Pălăria: are un diametru de 6-12 cm, este inițial convexă, apoi se aplatizează, iar la sfârșitul maturizării este adâncită, chiar în formă de pâlnie, cu marginea vălurită și răsfrântă spre picior și cu gurgui central vizibil (buric). Cuticula este netedă, lucioasă și cu striații foarte fine, radiale. Coloritul variază de la gălbui-portocaliu la brun-roșcat, uneori cu pete mai întunecate de diferite dimensiuni.
Lamelele: sunt decurente de-a lungul piciorului, foarte dese, nu prea înalte și tare bifurcate. Coloritul este galben-auriu cu nuanțe portocalii, mai mult sau mai puțin intense. În întuneric emit ca piciorul o ușoară luminescență verde-albăstruie.
Piciorul: are o înălțime de 5-14 cm și o lățime de 0,9-1,5 cm, fiind plin, fibros, dur și conic, subțiindu-se către bază și în interior de culoare galben-portocalie. Suprafața este ridată. Afară este de aceeași colorit cu pălăria. În întuneric emite ca lamelele o ușoară luminescență verde-albăstruie.
Carnea: este rezistentă și fibroasă, având pete deschise sau închise. Mirosul este puternic și plăcut, gustul dulceag.
Caracteristici microscopice: are spori ovoidali, aproape rotunzi, netezi, cu o mărime de 4-7 x 3,5-6 microni. Culoarea lor este albicios-gălbuie.[4][5]
Reacții chimice: Carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu verde și cu hidroxid de amoniu palid-verzui pe suprafața pălăriei precum cu sulfovanilină imediat roșu-violet, apoi mai închis (pălărie și lamele).[6]
O. olearius, lamele din apropiere
O. olearius, lamele și picior
O. olearius tinere
O. olearius bătrâne
O. olearius, fluorescență
O. olearius pe măslin
Toxicitate
Cu toate că ciuperca prezintă proprietăți medicinale antibiotice slabe, efectul toxic al conținutului de iludină, numit sindromul resinoidian,[7] ce rescrie practic ADN-ul celulelor „infectate”, este mult mai dăunător. Intoxicațiile cu această ciupercă sunt numai foarte rar fatale, dar se manifestă clar, durând chiar până la o săptămână. Ele apar în intervalul de la o jumătate până la patru ore de la ingestie și constau în crampe puternice, tulburări digestive ca greață, vomă, diaree, dureri abdominale care antrenează tulburări hidro-electrolitice (deshidratare, șoc hipovolemic). Transpirații si dureri de cap sunt posibile. În unele cazuri s-a descris o scădere a tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace, pe când simptome neurologice sunt foarte rare.[8][9]
Nu există un antidot specific. Pentru tratament se aplică măsuri terapeutice simptomatice, constând in administrare de antispastice, antidiuretice, antiemetice si reechilibrare hidroelectrolitică.[8]
Confuzii
Ciuperca este confundată cel mai ades cu Cantharellus cibarius,[10] deosebindu-se prin faptul că gălbiorul nu are lame propriu zise ci doar niște pliuri, precum Omphalotus olearius are carnea în picior de culoare portocalie în loc de albicios-gălbuie. Mai departe buretele poate fi confundat cu „gemenii” săi Omphalotus illudens, (diferențele sunt la nivel de ADN respectiv la preferințele saprofite)[11] și Omphalotus olivascens (diferențele sunt la nivel de ADN respectiv la preferințele saprofite, prezintă în plus pete măslinii pe pălăria ciupercii mature),[12] ambii tot atât de otrăvitori precum cu mortalele Galerina marginata și Inocybe lacera[13] sau cu comestibilele Hygrophoropsis aurantiaca (are lame bifurcate dar nu crește in grupuri compacte)[14] precum Hygrocybe aurantiosplendens.[15]
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 92-93, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
Bibliografie
Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi piu diffuse”, Editura Istituto Geografico De Agostini, Novara 1997, ISBN 88-415-4140-7
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Kai Welzel: „Molekularbiologische Untersuchungen zur nicht-ribosomalen Peptidsynthese in Omphalotus olearius” Editura WiKu-Verlag für Wissenschaft und Kultur, Berlin 2006, ISBN 3-86553-138-5
_Singer_699862.jpg)
_Bresinsky_%26_Besl_248348.jpg)
