Regiunea București a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în zona de sud a Republicii Populare Române, înființată în anul 1950, când au fost desființate județele (prin Legea nr.5/6 septembrie 1950). Ea a existat până în anul 1968, atunci când regiunile au fost desființate.
Istoric
Reședința regiunii a fost la București, iar teritoriul său cuprindea la început o suprafață similară cu cea a actualelor județe Giurgiu și Ilfov. În 1952 a încorporat teritorii din regiunile desființate Ialomița (fără raioanele Fetești, încorporat în regiunea Constanța, și Urziceni, încorporat în regiunea Ploiești; ambele transferate în 1960) și Teleorman, ajungând să aibă o suprafață puțin mai mică decât a actualelor județe Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman.