Obeliscul a fost ridicat în 1763 pe locul unde a existat altarul fostei biserici gotice cu hramul Sfintei Ecaterina.[1]
Biserica este menționată în lista dijmelor papale din anii 1332-1337 din dieceza Cenadului. Conform unei legende, în cripta fostei biserici ar fi fost înmormântată Maria de Bytom,[2] soția regelui Carol Robert de Anjou, care avea în acea vreme reședința la Timișoara, însă aceasta doar a decedat la Timișoara,[3] fiind înmormântată în cripta regală a Basilicii Székesfehérvár.[4]
Litografie din 1716. În dreapta, în afara cetății, se poate observa Biserica gotică Sfânta Ecaterina
În timpul stăpânirii otomane, biserica a fost transformată în moschee, până în 1716, când după Timișoara a fost cucerită de Imperiul Habsburgic. După cucerire, edificiul a fost folosit ca depozit de sare, apoi ca pulberărie, în 1722, biserica fiind oferită Ordinului Franciscan. În 1744, când construcția cetății a ajuns până la vechea suburbie Palanca Mică, administrația a informat franciscanii, la data de 31 decembrie 1744, că "în decurs de un an biserica Ecaterina și mănăstirea vor fi demolate din cauza continuării construcției cetății" (in germană: „binnen Jahresfrist die Katharinenkirche und das Kloster wegen Fortsetzung des Festungsbaues rasiret werden”), până în 1753 complexul fiind demolat complet, franciscanii primind un teren pentru construcția altei biserici abia opt ani mai târziu, în 1752.[5]
Pe locul altarului fostei biserici a fost ridicat în 1763 obeliscul cu trei fețe, așezat pe un soclu baroc, și cu o cruce de fier în vârf, având inscripții în limba latină pe cele trei laturi ale soclului.[6]
Obeliscul a fost deteriorat în vremea Asediului Timișoarei, din timpul Revoluției Maghiare de la 1848-1849, fiind restaurat în anul 1851.[7] Până în anii 1930 a rămas pe amplasamentul inițial, în fața Școlii de Fete (în prezent Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”). În anul 1933, cu ocazia lărgirii bulevardului C. D. Loga, obeliscul a fost demontat, fiind menționat faptul că, în noiembrie 1938, acesta se afla de 4 ani de zile dezmembrat, zăcând pe iarbă, în fața Vilei Szana, cu toate că reasamblarea lui fusese hotărâtă de mai multe ori. În urma unei petiții a Ordinariatului Episcopal din Timișoara, în acel an a fost începută restaurarea monumentului, lucrările fiind preluate de către sculptorul în piatră Karl Kendlhoffer,[8] monumentul fiind menționat în iunie 1939 ca deja restaurat,[9] fiind mutat câțiva metri, înspre parc, față de locul său original.[10]
În anii 1960 obeliscul a fost mutat în cimitirul din Calea Lipovei, unde se găsește până în prezent. Motivul ar fi fost inceperea construcției vilei de protocol din Timișoara a lui Nicolae Ceaușescu, obeliscul aflându-se pe terenul unde urma să fie construită clădirea.[11]
Descriere
Obeliscul prezintă o tipologie clasică în repertoriul iconografic și decorativ prin forma piramidală cu trei laturi, soclul pe care se sprijină partea superioară se termină într-un piramidion și crucifix. Partea mediană este decorată cu volute puternic profilate ce încadrează inscripțiile latine ce fac aluzie la momentul și ocazia ridicării monumentului. Soclul monumentului prezintă urme ale unor chenare decorative, iar în vârful piramidei un cartuș decorează una dintre fațete. Nu se cunoaște autorul și nici un document nu atestă donatorul.[7]
Obeliscul se află într-o stare avansată de degradare din cauza materialului friabil din care a fost executat,[7] acesta fiind realizat din gresie.[8]
Acesta prezintă urmatoarele inscripții:
Trophaeum solo aequatae sacrae aedis Chatarinensis, in qua sacrificare Deo florente Eugenio, Carolo sexto dominante Signo Reformatos Fratres coepisse Minores
Monumentul bisericii Sfânta Ecaterina egal făcut cu pământul, în care Dumnezeului s-a sacrificat, pe timp când Eugen era în floarea vieții, din ordin sub domnitorul Carol al – IV – lea frații împuținați au început să-l reconstituie
Sed Maria Theresia apostolica Regni coronata Regina, hos in praesidio locat et patrocinio ambit
Iar Maria Tereza, regina încoronată pentru a împărăți, i-a luat pe aceștia în scut și pus la adăpost
Defunctis, quorum hic Cineres ac ossa recondo, Aeternam requiem ore et corde precare viator
Pentru pacea eternă a decedaților ale căror cenușă și oseminte le ascund, călătorule, roagă-te cu grai și inimă[10]
^H. Grotefend, Stammtafeln der schlesischen Fürsten bis zum Jahre 1740, vol. V, No. 18, established Maria's death on 15 December 1315. This date was supported by O. Balzer, Genealogia Piastów, Kraków 1895, p. 377; J. Dąbrowski, Elżbieta Łokietkówna 1305–1380, ed. II, Kraków 2007, p. 16 and p. 34, citing the work of Grotefend and Balzer, said that Maria died in 1315; In Jan Długosz, Roczniki czyli kroniki sławnego Królestwa Polskiego, vol. IX, ed. II, Warsaw 2009, p. 122, note. 9, there is an information that the chronicler gave the wrong date of death of Maria. According to the editor Maria of Bytom died on 19 December 1317, after which he refers in p. 53, note 77, that the Hungarian Queen died on 9 December 1317, and the date of 19 December was false, unsubstantiated by any source. S.A. Sroka, Z dziejów stosunków polsko-węgierskich w późnym średniowieczu. Szkice, Kraków 1995, pp. 45–46, note 92, pointed that Maria was a living person in a documented issued by Charles I Robert dated 2 July 1318. Most likely, the creation date of this document wasn't accurate, because since 23 June of that year the Hungarian King was engaged to Beatrice of Luxembourg. See S.A. Sroka, Z dziejów stosunków polsko-węgierskich w późnym średniowieczu. Szkice, Kraków 1995, p. 46, note 96.
^J. Horwat, Z. Jedynak, Córka Kazimierza księcia bytomskiego, Maria, królowa Węgier, [in:] J. Drabina (red.), Magazyn Bytomski, vol. 6, Bytom 1984, p. 92 and note 9, wrongly quoted Długosz, stating that Maria was buried in Belgrade, and K. Jasiński, in the Rodowód Piastów śląskich, stated that the Queen of Hungary was buried in came to rest in Temesvár.
