Mihail Florescu (nume la naștere Iacobi Iancu; n. 28 ianuarie1912, Roman – d. 25 februarie2000, București),[1] a fost un general, inginerchimist, comunistromân de origine evreiască.[2] A activat în ilegalitate în PCR, iar în regimul comunist a deținut diferite funcții de stat, inclusiv ceea de ministru al petrolului și chimiei. De asemenea, a avut o bogată și fructuoasă activitate științifică și literară.
Biografie
Mihail Florescu (n. Iacobi Iancu) s-a născut la data de 28 ianuarie1912 în orașul Roman, într-o familie de evrei. A studiat la Facultatea de Științe a Universității din București (astăzi Institutul de Chimie Industrială) între anii 1930-1934, cu profesorii Gheorghe Longinescu, Ștefan Minovici, Eugen Angelescu și N. Dănăilă, obținând diploma de inginer chimist.
A fost membru al PCR în ilegalitate. A făcut parte din lotul de comuniști români care a luptat în Spania în anul 1937 de partea republicanilor, alături de Petre Borilă, Mihai Burcă, Constantin Doncea, Valter Roman și Gheorghe Stoica. După înfrângerea trupelor republicane, unii voluntari români au rămas câteva luni în Spania, Mihail Florescu fiind comandant militar al grupului cantonat la Cassà de la Selva.[3] După ocuparea Barcelonei de către naționaliști, internaționaliștii vor trece granița franco-spaniolă și, începând cu 7 februarie 1930 vor fi internați în lagărul de la Argelès-sur-Mer din sudul Franței. O parte din ei, precum Mihail Florescu și Mihai Patriciu, au evadat și au luptat în rezistența franceză până în anul 1944, dată după care au reușit să se reîntoarcă în România.
A făcut parte din comitetul de conducere al Asociației Foștilor Voluntari Români din Armata Republicană Spaniolă înființată la 25 octombrie 1945.[4]
A deținut funcția de ministru adjunct la Ministerul Metalurgiei și Industriei Chimice, Sectorul Industriei Chimice[6] (1951-1952), ministru al industriei chimice (1952-1957) și apoi pe cea de ministru al industriei petrolului și a chimiei (1957-1965)[7].
În perioada 1965-1968, Mihail Florescu a deținut funcția de șef al secției de industrie al CC al PCR, după care a fost numit vicepreședinte al Consiliului Economic (1968-1970), ministrul industriei chimice (1970-1980), ministru secretar de stat, vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (1980).[8]
A fost membru al Academiei de Științe din România și al Academiei de Științe din New York (din 1955). A fost membru al Academiei de Științe Politice și Sociale (1970), iar în 1973 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
În 1980, era vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, ministru secretar de stat.[9]
A efectuat studii și cercetări în probleme de structură și filozofie a materiei, în domeniul științelor naturii, științelor tehnice, sociale și filozofice. A elaborat și aplicat metode științifice care au contribuit la organizare și dezvoltarea industriei chimice din România, la dezvoltarea cu precădere a industriei petrochimice, cea mai importantă ramură a industriei chimice. A dezvoltat lucrările de foraj și extracție și a pus bazele moderne ale noilor rafinării și platforme petrochimice. Anticipând transformările continue și constante ale proceselor tehnologice din industria chimică, a promovat numeroase generații de tineri chimiști care au contribuit la dezvoltarea industriei chimice din România. Mihail Florescu a avut un băiat, Alexei Florescu, căsătorit cu Arh. Tomnița Florescu, asistentǎ la Univ. Ion Mincu, București.
În tinerețe a practicat alergările de semifond. A jucat un rol hotărâtor în înființarea și organizarea clubului militar CCA (1948). În 1955 este numit președinte al Federației Române de Atletism pe care a deținut-o până în 1982 (cu excepția perioadei 1962-1968). La inițiativa sa, în 1992 a fost înființată Fundația „Atletismul Românesc” al cărei președinte de onoare a fost ales.[9]
Ordinul „23 August” clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[12]
Titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[13]
Medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[13]
^Mihai Burcea, Recuperarea memoriei interbrigadiștilor și maquisarzilor români. Studiu de caz: Ion Călin (I), în Analele Universității din București, seria Științe Politice, XV, 1, 2013, p. 208
^Mihai Burcea, Recuperarea memoriei interbrigadiștilor și maquisarzilor români. Studiu de caz: Ion Călin (I), în Analele Universității din București, seria Științe Politice, XV, 1, 2013, p. 110
^Decretul nr. 72 din 2 aprilie 1980 privind componenta Consiliului National pentru Stiinta si Tehnologie, a comitetului de conducere al consiliului si a biroului executiv
_-_Tallinn_Museum_of_Orders.jpg){kind=small}
