Societatea studenților români

Societatea studenților români a fost înființată la 2 decembrie 1845 de către studenții români la Paris, în frunte cu Ion Ghica (președinte), C. A. Rosetti și Scarlat Vârnav (secretari). În 1846 Societatea a organizat în capitala Franței o Bibliotecă română și a militat pentru unitatea politică a Țărilor Române.[1][2]

Poetul Alphonse de Lamartine a acceptat funcția de președinte de onoare al societății și a devenit, apoi, ministrul afacerilor externe al guvernului revoluționar provizoriu[3], sub al cărui patronaj ființa și Societatea studenților români de la Paris.[4]

Printre membrii fondatori se numărau și frații Ion Brătianu și Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu. După absolvirea studiilor lor peste hotare, aceste personalități au revenit în țară și au pus bazele Statului Român modern.[2]

În sânul grupului de tineri români aflați la Paris existau și divergențe, mai ales între Ion Ghica și C. A. Rosetti. După plecarea în țară a celor doi, N. Bălcescu a preluat sarcina de a îndruma Societatea studenților români.[5]

În 1847, erau înregistrați 131 de studenți cotizanți la „Societatea Studenților Români” din Paris.

Ion Ghica, în ale sale „Scrisori către V. Alecsandri”, își amintea că:[6]

La 1846, pe când mă găseam și eu la Paris, s-a mai înființat și o altă societate: Societatea studenților români, cu scop d-a ajuta și a încuraja la studii pe tinerii fără mijloace bănești. Erau membri acelei societăți mai toți românii aflători atunci în Paris: C.A. Rosetti, Kogălniceanu, Nicu Bălcescu, Al. Catargiu și frate-so Calimac, Grigorie Romalo, Scarlat Vârnav (mai în urmă devenit Popa Vârnav), Nicu Ruset, Bălănescu, Ion Ghica și mai mulți alți. Societatea aceasta era pusă sub patronajul poetului Alfons de Lamartine și avea un comitet compus de Ion Ghica, președinte, C.A. Rosetti, secretar, și Scarlat Vârnav, casier.

Societatea studenților români de la Paris a reușit să editeze o revistă cu același nume, care a fost expediată și în țară. Printre colaboratori se numărau și G. Crețeanu, A. I. Odobescu, D. Berindei, G. Lecca și G. Florescu, redactor șef.[7]

Când, în periplul său, Badea Cârțan a ajuns la Paris, a fost oaspete la Societatea studenților români, s-a întâlnit cu Gogu Rădulescu, care l-a adăpostit și i-a arătat monumentele importante ale capitalei Franței. După o săptămână, Societatea studenților români a organizat o recepție de adio.[8]

În contextul manifestațiilor studențești care au avut loc la Paris în perioada 1845-1847 împotriva hotărârii autorităților de a suspenda „cele trei catedre de democrație” de la Collège de France (catedra de Istorie și morală condusă de Jules Michelet, catedra de Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale a lui Edgar Quinet și catedra de Literaturi slave condusă de Adam Mickiewicz), la care au luat parte activă și studenții români, Societatea studenților români a organizat o manifestație separată, la 17 ianuarie 1847, în fața casei lui Edgar Quinet, cunoscut filoromân.[9]

Note

  1. ^ „165 de ani: De la Societatea Studenților Români (1845) la LSRS”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b „Societatea studenților români” – 170 de ani de la înființare
  3. ^ Ambasada României în Republica Franceză - Relații bilaterale - Scurt istoric
  4. ^ Dan Berindei, Politică externă și diplomați la începuturile României modern, Editura Mica Valahie, 2011, p. 250.
  5. ^ Dan Berindei, Politică externă și diplomați la începuturile României moderne,Editura Mica Valahie, 2011, p 247
  6. ^ Scrisori către Vasile Alecsandri
  7. ^ Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu > Colecții > Fonduri documentare
  8. ^ Badea Cârțan – un apostol al cărții
  9. ^ Edgar Quinet, Opere alese (prefață și traducere Angela Cismaș), Editura Minerva, București, 1983, vol. 1, prefața, p. XXXIX.

Read other articles:

Ця стаття про село. Про комуну див. Мічештій-де-Кимпіє (комуна). село Мічештій-де-КимпієMiceștii de Câmpie Країна  Румунія Повіт  Бістріца-Несеуд Комуна Мічештій-де-Кимпіє Код SIRUTA 33854 Поштові індекси 427160 Телефонний код +40 263 (Romtelecom, TR)+40 363 (інші оператори) Координати 46°51′38″ п...

