Marele Cartier General (abreviat M.C.G.) a fost cea mai înaltă structură militară destinată conducerii operațiunilor militare ale Armatei României, pe timp de război. Marele Cartier General era o structură de comandă temporară, existentă numai pe timp de război, care se constituia la declararea mobilizării și se desființa la finalul războiului sau campaniei militare pentru care a fost creată. De regulă, Marele Cartier General se înființa pe structura Statului Major General/Marelui Stat Major, întărită cu personal și structuri auxiliare necesare pentru conducerea operațiunilor militare.
Marele Cartier General a fost activat doar de patru ori în istoria României: pe timpul Războiului de Independență, al celui de-al doilea război balcanic, precum și al primului și celui de-al doilea război mondial.
Marele Cartier General a fost constituit a doua oară în august 1916, după intrarea României în primul război mondial, prin divizarea Marelui Stat Major în două componente:Marele Cartier General – organ superior de concepție și conducere a operațiilor militare, depinzând direct și imediat de comandamentul de căpetenie (regeleFerdinand I) – și respectiv Marele Stat Major – partea sedentară, subordonat Ministerului de Război, cu atribuții în zona interioară, în problemele privind recrutarea și mobilizarea efectivelor, precum și mobilizarea economică.[1]
Odată cu intrarea României în al doilea război mondial, este înființat din nou Marele Cartier General, la 21 iunie1941, organizat pe două eșaloane. Eșalonul I a fost dislocat în zona de operații însoțind trupele angajate în operații, în vreme ce Eșalonul II și-a desfășurat activitatea la București, având ca sarcină principală generarea și regenerarea forțelor. La 2 august1941, Eșalonul II al Marelui Cartier General va fi redenumit ca Marele Stat Major – Partea Sedentară. La 30 ianuarie1943, Marele Cartier General este contopit cu Marele Stat Major-Partea Sedentară sub denumirea de Marele Stat Major.[1]
Legea apărării naționale a României (Legea nr. 45 din 1 iulie 1994) prevedea la art. 8 că: „Pentru conducerea acțiunilor militare la nivel strategic se înființează, pe timp de război, Marele Cartier General, subordonat direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Numirea în funcție a șefului Marelui Cartier General se face de către Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale.
Structura organizatorică și atribuțiile Marelui Cartier General se stabilesc din timp de pace prin hotărîre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la propunerea ministrului apărării naționale”.[2]
Prin Legea nr.58 din 2011, se modifică prevederile art. 8 al Legii apărării naționale a României, prin înlocuirea denumirii de „Marele Cartier General” cu aceea de „Centrul național militar de comandă”. Noua formulare a art. 8 arată că: „Conducerea acțiunilor militare la nivel strategic, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război se realizează prin Centrul național militar de comandă. Pe timpul agresiunii și al stărilor prevăzute la alin. 1 din art. 8 al Legii apărării naționale a României, Centrul național militar de comandă se subordonează direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.[3]
După semnarea Convenției secrete cu Rusia la 4/16 aprilie1877, prin care aceasta se obliga să respecte integritatea teritorială a României, necesitatea apărării țării contra unor posibile atacuri otomane, ca și iminența pătrunderii trupelor țariste în urma izbucnirii războiului ruso-otoman,[4] au determinat proclamarea mobilizării generale la 6/18 aprilie 1877.[5]:p. 15
Armata română s-a mobilizat în totalitate, constituindu-se pentru prima dată, mari unități operative de nivel divizie și corp de armată. Tot pentru prima dată s-a constituit Marele Cartier General, având ca șef de stat major pe colonelulGheorghe Slăniceanu.[6]:p. 12
La 27 aprilie/9 mai 1877, prin Înaltul Decret nr. 952/1877 a fost stabilită organizarea Comandamentului Armatei Active. Astfel Marele Cartier General avea următoarea ordine de bătaie:[7]:pp 341-345
comandantul Cartierului General - colonel Ion Greceanu
adjutanți domnești
ofițeri de ordonanță
Prin Înaltul Decret nr. 981 din 27 aprilie/9 mai1877, șeful șeful Marelui Cartier General, colonelul Slăniceanu, este împuternicit „să subscrie, din ordinul nostru, toate ordinele generale și particulare, referitoare la comandamentul armatei”.[7]:p.345
Deși aflat la prima participare într-un război, Marele Cartier General român, a reușit să planifice și să coordoneze cu multă competență, timp de aproape un an, acțiunile armatei române: acoperirea strategică a frontierei de sud, forțarea Dunării, ocuparea dispozitivului de luptă din regiunea Plevnei, organizarea și conducerea, împreună cu Marele Cartier General rus, a celui de-al treilea asalt general și a asediului asupra Plevnei (august-noiembrie 1877), precum și a asediului orașelor fortificate Vidin și Belogradcik, operație condusă exclusiv.[6]:p. V
De-a lungul campaniei din 1977-1878, conducerea Marelui Cartier General a fost schimbată de mai multe ori. Astfel, la 2/14 septembrie 1877, în fruntea Statului Major General român era numit colonelulConstantin Barozzi.[8]
Începând cu 7/19 decembrie conducerea Armatei de Operații este restructurată din nou: generalulAlexandru Cernat fiind numit comandant al trupelor din zona de operații, în noua sa calitate de șef al Marelui Cartier General și „Major General” al armatei, în timp ce colonelulȘtefan Fălcoianu era numit șef de stat major al Marelui Cartier General.[6]:p. 25
La 5/17 august1878, prin Înaltul Decret nr. 1840/1878 întreaga armată (inclusiv Marele Cartier General) se demobilizează.[9]
Mobilizarea a început în noaptea de 22 iunie (5 iulie) spre 23 iunie (6 iulie) 1913 și s-a desfășurat mult mai rapid decât cele 14 zile cum prevăzuse comandamentul bulgar. România a chemat sub arme 509.820 de oameni, adică 6% din populația țării.[11]
Prin Înaltul Decret nr. 5141 din 30 iulie/12 august1913, armata, în frunte cu Marele Cartier General, era demobilizată, începând cu 31 iulie/13 august 1913.[5]:p. 50
Generalul de divizie Vasile Zottu a fost trecut în rezervă pentru limită de vârstă la 1 aprilie 1914, fiind concentrat în aceeași zi și numit în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. La începerea războiului a fost numit șef al Marelui Cartier General, funcție pe care o va exercita între (15 august1914 și 25 octombrie1916), când a fost înlocuit din funcție, după dezastrul de la Turtucaia.
Generalul Zottu a fost bănuit că ar fi favorizat transmiterea către inamic a Planului de campanie al Armatei Române, numele său aflându-se pe celebra „listă a lui Günther”, alături de numele celor care au colaborat cu Puterile Centrale. Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a fost informat de aceste scurgeri de informații, l-a păstrat nominal ca șef al Marelui Stat Major pe generalul Zottu, pentru a nu avea neplăceri cu Puterile Centrale, dar a însărcinat o altă persoană, respectiv pe generalulDumitru Iliescu, cu pregătirea armatei pentru război. Oricum,„generalul Vasile Zottu era vădit nepotrivit pentru un loc de așa mare răspundere”. [12]
General de divizie Dumitru Iliescu
General de divizie Dumitru Iliescu - 25 octombrie - 5 decembrie 1916
Generalul Iliescu a fost unul din apropiații primului-ministru Ion I. C. Brătianu (fuseseră în aceeași perioadă la studii în Franța). Pe de altă parte, corpul de generali din Armata Română i-a contestat vehement autoritatea morală de a conduce Marele Stat Major, considerând că-i lipsesc calitățile de strateg (comandant) și de ofițer de stat major.
