Se presupune că un moșier cu nume necunoscut, apropiat de familia Cantacuzino, a cumpărat în anii 1850–1860 un lot de 500 ha de teren arabil de la moșia satului Hincăuți și câteva zeci de hectare de pădure de stejar în apropierea satului. La dispoziția sa, pădurea de 150–180 de ani a fost defrișată și vândută constructurilor de corăbii din Imperiul Rus; totuși, câțiva stejari au fost lăsați în picioare, pentru a servi ca bază pentru viitorul parc.
Astfel, în locul pădurii a fost înființat un conac, cunoscut drept conacul familiei Cantacuzino din Poiana, și un parc natural în stil landșaft, amplasat pe o pantă de deal orientată spre est, cu un lac în vale. Se pare că boierul și-a cheltuit toate finanțele pentru construirea acestui parc, deoarece pentru a-l finisa acesta a luat credit de la bancă. Întrucât nu a reușit să ramburseze împrumutul, fiind perioadă de criză economică, boierul s-a sinucis și a fost înmormântat nu departe de conac, la umbra unui stejar bătrân, alături de soacra sa. Soția văduvă s-a căsătorit cu un boier pe nume Șneider, care se presupune că a rambursat definitiv împrumutul.
De-a lungul timpului, conacul și parcul au adăpostit o tabără de pionieri, o casă de copii și un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză.[3]
În 1998, conform anexelor atașate la legea proaspăt promulgată a ariilor protejate din Republica Moldova, parcul se afla la balanța Sanatoriului Ftiziatric al Ministerului Sănătății.[1] La un anumit moment, proprietatea i-a revenit primăriei satului Hincăuți, iar în 2005[3] parcul a fost achiziționat de Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Responsabilii de la universitate doreau să deschidă în acest loc un centru pedagogic, însă planurile au rămas nerealizate. La fel, cel puțin până în 2013, aceștia nu au efectuat niciodată lucrări de amenajare a conacului sau a parcului.
Descriere
Aleea principalăVedere dinspre latura de sud a parculuiCei opt pini din spatele conaculuiÎn partea dreaptă: unul din stejarii de lângă mormânt
Parcul este un exemplu de arhitectură peisagistică realistă, unde elementul principal este natura. Stejarii din pădurea originală au contribuit la redarea planimetriei conacului și la organizarea compozițională și planimetrică a parcului propriu-zis.
Într-un studiu din 1960,[4] se remarca intrarea în parc ca fiind marcată de un rând de plopi giganți (Populus alba) și, în partea de nord, un rând de molizi obișnuiți (Picea excelsa), aceștia din urmă fiind deja defrișați în '60. Până în anii 2010, au dispărut și plopii. În locul arborilor dispăruți au fost sădiți brazi.
La 30 metri de la conac, în partea stângă, cresc doi stejari mari, cu înălțimea de aprox. 22 m și grosimea trunchiului de 1,5–1,8 m, datați din 1630–1660, la rădăcinile cărora se află mormântul primului stăpân. În spatele conacului este amplasat un grup de 8 pini, iar în partea dreaptă a acestuia — arbori de paltin și pin negru. De aici, spre nord-est, se întinde aleea principală, mărginită de paltini de câmp și jugaștri, sădiți în două rânduri. Aleea principală conduce la o poiană, de la care pornesc alte alei în diferite direcții: una spre lac, alta spre marginea de sud a parcului. Parcul este străbătut de o rețea inelară de alei, care divizează poiana principală conducând în diferite direcții.
Pe malul lacului au fost plantate plante de Salix alba. Lacul, în prezent, este înnămolit și acoperit de stuf.
Stejarii seculari sunt grupați în marginea de sud-est a parcului și, în măsură mai mică, în centrul acestuia. Mijlocul parcului găzduiește specii autohtone, ca paltinul, teiul și ulmul, iar hotarele parcului specii mai decorative și mai rare.
Dendroflora
În parc a început să se dezvolte flora autohtonă, care afectează speciile străine și riscă să transforme teritoriul într-o pădure obișnuită. Speciile Populus alba și Ginkgo biloba sunt deja pe cale de dispariție.
Lista speciilor de plante lemnoase din parcul Hincăuți este prezentată în tabel.
^Leontiev, P. V. (). „Старые парки Молдавии и их значение для современного паркостроения”. Известия Молдавского Филиала АНСССР (11): 3–29.
Bibliografie
Tarhon, Petru (). Parcurile vechi boierești din Republica Moldova. Academia de științe a Moldovei, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Chișinău: Pontos. pp. 190–196. ISBN978-9975-51-487-3.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
._(26227901435).jpg)
._(25439924224).jpg)
