Siconulf

Siconulf
Date personale
Născut	secolul al IX-lea d.Hr. Italia
Decedat	849 d.Hr.
Părinți	Sico I de Benevento
Frați și surori	Sicard de Benevento
Căsătorit cu	Itta[*][[Itta (wife of Siconulf, prince of Benevento)|​]]
Copii	Sico al II-lea de Salerno
Ocupație	Principatul de Salerno
Apartenență nobiliară
Titluri	Principe di Salerno[*][[Principe di Salerno (Italian noble title)|​]] (839 d.Hr.–851 d.Hr.)
Modifică date / text

Efigia lui Siconulf pe un solidus emis în timpul guvernării sale la Salerno

Siconulf (de asemenea, Siconolf, Sikenolf, Siconolfo sau Siconulfus) (d. 851) a fost primul principe longobard de Salerno, fiind fratele principelui Sicard de Benevento, care a fost asasinat de către Radelchis I. Ca replică la actul lui Radelchis, populația din Salerno l-a proclamat pe Siconulf ca principe în opoziția cu noul conducător din Benevento. Pentru o vreme, Radelchis l-a ținut pe Siconulf prizonier în Taranto. Un grup de cetățeni din orașele Salerno și Amalfi au mers la Taranto deghizați în negustori amalfitani și au reușit să îl elibereze pe Siconulf din închisoare, aducându-l la Salerno.^[1]

Radelchis a fost cel care i-a chemat primul pe sarazini pentru a lupta contra lui Siconulf în 841, după care Siconulf a răspuns cu aceeași monedă, recurgând și el la ajuto musulman. Războiul cu Radelchis a durat vreme de zece ani, timp în care devastările provocate de sarazini s-au intensificat, iar bisericile erau prădate. În cele din urmă, în 849, regele Italiei, Ludovic al II-lea, a coborât în sudul Italiei și a confirmat divizarea Principatului de Benevento, silindu-i pecei doi rivali să încheie pacea și recunoscându-l pe Siconulf al noului principal de Salerno. Principalele orașe ale principatului erau Taranto, Cassano Irpino, Paestum, Conza, Sarno, Cimitile (Nola), Capua, Teano și Sora.

Siconulf a murit la puțină vreme după aceea și a fost urmat la domnia asupra principatului de către fiul său, Sico al II-lea.

Note

1. Barbara M. Kreutz, Before the Normans: South Italy in the Ninth and Tenth Centuries, Philadelphia, University of Pennsylvania Press, 1991) p. 23.

Bibliografie

• H. M. Gwatkin, Whitney, J. P. (ed.), The Cambridge Medieval History: Volume III, Cambridge University Press, 1926.