În primele săptămâni de campanie, generalul Iliescu s-a mutat de la Periș, unde era dislocat Marele Cartier General, într-un sat vecin, pentru a putea locui împreună cu amanta sa, pe care a luat-o apoi și în vagonul său de comandament, fapt care l-a scandalizat pe generalul Henri Mathias Berthelot.[13]:p. 103
General de corp de armată Constantin Prezan - 5 decembrie 1916-1 aprilie 1918; 28 octombrie 1918-20 martie 1920
Pierderea bătăliei pentru București compromitea definitiv situația șefului Marelui Cartier General al Armatei, generalul de brigadă Dumitru Iliescu, și Ionel Brătianu este nevoit să propună Regelui Ferdinand înlocuirea prietenului său. Pentru preluarea funcției sunt doi candidați: generalii de divizie Alexandru Averescu și Constantin Prezan.
Generalul Averescu era bine cunoscut în rândurile armatei precum și în opinia publică, atât prin cariera sa din trecut, dar și prin funcțiile de comandă pe care le exercitase în război. Are un prestigiu care-l indică pentru a prelua șefia Marelui Cartier General.
Generalul Prezan și-a creat o faimă deosebită prin modul exemplar în care a condus Armata de Nord și pentru modul în care pregătise și condusese bătălia pentru București. Era în plină ascensiune.
Pe de altă parte, relațiile dintre Ionel Brătianu și generalul Averescu nu erau foarte cordiale, de când generalul Averescu, fost ministru de război, a fost silit să iasă din guvernul Ionel Brătianu și de când prietenia generalului cu Take Ionescu, șeful Partidului Conservator-Democrat, devenise notorie.[14]:p. 37
Brătianu nu uita că situația prezentă a războiului se datora și faptului că el și regele cedaseră presiunilor lui Averescu și îi permisese să organizeze dezastruoasa operație de la Flămânda, care, în final, condusese la slăbirea și dezorganizarea întregii armate. Din aceste motive, Ionel Brătianu îl propune pe generalul Constantin Prezan pentru a fi numit șef al Marelui Cartier General, încredințându-i din acel moment și până la sfârșitul războiului comanda efectivă a operațiunilor militare ale Armatei Române.[14]:p. 38
Cu excepția generalului Alexandru Averescu, care și‑a exprimat nemulțumirea față de numirea generalului Constantin Prezan în fruntea Marelui Cartier General, considerându-l „un ofițer merituos în arma geniului, dar care nu a servit măcar o zi în Statul Major”,[15] decizia regelui Ferdinand s-a bucurat de o apreciere aproape unanimă, atât în rândul armatei și a conducătorilor politici, cât și în rândul șefilor misiunilor militare străine.[16]:p. 253
Viitorul general (pe atunci doar maior) Radu R. Rosetti, deși era un apropiat al generalului Dumitru Iliescu, schimbat din funcție, aprecia că „Evenimentele ulterioare au justificat pe deplin alegerea pe care o făcuse Regele”,[13]:p. 115 iar Nicolae Iorga constata o realitate atunci când aprecia că „Armata și‑a găsit un șef adevărat în calma siguranță a generalului Prezan”.[17]:p. 93
Constantin Prezan „prin firea sa blajină, prin temperamentul său conciliant, prin lealitatea sa, a reușit să impună comandamentului rusesc respectul cuvenit și să evite ciocniri inutile și violente. Mai târziu, cu generalul Scerbacev, raporturile au devenit chiar cordiale”.[18]:pp 133-134
Primele obiective și realizări ale generalului Prezan în noua funcție au fost reprezentate de: redislocarea comandamentelor, unităților și marilor unități în teritoriul dintre Siret și Prut; reglementarea relațiilor cu conducerea militară rusă referitoare la transporturile feroviare, relațiile de comandament, zonele de responsabilitate, precum și crearea cadrului de colaborare cu Misiunea Militară Franceză.[16]:p. 254
