Phylloporus pelletieri (Joseph Henri Léveillé, 1867 ex Lucien Quélet, 1888), sin.Phylloporus rhodoxanthus (Lewis David de Schweinitz, 1822 ex Giacomo Bresadola, 1900),denumit în popor hrib cu lame[1] sau filopor roz-galben[2], este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genulPhylloporus. Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile de arbori). Acest burete destul de rar se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitar sau în grupuri de 2-3 exemplare, pe toate solurile, preferat pe cele nisipoase și permeabile, în păduri (și montane) de conifere cu drag pe lângă brazi și pini precum în cele de foioase mai ales sub fagi, deseori la margini de drum golașe, începând în iulie, până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger. Această specie reprezintă tranziția de la ciupercile cu lamele la cele tubulare.[3][4]
Taxonomie
Giacomo Bresadola
Primul care a descris această ciupercă sub denumirea Agaricus rhodoxanthus a fost micologul american Lewis David de Schweinitz în articolul său din 1822 (publicat în Saxonia), văzând-o specie pur americană,[5] iar renumitul Giacomo Bresadola a transferat specia de la genul Agaricus la Phylloporus cu același epitet în anul 1900, determinând-o și soi european (astfel descris și de Bruno Cetto).[6]
Dar cu câteva decenii înainte, în 1867, savantul francez Joseph Henri Léveillé descoperise specia în Europa, dându-i numele Agaricus pelletieri (în onoarea omului de știință Pierre Joseph Pelletier, 1788-1842).[7] Faimosul micolog francez Lucien Quélet l-a schimbat în Phylloporus pelletieri în lucrarea sa Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes din 1888,[8] denumire valabilă până în prezent (2018).
Ca deseori, micologii au început o dispută: Americanii văd în specia Phylloporus rhodoxanthus una autonomă, iar cei europeni numai un sinonim pentru Phylloporus pelletieri, ce dovedește remarca sensu auct. eur. (sensu auctorum europaeorum = „în sensul autorilor europeni”).[9][10] Acest articol se alătură micologilor europeni în sublinierea de mai mare credibilitate.
Conform Mycobank,[11] denumirea Phylloporus rhodoxanthus este numai valabilă pentru un soi găsit în Congo-ul Belgian, descrisă de micologul belgian Paul Heinemann (1916-1996) în 1955.[12]
Pălăria: are un diametru de 3-8 (10) cm, este la început convexă cu marginea răsucită în jos, dar se aplatizează pe măsură maturizării, căpătând adesea crăpături și o adâncitură largă în mijloc. Cuticula este catifelată, fiind în special pe marginea exterioară și în bătrânețe lucioasă precum puțin lipicioasă pe vreme umedă. Culoarea pălăriei este brună până brun-roșcată, spre margine cu nuanțe măslinii.
Lamelele: sunt relativ distanțate și groase, puțin dezvoltate în înălțime, relativ despicate, interconectate între ele prin numeroase ramificații, adică unite între ele prin firișoare subțiri care formează din loc în loc mici scobituri, precum decurente de-a lungul piciorului, Se detașează cu ușurință de pălărie. Coloritul este la exemplare tinere de un galben strălucitor, schimbând cu vârsta spre galben închis, chiar ocru, iar când lamelele sunt frecate între degete, capătă o culoare brun-roșcată care se ia pe pielea degetelor.
Piciorul: are o lungime de 4-6 cm și o lățime de 0,6-1,5 cm, fiind canelat fibros neregulat, cilindric sau fusiform, dar mereu relativ subțiat la bază, deseori curbat și uneori prins de pălărie în poziție ușor excentrică. Coloritul este inițial galben-ruginiu, apoi brun-roșiatic, la bază mereu bine vizibil galben-verzui.
Carnea: este tare, galben-roșiatică, dar la bază galben-verzuie și sub cuticulă brun-roșcată cu un miros slab, plăcut, necaracteristic și gust dulceag.[3][4]
Caracteristici microscopice: basidiile de 30–40 x 8–10 microni produc spori elipsoidali până fusiformi, netezi, de colorit maroniu-mov sau maroniu-gălbui cu o mărime de 10–12.5 × 4–4,7 microni.
Reacții chimice: Cuticula buretelui se decolorează cu sub aburi de amoniac albastru-verzui, cu Hidroxid de potasiu viu albastru, dar lamelele și carnea brun. Mai departe, ciuperca devine roșie la contact cu acid sulfuric.[13]
Ph. rhodoxanthus, lamele
Ph. rhodoxanthus tânăr
Ph. pelletieri bătrân
Ph. pelletieri, văzut de sus
Timbru din R. Moldova
Confuzii
Datorită lamelor specifice, hribul cu lame se poate confunda în mod normal doar cu suratele sale, de asemenea comestibile, ca de exemplu cu: Phylloporus arenicola,[14]Phylloporus aurantiacus,[15]Phylloporus leucomycelinus[16] sau Phylloporus phaeoxanthus.[17]
Bureții proaspeți pot fi pregătiți asemănător hribilor ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[22][23] Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor sau conservarea preferat în ulei.[24]
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 474-475, ISBN 3-405-12116-7
^ abHans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 64-65, ISBN 978-3-440-14530-2
^Lewis David von Schweinitz: „Agaricus rhodoxanthus”, în: „Schriften der naturforschenden Gesellschaft zu Leipzig”, vol. 1, Editura Barth, Leipzig 1822, p. 83
^Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 14, 95
^Joseph-Henri Léveillé în: P. Crouan & H. Crouan: „Florule de Finistère, Contenant des Descriptions de 360 Espèces Nouvelles de Sporogames, des Nombreuses Observations”, Editura Friedrich Klincksiek, Paris 1867, p. 81
^Lucien Quélet: „Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes”, Editura Octave Doin, Paris 1888, p. 409
^Paul Heinemann: „Champignons récoltés au Congo Belge par Madame M. Goossens-Fontana, I. Boletineae”, notă complementară 2, în: „Bulletin du Jardin Botanique de l'État à Bruxelles” vol. 25, nr. 2, 1955, p. 169-181
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 37, ISBN 3-85502-0450
^A.H. Sm. & Trappe: „Phylloporus arenicola”, în jurnalul „Mycologia”, vol. 64, nr. 5, 1972, p. 1150-1151
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967