 

 

Place in Plovdiv, BulgariaBanya, Plovdiv ProvinceBanya, Plovdiv ProvinceLocation of Banya, Plovdiv ProvinceCoordinates: 42°33′N 24°50′E / 42.550°N 24.833°E / 42.550; 24.833CountryBulgariaProvince(Oblast)PlovdivGovernment • MayorStamen GeshevElevation295 m (968 ft)Population (15.09.2004) • Total3,968Time zoneUTC+2 (EET) • Summer (DST)UTC+3 (EEST)Postal Code4360Area code03132 Banya (Bulgarian: Баня [ˈba...

 

 

Опис файлу Опис Музей у селі Ягільниця Чортківського району Тернопільської області. Джерело Власна робота Час створення 2019 Автор зображення Максим Огородник Ліцензія Я, власник авторських прав на цей твір, публікую його на умовах такої ліцензії: Цей твір поширюється на у

Putri Buppha DeviPutri KambojaPutri Buppha Devi sedang menampilkan sebuah tari klasik Khmer pada sekitar tahun 1965.Menteri Budaya dan Seni Rupa MurniMasa jabatan1998 – 2004Perdana MenteriHun SenInformasi pribadiKelahiran(1943-01-08)8 Januari 1943Phnom Penh, KambojaKematian18 November 2019(2019-11-18) (umur 76)Bangkok, ThailandWangsaWangsa NorodomAyahNorodom SihanoukIbuPhat KanholAnakSisowath Moni Kossoma Sisowath Kalyan Tevi Keo Chinsita Forsinetti Sisowath Chivannariddh ...

 

 

Heri Ibnu WibowoWakil Bupati TemanggungPetahanaMulai menjabat 24 September 2018PresidenJoko WidodoGubernurGanjar PranowoPendahuluIrawan Prasetyadi Informasi pribadiLahir16 November 1969 (umur 54)Partai politik  GerindraSuami/istriDenty Eka Widi Pratiwi (Anggota DPD RI dari Jawa Tengah)Sunting kotak info • L • B Drs. R. Heri Ibnu Wibowo (lahir 16 November 1969) adalah seorang politikus yang berkebangsaan Indonesia yang menjabat sebagai Wakil Bupati Temanggung sejak 24 September 2018. ...

 

 

Lauren AmbroseLahirLauren Anne D'AmbruosoPekerjaanAktrisTahun aktif1997–sekarangSuami/istriSam Handel (2001-sekarang) Lauren Ambrose (lahir 20 Februari 1978) adalah seorang aktris film dan television AS, dikenal sebagai Claire Fisher dalam film seri televisi HBO Six Feet Under. Ia dilahirkan di New Haven, Connecticut dan belajar opera di Boston University Tanglewood Institute. Ambrose menikah dengan fotografer Sam Handel sejak September 2001. Ia dan suaminya memperoleh anak laki-laki b...

Gente en Bucarest durante los sucesos de 1848 llevando la bandera de Rumania La Revolución de Valaquia de 1848 (o Revolución valaca) fue un movimiento rumano liberal y un levantamiento nacionalista romántico que se desarrolló principalmente en la región de Valaquia, al sur de la actual Rumania. Se debe entender en el marco de las revoluciones que en 1848 de desarrollaron en numerosos países de Europa y estuvo especialmente ligada a la fracasada revolución en la vecina Moldavia. Mediant...

 

 

This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Holborn 9100 – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (January 2018) (Learn how and when to remove this template message) Holborn 9100Holborn 9120 terminalDeveloperHolbornManufacturerHolbornTypePersonal computerGeneration8-bitRelease dateUnited Kingdom: 19...

 

 

Maximal proper filter This article is about the mathematical concept in order theory. For ultrafilters on sets specifically, see Ultrafilter (set theory). For the physical device, see ultrafiltration. Hasse diagram of the divisors of 210, ordered by the relation is divisor of, with the upper set ↑14 colored dark green. It is a principal filter, but not an ultrafilter, as it can be extended to the larger nontrivial filter ↑2, by including also the light green elements. Since ↑2 cannot be...

Ownership of real property that is independent of any superior landlord This article's factual accuracy is disputed. Relevant discussion may be found on the talk page. Please help to ensure that disputed statements are reliably sourced. (January 2012) (Learn how and when to remove this template message) Property law Part of the common law series Types Real property Personal property Community property Unowned property Acquisition Gift Adverse possession Deed Conquest Discovery Accession Lost,...

 

 

Low-temperature supply chain Food safety Terms Foodborne illness Good manufacturing practice (GMP) Hazard analysis and critical control points (HACCP) Hazard analysis and risk-based preventive controls (HARPC) Critical control point Critical factors FAT TOM pH Water activity (aw) Bacterial pathogens Clostridium botulinum Escherichia coli Listeria Salmonella Vibrio cholerae Cronobacter spp Viral pathogens Enterovirus Hepatitis A Norovirus Rotavirus Parasitic pathogens Cryptosporidium Entamoeba...

