe milosteniĭ și nespuse alte bunătățĭ trăind și umplănd vărsta eĭ de an[i] [66], den cari 44 văduvă săracă de soțul eĭ i-[aŭ] petrecut creștineaște, s'aŭ săvărșit la anul [de] la Zidirea Lumiĭ 7207 și de la Spăsenia eĭ 1699, Fev[ruarie] 10, într'al unsprăzecelea anŭ al Domnieĭ fiiuluĭ săŭ maĭ sus numeitul Io Costandin B[răncoveanul] B[asarab] Voevod, carele cu mare ci[nste] și cu toate creștineștile pomenirĭ și mi[le] aicĭ la mănăstirea Brăncoveaniĭ, unde și însăș la moarte-ĭ aŭ lăsatu; aducănd-o lăngă soțul eĭ Papa Post[elnicul] și socru-săŭ Preda Vornic, o aŭ astrucatu.”[4]
Chiriță, Ilie (), „Papa postelnicul Brâncoveanu”, Arhivele Olteniei, (anul XI) (nr. 61-62): pp. 176–190Mentenanță CS1: Text în plus (link) Mentenanță CS1: Dată și an (link)
Iorga, N. (), Inscripțiĭ din bisericile Romănieĭ, Adunate, adnotate și publicate de N. Iorga. Volumul II, cuprinzând 1079 nre, Bucureștĭ: Atelierele grafice Socec & Comp.
Iorga, N. (), Viața și domnia lui Constantin-Vodă Brîncoveanu și scopurile Academiei Române, Volumul XXIX din Studii și Documente cu privire la Istoria Romînilor, București
Șerban, Constantin (), Constantin Brîncoveanu, București: Editura Tineretului
