Accesul se face din Șoseaua Kiseleff, prima alee la dreapta în sensul dinspre Arcul de Triumf spre Piața Presei (oficial, adresa poștală este „Șoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 28”, deși Palatul se găsește la capătul unei alei private ce pătrunde în Muzeu, numită „Intrarea Românești”). Numărul factorial afișat pe plăcuța fixată pe poarta Palatului este „26-28”.
Pe acoperișul Palatului se află un mare catarg pentru drapele. Conform uzanțelor de protocol regal, pe acest catarg trebuie arborat, în fiecare moment, pavilionul personal al Regelui, atunci când Suveranul se află în reședință (sau cel al membrului Familiei Regale cu rangul cel mai înalt care este prezent, în ordinea de precădere). Pavilionul este imediat coborât atunci când Regele părăsește reședința. Dacă nici un membru al Familiei Regale nu se află în Palat, pe catarg flutură drapelul național al României, steagul tricolor având în centru Stema Regală, varianta mare.[1][2]
Palatul s-a aflat în proprietatea Principesei Elisabeta până la naționalizarea lui în 1948. În prezent, palatul se află în proprietatea statului și este administrat de Regia Autonomă a Protocolului de Stat (RAAPPS).
După revenirea definitivă în țară a Familiei Regale a României, petrecută în 1997 (la exact 50 de ani de la plecarea în exilul forțat), Palatul este folosit ca singura reședință oficială și locuință a Familiei Regale din București.
Arhitectură
Palatul a fost proiectat în 1936 de către arhitectulCorneliu Marcu. Stilurile arhitecturale principale sunt: stilul Maur și stilul (Neo)Brâncovenesc, însă conform ultimelor publicări (vezi Curentul Mediteranean in arhitectura interbelica romaneasca), Palatul Elisabeta este încadrat în stilul Mediteranean.
Decorarea Palatului Elisabeta a avut ca sursă de inspirație, printre alte palate, Castelul Banloc.