PROFILBARU.COM

Date personale
Nicolae Velea
Născut	13 aprilie 1936^[1] Cepari, România
Decedat	31 ianuarie 1987 (50 de ani)^[1] București, România
Cauza decesului	hipotermie
Cetățenie	România^[2]
Ocupație	scriitor redactor[*]
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Nicolae Velea (n. 13 aprilie 1936, Cepari, Argeș, România – d. 31 ianuarie 1987, București, România) a fost un prozator și povestitor român.

Biografie

S-a născut ca fiu al lui Gheorghe și al Dumitrei Velea, ambii învățători. A urmat liceul la Curtea de Argeș. După cursurile Facultății de Silvicultură din Brașov, urmează și pe cele ale Facultății de Filologie din București (1953 – 1958), avându-i ca profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Jacques Byck, Alexandru Graur, Edgar Papu. Debutează cu reportaj în Viața studențească (1957). Ca prozator va debuta un an mai târziu, cu schița Poarta în Gazeta literară.

Între 1958 - 1963 lucrează ca redactor la Gazeta literară, fiind coleg de redacție cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Paul Georgescu, Matei Călinescu, S. Damian, Gabriel Dimisianu. Primul volum de proză scurtă, Poarta, îi apare în 1960 și îl impune ca și prozator original (excesiv de original, consideră unii comentatori).

Timp de doi ani (1964 - 1966) lucrează la Studioul cinematografic București, secția scenarii, iar din 1966 și până la sfârșitul vieții, ca redactor la revista Luceafărul. În 1965 se căsătorește cu Elena Stan, și ea absolventă a Facultății de Filologie, prozatoare (își semnează textele Ana Delea), iar în 1967, i se naște unicul fiu, Andrei Velea.

Sănătatea lui Nicolae Velea s-a degradat continuu din cauza consumului excesiv de alcool. În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 1987, fiind în stare avansată de ebrietate, cade în zăpadă în apropiere de Piața Scînteii și intră în șoc hipotermic. Este găsit a doua zi, însă prea târziu.

Opere publicate

Poarta (1960);
Opt povestiri (1964);
Paznic la armonii (1965);
Zbor jos (1968);
Cutia cu greieri (1970);
În război un pogon cu flori (1972);
Vorbă-n colțuri și rotundă (1973);
Dumitraș și cele două zile (1974);
Călător printre înțelepciuni (1975);
Întâlnire târzie (1981).

Referințe

„Impactul primelor povestiri ale lui Nicolae Velea, scrise și publicate în reviste la sfârșitul anilor '50, s-a datorat în buna măsură diferenței pe care acestea o marcau în raport cu «modelele» realismului socialist. Analizând retrospectiv epoca obsedantului deceniu (cum a numit-o Marin Preda), începută în 1948 și extinsă până în 1960, se constată existența unui corpus masiv de texte care ilustrează, la unison, comandamentele oficiale. Literatura și, în general, artele nu mai lucrează cu materia de inspirație a autorilor, preluând temele obligatorii și rețetele de fabricație impuse de comunism. Procesul de producție în care sunt angrenați muncitorii din uzine (naționalizate) și țăranii din cadrul cooperativelor agricole (aflate în proprietatea statului) se cere urmărit din unghiul ideologiei comuniste; și el reprezinta supratema miilor de pagini scrise în spiritul «indicațiilor de partid». Ideologii, activiștii și cenzorii regimului nu sunt interesați de viața muncitorului sau a țăranului, ci de încadrarea ei într-un sistem rigid, cu accent pus pe colectivitate, nu pe individualitate. Literatura autohtonă, ca și cea din Uniunea Sovietică, trebuia să sublinieze această logică a totalității, fără a se lăsa subminată în vreun fel de individualism, intimism, subiectivism sau de spiritul «mic-burghez». Noutatea povestirilor lui Nicolae Velea era, prin urmare, izbitoare în contextul cenușiu al literaturii anilor '50. Departe de a se conforma viziunii oficiale și a aborda tematica impusă, tânărul scriitor face din țăran și muncitor adevărate personaje, redimensionându-le, reconstruindu-le individualitatea. Marin Preda reușise deja, în volumul I din «Moromeții», să contureze un memorabil protagonist al lumii rurale. Dar epoca în care romancierul îl plasează pe Ilie Moromete este, în primul volum, aceea interbelică. Nicolae Velea face o curajoasă mișcare de translație, creând, pe fundalul socialismului deja consolidat la noi, personaje autentice, lipsite de schematism. Dintre regulile impuse de la Centru, el respectă numai selectarea eroilor din rândul clasei muncitoare, încercând apoi să dovedească viabilitatea și consistența lor literară. Omul obișnuit, în paginile lui Nicolae Velea, nu mai este o figură care ia culoarea ideologică a mediului, ci un «sucit», un element aproape turbulent, în comparație cu eroii cuminți ai realismului socialist. Continuând paralela cu romanul lui Preda, observăm că personajele lui Velea sunt combinații imprevizibile de Ilie Moromete, Țugurlan și Nilă. Seninătatea și revolta bruscă, vioiciunea sau aparenta încetineală a minții, vorbele în doi peri și gândurile, întotdeauna mai adânci decât cuvintele care le exprimă, fac din ele niște figuri vii, imposibil de introdus într-o schemă”.
(Limba și literatura română, de Eugen Simion, Florina Rogalski, Daniel Cristea- Enache)