În ceea ce privește elaborarea planului de campanie pe frontul român, pentru vara anului 1917 a fost un proces laborios și anevoios, care s-a întins până în luna iunie, din cauza punctelor de vedere divergente ale comandamentelor române și rus, referitoare la concepția generală și detaliile operațiunilor preconizate. Întâlnirile organizate pentru discutarea planului de campanie au i-au permis lui Prezan să poată demonstra și convinge factorii de decizie politico-militară despre corectitudinea concepției, în acord deplin cu scopul politic și militar al campaniei din vara anului 1917. Discuțiile cu conducerea militară rusă au durat mult și au fost uneori pline de tensiune, dar s-au finalizat cu acceptarea viziunii Marelui Cartier General român.[16]:p. 256
După definitivarea planului de campanie, generalul Prezan semnează și transmite comandanților de armate, Instrucțiunile operative nr. 29 (strict secrete), din 19 mai/1 iunie1917, care cuprindeau obiectivele campaniei și măsurile care trebuiau luate pentru executarea desfășurării strategice a forțelor și pregătirea acțiunilor de luptă.[19]
Ofițerii din Secția Operațiuni a Marelui Cartier General Român în anul 1918. În rândul de jos - în centru așezat: Ion Antonescu
Aflat în ipostaza neobișnuită de a comanda și coordona trei armate aliate, în cea mai importantă fază a acțiunilor militare din anul 1917, generalul Prezan a și-a demonstrat capacitățile sale organizatorice și de conducere. El a reușit să formeze o echipă de stat major capabilă, promovând curajos ofițeri tineri, între care s-a remarcat maiorul Ion Antonescu, șef al Biroului Operații, concomitent cu apelarea la experiența unor ofițeri integri și cu experiență, cum ar fi generalul Constantin Christescu, subșef al Marelui Cartier General, sau generalul Alexandru Averescu.
Treptat, cu răbdare și diplomație, generalul C. Prezan a reușit să pună ordine în Marele Cartier General, să aplaneze conflictele dintre liderii politici și cei militari, pe subiectul „vinelor” pentru eșecurile din 1916. În acest mod, generalul Prezan a contribuit la realizarea concordanței scopurilor politice de război cu obiectivele militare.[6]:p. 123-124
Marele Cartier General, și implicit generalul Prezan, a fost acuzat de multe ori de inconsecvență, pe parcursul războiului. Totuși, având în vedere atât împrejurările concrete specifice epoci, cât și puterea reală de care dispunea, Marele Cartier General s-a străduit să imprime o notă de coerență și continuitate acțiunilor militare. E adevărat că a cedat uneori presiunilor „de jos” sau „de sus” (cum a fost în cazul intervenției generalului Averescu pentru continuarea ofensivei de la Mărăști sau în cazul înlocuirii generalului Christescu la comanda Armatei a 1-a), dar în momentele hotărâtoare a reacționat cu fermitate și hotărâre (trecerea Corpului 8 Armată rus în subordinea Armatei a 1-a române sau preluarea efectivă a conducerii la nivel strategic a frontului românesc, în august 1917).[6]:pp 124-125
General de divizie Constantin Cristescu
General de divizie Constantin Cristescu - 7 aprilie-28 octombrie 1918
În perioada preliminariilor Păcii de la București (24 aprilie/7 mai 1918), încheiată între România și Puterile Centrale – după ieșirea Rusiei Sovietice din război - generalul Constantin Prezan este pensionat, în locul său la conducerea Marelui Cartier General fiind numit generalul de divizie Constantin Cristescu. Astfel în ordinul de numire semnat de ministrul de război, generalul Constantin Hârjeu, se preciza că: „Prin Înaltul Decret nr. 921 din 6 aprilie 1918, fiind numit șeful Marelui Stat Major, vi se pune în vedere că veți lua în primire și conducerea Serviciului de Stat major de la Marele Cartier General, în locul generalului de corp de armată Prezan Constantin, demisionat din armată în ziua de 1 aprilie 1918.”[20]:p. 96
Misiunea sa a fost foarte dificilă. În primul rând, îi revenea sarcina de a redimensiona forțele armate în cadrul restrâns impus de vremelnicii învingători (demobilizarea întregii armate și revenirea la cadru de pace, reducerea efectivelor, predarea armamentului și munițiilor etc.), În același timp, se impunea pregătirea documentelor de stat major și a oștirii, în perspectiva reluării operațiilor împotriva Puterilor Centrale, în momentul considerat oportun de conducerea națională.
