Așa cum se vede astăzi, biserica a fost[8] cu plan triconic, cu altar, naos, pronaos și un pridvor cu zidurile mai subțiri, închis cu geamuri și ușă. Pardoseala era din lespezi de piatră taiate regulat, în parte actual degradate. Exteriorul era prevăzut cu un brâu median, bogat decorat în două rânduri de zimți, între două rânduri de cărămidă așezată în picioare și două așazate pe lat. Sub brâu au existat firide mărginite de ceramică profilată. Biserica era înconjurată pe tot perimetrul de un trotuar din bolovani de piatră.
Istoric
Pisania lăsată aici în 27 noiembrie 1640 de Matei Basarab și soția sa Elena Doamna și reprodusă de cărturarul și istoriculNicolae Iorga, indică împrejurările în care a fost ridicat acest sălaș. Voievodul în timpul unei incursiuni militare a remarcat importanța strategică a zonei și, ulterior mănăstirea a fost ridicată pe locul unei biserici de nuiele lipită cu lut din fosta vatră a satului Măxineni. Lăcașul urma să ocupe un loc de seamă în apărarea țării, acesta aflându-se în imediata vecinătate cu raiaua Brăilei aflată sub ocupație otomană și în apropierea graniței dinspre Moldova lui Vasile Lupu. Rolul de apărare-de avanpost, explică deosebita grosime a zidurilor sale de aproape un metru și jumătate și a fundației de doi metri și jumătate. Deși domnitorul de atunci afirma că locul unde se construise sfânta mănăstire este “bun și tare”, presupunerea sa nu s-a arătat întru totul întemeiată, deoarece Siretul, care la acea vreme nu avea mal îndiguit, a surpat treptat terenul din apropierea locașului, determinând pe locuitorii vechiului sat să se mute. Sfințirea s-a produs pe 25 iunie1651.
Cea mai mare atenție îi acordă ulterior Constantin Brâncoveanu[8], care începand din 1708 întarește drepturile anuale ale mănastirii asupra tuturor averilor funciare. Tot în același an acesta intervine pe lângă domnulMoldovei, Mihai Racoviță să dea voie egumenului să taie cotul Siretului pentru a nu lăsa „acea sfântă mănăstire să se prăpădească fiind cu multă cheltuială” .
În contextul poziției de avanpost, a vremurilor tulburi și repetatelor inundații, spre mijlocul secolului XVIIImănăstirea decade până la întreruperea vieții monahale. În 1750 un moment important și cu urmări nu prea fericite în istoria ctitoriei, a fost închinarea ei ca metoc Spitalului Pantelimon din București de către Grigore II Ghica. Lipsa grijii reale pentru lăcaș (adiminstrarea ei se făcea de către Egumenul Mănăstirii Sf. Ioan din Focșani) a condus la accentuarea decăderii. Au urmat apoi cutremurele din 18021838 și 1856 care au tansformat-o într-o ruină.
În perioada 1858-1859 sub domnia lui Alexandru Ghica și apoi a lui Alexandru Ioan Cuza are loc prima restaurare majoră: guvernul a aprobat reclădirea edificiului și a ordonat austriacului Johann Schlatter[11] să cerceteze „dacă trebuința cerea să clădească din nou expusa mănăstire sau dacă se poate aduce în starea desăvârșită, bună, prin reparații”. Pentru a evita prăbușirea zidurilor, în 1859 sunt demolate turlele[8]. Doi ani mai târziu, clădirile mănăstirii au fost reparate de egumenul acesteia, după cum rezultă din pisania pusă cu această ocazie și care se află astăzi în original la Muzeul de Istorie al Brăilei: „S-a ridicat din temelie acest lăcaș de fericitul întru pomenire domnulMatei Basarab, în trecerea sa ce a avut pe aici cu oștirea. După 220 de ani, fiind ajunsă la ruinare de întâmplările vremurilor de atuncea, acum se văzu iarăși mareața prin bunăvoința prințuluiAlexandru Ghica și din partea cheltuielii a cuviosului protosinghel Ciprian, egumenul acestei sfinte mănăstiri” .
Între anii 1864-1877 (când datorită deselor inundații și izolării este închisă[12]) lăcașul a funcționat ca biserică parohială pentru sătenii din Măxineni.
Din 1976 încoace, Măxineni s-a transformat în loc al cercetărilor arheologice, desfășurate de un colectiv de arheologi de la Muzeul Județean de Istorie Brăila, condus de directorul Ionel Cândea, care a stabilit că această ctitorie a avut, în afară de biserică, ziduri de incintă, casă egumenească, chilii și alte anexe importante din punct de vedere religios și strategic militar.
Pe 24 iunie1990 de hramul Sfintei Mănăstiri, aceasta reînvie după 73 de ani din inițiativa Înaltpreasfințitului Casian al Dunării de Jos și, prin strădania arhimandritului Simeon Ovezea, care a fost numit stareț al acestui nou început de viața monahală. După săvârșirea sa din viață, efortul de rezidire a mănăstirii este continuat de o mică obște de monahi, sprijinită de Primăria MunicipiuluiBrăila și de alți ctitori.
^ abcdDetalii arhitecturale a bisericii originale a Mănăstirii Măxineni - "Mitropolia Munteniei și Dobrogei", Vasile Dumitrache Florești și "Drumuri spre manastiri", Mihai Vlasie
^Autorizație de construcție: 211/17.07.2007 eliberată de Consiliul Județean Brăila. Data începerii construcției: septembrie 2007. Sit arheologic: 43572.01. Ruinele bisericii "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" al fostei Mănăstirii Măxineni. La 9 km NNE de sat, pe malul drept al Siretului structură de cult/religioasă mănăstire Brăila Măxineni, com. MAXINENI Epoca medievală / 1636 - 1637, refăcută în 1859.
