Reniu
|
|
|
Informații generale
|
Nume, Simbol, Număr
|
Reniu, Re, 75
|
Serie chimică
|
semimetal
|
Grupă, Perioadă, Bloc
|
7, 6, d
|
Densitate
|
21.020 kg/m³
|
Culoare
|
alb-cenușiu
|
Număr CAS
|
7440-15-5
|
Număr EINECS
|
|
Proprietăți atomice
|
Masă atomică
|
186,207 u u
|
Rază atomică
|
pm
|
Rază de covalență
|
159 pm
|
Rază van der Waals
|
pm
|
Configurație electronică
|
[Xe] 4f145d56s2
|
Electroni pe nivelul de energie
|
760 kJ/mol
|
Număr de oxidare
|
|
Oxid
|
|
Structură cristalină
|
hexagonală
|
Proprietăți fizice
|
Fază ordinară
|
solid
|
Punct de topire
|
3459 K (3186 °C) K
|
Punct de fierbere
|
5869 K (5596 °C) K
|
Energie de fuziune
|
kJ/mol
|
Energie de evaporare
|
kJ/mol
|
Temperatură critică
|
K
|
Presiune critică
|
Pa
|
Volum molar
|
m³/kmol
|
Presiune de vapori
|
|
Viteza sunetului
|
m/s la 20 °C
|
Forță magnetică
|
|
Informații diverse
|
Electronegativitate (Pauling)
|
|
Capacitate termică masică
|
137 J/(kg·K)
|
Conductivitate electrică
|
5,56 · 106 S/m
|
Conductivitate termică
|
48 W/(m·K)
|
Prima energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
|
A 2-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
|
A 3-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
|
A 4-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
|
A 5-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
|
A 6-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
|
A 7-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
|
A 8-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
|
A 9-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
|
A 10-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
|
Precauții
|
NFPA 704
|
|
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
|
Modifică text |
Reniu (simbol: Re; latinescul Rhenus = "Rin", fluviul) este elementul chimic cu numărul atomic 75. Este un metal foarte rar și a fost descoperit de Walter Noddack, Ida Tacke și Otto Berg în 1925 d.Hr.
Se cunosc oxizii de reniu ReO3 și Re2O7 (culoare galbenă și destul de stabil). De la heptaoxidul de reniu se obține acidul perrenic HReO4 , ale cărui săruri se numesc perenați ce nu au proprietăți oxidante.
În industria electrotehnică, reniul este folosit la confecționarea filamentelor pentru becuri, iar aliat cu platina este folosit la confecționarea termoelementelor, ca electrozi și catalizatori, la fabricarea vârfurilor de penițe pentru stilou etc.
Caracteristici
- Masa atomică: 186,207 g/mol
- Densitatea la 20 °C: 21,03 g/cm³
- Punctul de topire: 3.180 °C
- Punctul de fierbere: 5.627 °C
Vezi și
Bibliografie
- D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988
- M. Ionescu, S. Gogălniceanu, Chimie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1964
Legături externe
Elemente chimice
|
|
Metale alcaline
|
|
|
|
Metale alcalino-pământoase
|
|
|
Metale tranziționale
|
|
|
Metale post-tranziționale
|
|
|
Metaloizi
|
|
|
Nemetale
|
|
|
Halogeni
|
|
|
Gaze nobile
|
|
|
Lantanide
|
|
|
Actinide
|
|
|
Superactinide
|
|
|