Reproducere vegetativă

Producerea de noi indivizi de-a lungul marginii frunzei plantei Kalanchoe pinnata.

Reproducerea vegetativă (cunoscută și sub denumirea de propagare vegetativă, multiplicare vegetativă sau clonare) este orice formă de reproducere asexuată care apare la plante și în care o nouă plantă crește dintr-un fragment sau butaș al plantei părinte sau din structuri de reproducere specializate, care sunt uneori numite propagule vegetative.[1][2][3]

Multe plante se reproduc în mod natural în acest fel, dar procesul poate fi indus și artificial. Horticultorii au dezvoltat tehnici asexuate de propagare care folosesc propagule vegetative pentru a înmulți plantele. Ratele de succes și dificultatea de propagare variază foarte mult. Monocotiledonatele nu au de obicei un cambiu vascular, ceea ce le face mai dificil de propagat.

Caracteristici

Propagarea plantelor este procesul de înmulțire a unei specii vegetale sau a unor soiuri și poate fi sexuată sau asexuată. Se poate realiza prin utilizarea părților vegetative ale plantelor, cum ar fi frunzele, tulpinile și rădăcinile pentru a produce noi plante sau prin creșterea din părți vegetative specializate ale plantelor. [4]

În timp ce multe specii vegetale se reproduc prin reproducere vegetativă, rareori folosesc exclusiv această metodă pentru a se înmulți. Reproducerea vegetativă nu este avantajoasă din punct de vedere evolutiv; aceasta nu permite diversitatea genetică și poate induce acumularea unor mutații dăunătoare.[5] Reproducerea vegetativă este favorizată atunci când permite plantelor să producă mai mulți descendenți decât ca urmare a reproducerii prin intermediul semințelor.[6] În general, puieții unei plante sunt mai ușor de înmulțit vegetativ.[7]

Mecanisme

Țesutul meristematic este cel care face posibil procesul de reproducere asexuată. Se regăsește în mod normal în tulpini, frunze și vârfuri ale tulpinilor și rădăcinilor și constă din celule nediferențiate care se divid în mod constant, permițând creșterea plantelor și dau naștere sistemelor de țesuturi ale plantelor. Capacitatea țesutului meristematic de a se divide continuu permite înmulțirea vegetativă. [8]

Vezi si

Referințe

  1. ^ „vegetative reproduction | horticulture”. Encyclopedia Britannica. Accesat în . 
  2. ^ Kershaw, K. A.; Millbank, J. W. (aprilie 1970). „Isidia as Vegetative Propagules in Peltigera Aphthosa VAR. Variolosa (Massal.) Thoms”. The Lichenologist (în engleză). 4 (3): 214–217. doi:10.1017/S0024282970000257. ISSN 1096-1135. Accesat în . 
  3. ^ RRB, Leakey (). „Physiology of vegetative reproduction”. Encyclopedia of Forest Sciences. doi:10.1016/B0-12-145160-7/00108-3. Accesat în . 
  4. ^ Swingle, Charles F. (). „Regeneration and vegetative propagation”. The Botanical Review. 6 (7): 301–355. doi:10.1007/BF02919037. ISSN 0006-8101. 
  5. ^ Scarcelli, N.; Tostain, S.; Vigouroux, Y.; Agbangla, C.; Daïnou, O.; Pham, J.-L. (august 2006). „Farmers' use of wild relative and sexual reproduction in a vegetatively propagated crop. The case of yam in Benin”. Molecular Ecology. 15 (9): 2421–2431. doi:10.1111/j.1365-294X.2006.02958.x. ISSN 0962-1083. PMID 16842416. 
  6. ^ Birget, Philip L. G.; Repton, Charlotte; O'Donnell, Aidan J.; Schneider, Petra; Reece, Sarah E. (). „Phenotypic plasticity in reproductive effort: malaria parasites respond to resource availability”. Proc. R. Soc. B. 284 (1860): 20171229. doi:10.1098/rspb.2017.1229. ISSN 0962-8452. PMC 5563815 Accesibil gratuit. PMID 28768894. 
  7. ^ Bonga, J. M. (). „Vegetative Propagation in Relation to Juvenility, Maturity, and Rejuvenation”. Tissue Culture in Forestry. Forestry Sciences. 5. Springer, Dordrecht. pp. 387–412. doi:10.1007/978-94-017-3538-4_13. ISBN 9789048182725. 
  8. ^ Priestley, Joseph Hubert; Swingle, Charles F. (). Vegetative Propagation from the Standpoint of Plant Anatomy. U.S. Department of Agriculture. 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!