A fost membru PCUS din 1973. Director al Institutului de Planificare al comitetului de stat pentru planificare din RSSM. Ca director al acestei instituții a creat seminarul științifico-metodologic în probleme economico-matematice, a redactat majoritatea lucrărilor elaborate de colaboratorii institutului. Profesor și șef de catedră la Universitatea de Stat din Moldova.
Biografie
Petru Soltan s-a născut pe 29 iunie1931, în familia lui Simion și Melania Soltan din satul Coșnița, raionul Dubăsari, din RSSU. A fost cel mai mare dintre cei zece copii din familie. A studiat la Institutul Pedagogic din Chișinău. În toamna anului 1954, Petru Soltan pleacă la Universitatea de Stat „M. Lomonosov” din Moscova pentru a-și face studiile de doctorat.[8]
Fiind doctorand la Moscova, a efectuat cercetări științifice sub conducerea renumitului savant rus Pavel S. Aleksandrov. În anul 1961 și-a susținut cu succes teza de doctorat în fața Consiliului Științific din cadrul Institutului de Matematică al AȘ-ului a URSS-ului. În decembrie 1972, Petru Soltan a devenit membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. În 1974 a obținut titlul de doctor habilitat în științe fizico-matematice. Prin lucrarea prezentată pentru obținerea acestui titlu a fost fondată teoria d-convexității originală.[8]
Între 1974-1978 a fost membru al Prezidiului Academiei de Științe. Din 1992 este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. În 2003 a devenit membru de onoare al Academiei Române,[3] iar în 2004 a câștigat Premiul Național în domeniul științei și tehnicii.[8]
Petru Soltan este fondatorul școlii științifice „Teoria mulțimilor d-convexe și aplicațiile matematicilor”, autor a peste 100 de lucrări științifice în domeniul matematicilor teoretice și al celor aplicative, între care șase monografii. A pregătit 24 de doctori și trei doctori habilitați în științe fizico-matematice.[8]