Simfonia nr. 6 în Si minor, Op. 74, Patetica este ultima simfonie finalizată a lui Ceaikovski, compusă între februarie și sfârșitul lunii august 1893. Compozitorul a dirijat prima interpretare în Sankt Petersburg pe 16/28 octombrie 1893, cu nouă zile înainte de moartea sa. A doua interpretare, sub bagheta lui Eduard Nápravník, a avut loc 21 de zile mai târziu, la un concert memorial pe 6/18 noiembrie. A inclus câteva modificări minore făcute de Ceaikovski după premieră, fiind astfel prima interpretare a simfoniei în forma în care este cunoscută astăzi. Prima interpretare la Moscova a avut loc pe 4/16 decembrie sub bagheta lui Vasily Safonov.
Istoric
Primele schițe au fost finalizate în primăvara anului 1891. Totuși, o parte sau toată simfonia nu era pe placul lui Ceaikovski, care a distrus manuscrisul "într-una din numeroasele sale stări de depresie și presupusa inabilitate a sa de a crea"[1]. În 1892 Ceaikovski a scris nepotului său:
Simfonia este doar o lucrare scrisă dintr-o pură voință din partea compozitorului; nu conține nimic care să fie interesant sau simpatic. Ar trebui lăsată deoparte și uitată. Determinarea din partea mea este admirabilă și irevocabilă.[2]
În 1893, Ceaikovski menționează din nou lucrarea într-o scrisoare către fratele său:
Acum sunt complet ocupat cu noua lucrare...și mi-e foarte greu să mă despart de ea. Cred că va fi cea mai bună lucrare a mea. Trebuie să o termin cât mai repede posibil pentru că trebuie să rezolv multe treburi și în curând va trebui să plec la Londra. Ți-am spus că am finalizat o simfonie care nu a fost pe placul meu și am distrus-o. Acum am compus o simfonie pe care cu siguranță nu o voi distruge.[2]
Simfonia a fost compusă într-o căsuță din Klin pe care Ceaikovski a părăsit-o în octombrie 1893. La puțin timp după aceea a sosit în Sankt Petersburg pentru prima interpretare, "într-o stare excelentă"[3]. Totuși, compozitorul a început să aibă o stare de teamă cu privire la simfonia sa când, la repetiții, membrii orchestrei nu au fost foarte încântați de noua lucrare[3]. Cu toate acestea, simfonia a fost primită cu multă apreciere. Fratele compozitorului, Modest, a scris: "Au fost aplauze iar compozitorul a fost rechemat pe scenă, dar cu mai mult entuziasm decât la lucrările precedente. Nu a fost aceeași impresie puternică pe care a făcut-o lucrarea ca atunci când a fost dirijată de Eduard Nápravník pe 18 noiembrie 1893 și mai târziu, ori de câte ori era interpretată".[4]
Titlul
Titlul în rusă a simfoniei, Патетическая (Patetičeskaja), înseamnă "pasional" sau "afectiv" și nu "stârnește milă". Ceaikovski s-a gândit inițial să numească simfonia Программная (Programmnaja sau "Simfonia programatică) dar a realizat că va încuraja curiozitatea cu privire la programă, pe care el nu dorea să o dezvăluie. Conform fratelui său, Modest, a sugerat titlul Патетическая care a fost utilizat în primele ediții ale simfoniei; nu se știe cu precizie dacă lui Ceaikovski îi plăcea sau nu titlul[5], cert este că editorul a ales să îl păstreze iar titlul a rămas.
Bagar, Robert, "Peter Ilyitch Tchaikowsky", The Concert Companion: A Comprehensive Guide to Symphonic Music (New York: McGraw-Hill Book Company, Inc., 1947).
Brown, David, Tchaikovsky: The Final Years (New York: W. W. Norton & Company, 1992). ISBN 0-393-03099-7.
Cross, Milton and Ewen, David, "Peter Ilitch Tchaikovsky", in Vol. II of Milton Cross' Encyclopedia of Great Composers and Their Music (Garden City, New York: Doubleday and Company, Inc., 1962).
Holden, Anthony, Tchaikovsky: A Biography (New York: Random House, 1995). ISBN 0-679-42006-1.
Keller, Hans, "Peter Ilyich Tchaikovsky", in Vol. I of The Symphony, ed. Robert Simpson (Harmondsworth, 1966).
Rimsky-Korsakov, Nikolai, Letoppis Moyey Muzykalnoy Zhizni (St. Petersburg, 1909), published in English as My Musical Life (New York: Knopf, 1925, 3rd ed. 1942). ISBN n/a.
.jpg)