 

 

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Januari 2023. Siwang atau Terasi bawang merupakan makanan khas daerah Indramayu dan Cirebon. Siwang merupakan campuran antara terasi dan bawang merah yang disangrai sehingga memiliki aroma terasi yang kuat. Siwang dibuat sebagai pengganti lauk oleh masyarakat kalang...

In this Spanish name, the first or paternal surname is Granados and the second or maternal family name is Covarrubias. This article may require cleanup to meet Wikipedia's quality standards. The specific problem is: poor or machine translation. Please help improve this article if you can. (October 2021) (Learn how and when to remove this template message) Manuel Granados Covarrubias President of the Party of the Democratic RevolutionIn office9 December 2017 – 22 October 201...

 

 

702 Alauda702 Alauda as seen an hour after occulting TYC 1920-00620-1[1]Discovery [2][3]Discovered byJ. HelffrichDiscovery siteHeidelberg Obs.Discovery date1910DesignationsMPC designation(702) AlaudaPronunciation/əˈlɔːdə/[4][5]Named afterAlauda (genus of Birds)[6]Alternative designations1910 KQMinor planet categorymain-belt · (outer) [7]Alauda [8]AdjectivesAlaudianOrbi...

 

 

United States historic placeMissouri State Fairgrounds Historic DistrictU.S. National Register of Historic PlacesU.S. Historic district 2011 Missouri State Fair - Ferris Wheel at SunsetShow map of MissouriShow map of the United StatesLocationRoughly bounded by US 65, Co. Rd. Y, Clarendon Rd. and the Missouri--Kansas--Texas RR tracks, Sedalia, MissouriCoordinates38°41′40″N 93°15′23″W / 38.69444°N 93.25639°W / 38.69444; -93.25639Area215 acres (87 ha)Buil...

Karnataka State Cricket AssociationSportCricketJurisdictionBangalore, Karnataka, IndiaAbbreviationKSCAFounded1933 (1933)AffiliationBoard of Control for Cricket in IndiaLocationBangalorePresidentRaghuram Bhat ASecretaryA. ShankarCoachBhaskar PillaiOfficial websitewww.ksca.cricket Karnataka State Cricket Association (KSCA) is the governing body of Cricket in the Indian state of Karnataka. The association is affiliated to the Board of Control for Cricket in India and governs the Karnataka c...

 

 

Republik MalawiRepublic of Malawi (Inggris)Dziko la Malaŵi (Chichewa) Bendera Lambang Semboyan: Unity and Freedom (Inggris: Persatuan dan Kebebasan)Lagu kebangsaan: Mulungu dalitsani Malaŵicode: ny is deprecated   (Chichewa)(bahasa Indonesia: O Tuhan Berkati Tanah Kita Malawi)[1]Ibu kota(dan kota terbesar)Lilongwe13°59′S 33°45′E / 13.983°S 33.750°E / -13.983; 33.750Bahasa resmiInggrisBahasa nasionalChichewaPemerintahanRepublik ...

 

 

Television show filmed in Vancouver Killer InstinctAlso known asDeviant BehaviorThe GateGenreCrime dramaCreated byJosh BermanStarringJohnny MessnerKristin LehmanChi McBrideComposerMark MorganCountry of originUnited StatesOriginal languageEnglishNo. of seasons1No. of episodes13 (list of episodes)ProductionExecutive producersEd ZuckermanCharlie CraigRunning time42 minutesProduction companiesFox Television StudiosRegency TelevisionOriginal releaseNetworkFoxReleaseSeptember 23 (2005-09-23)&#...

British surgeon and antiseptic pioneer (1827–1912) Lord Lister redirects here. For other people, see Joseph Lister (disambiguation) and Lord Lister (disambiguation). The Right HonourableThe Lord ListerOM PC FRS FRCSLister in 190237th President of the Royal SocietyIn office1895–1900Preceded byThe Lord KelvinSucceeded bySir William Huggins Personal detailsBorn(1827-04-05)5 April 1827Upton House, West Ham, EnglandDied10 February 1912(1912-02-10) (aged 84)Walmer, Kent, En...

 

 

Russian linguist Roman JakobsonРоман ЯкобсонBornRoman Osipovich Jakobson11 October [O.S. 29 September] 1896Moscow, Russian EmpireDied18 July 1982(1982-07-18) (aged 85)Cambridge, Massachusetts, U.S.Alma materLazarev Institute of Oriental LanguagesMoscow UniversitySpouse(s)Svatava Pirkova, Krystyna PomorskaSchoolMoscow linguistic circlePrague linguistic circleMain interestsLinguisticsNotable ideasJakobson's functions of languageMarkedness Semiotics  ...

 

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!