Această atitudine nu a trecut neobservată de germani, generalul E.Ludendorff, adjunct al șefului Marelui Cartier General german, fiind convins că „România se pregătește pentru momentul potrivit pentru a intra iarăși în război împotriva noastră”.[6]:pp 99-100
A doua mobilizare a armatei române a fost pregătită de generalul Constantin Christescu, realizarea ei concretă trecând ulterior în grija Marelui Cartier General, condus, de la 28 octombrie 1918, din nou de generalul Constantin Prezan.
Al Doilea Război Mondial
Referințe și note
^ abcStatul Major General, pe site-ul oficial al Statului Major General, [1], accesat la 22.06.2013
^Legea apărării naționale a României (Legea nr. 45 din 1 iulie 1994), [2]Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 22.06.2013
^Legea 58/2011 privind modificarea art. 8 din Legea apărării naționale a României nr. 45/1994, [3], accesat la 22.06.2013
^Cucerirea independenței de stat a României (1877-1878), [4]Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 25.07.2013
^ abcdComisia Română de Istorie Militară, Istoria Statului Major General român. Documente, 1859-1947, Editura Militară, București, 1994
^ abcdefTeofil Oroian, Gheorghe Nicolescu, Valeriu-Florin Dumitrescu, Alexandru Oșca, Andrei Nicolescu, Șefii Statului Major General Român (1859 – 2000), Fundația „General Ștefan Gușă”, Editura Europa Nova, București, 2001
^Constantin Barozzi, în Dicționar de personalități, meditații și maxime, [5], accesat la 21.07.2013
^Silvana Cojocărașu, Războiul ruso-româno-turc (1877-1878), [6]Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 21.07.2013
^Călin Hentea, Usturimea unei lectii de istorie din secolul XX, în Ziarul Financiar, 15 august 2008, [7], accesat pe 22.06.2013
^Călin Hentea, Mobilizare ca-n povești, în Ziarul Financiar, 17 decembrie 2008, [8], accesat pe 22.06.2013
^I. G. Duca - Memorii, vol. III, Războiul, Partea I (1916-1917), Editura Machiavelli, București, 1994, p. 24
^ abGeneral Radu R. Rosetti, Mărturisiri (1914 – 1919), Editura Modelism, București, 1997
^ abGeneral de corp de armată Constantin Pantazi, Cu mareșalul până la moarte. Memorii, Editura Publiferom, București, 1999
^Mareșalul Alexandru Averescu, Notițe zilnice din Război, vol. 2, Editura Militară, București, 1992, p. 99
^ abcIon Giurcă, Generalul Constantin Prezan și realizarea obiectivelor războiului de reîntregire a României, în revista „Studii și Comunicări” a Comitetului Român pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii al Academiei Române, vol. IV, 2011
^Viorica Zgutta, Constantin Prezan, Mareșal al României, Editura Dosoftei, Iași, 2005
^I. G. Duca, Memorii, volumul 3, Editura Machivelli, București, 1994
^Arhiva Ministerului Apărării Naționale, Fond Armata 1, dosar nr. 124, filele 135-137, apud. Marele Cartier General, Editura Machiavelli, București, 1996, pp 171-173
^xxx, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
Bibliografie
Eftimie Ardeleanu, Alexandru Oșca, Dumitru Preda, Istoria Statului Major General Român, Editura Militară, București, 1994
Mihai Chiriță, Marian Moșneagu, Petrișor Florea, Cornel Duță, Statul Major General în arhitectura organismului militar românesc: 1859-2009, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, ISBN: 978-606-024-047-6
Nicolae Ciobanu, Vladimir Zodian, Dorin Mara, Florin Șperlea, Cezar Mâță, Ecaterina Zodian, Enciclopedia Primului Război Mondial, Editura Teora, București, f.a.
col. (r.) dr. Ion Giurcă, Generalul Constantin Prezan – șef al Marelui Cartier General român, în revista „Gândirea Militară Românească”, nr. 1/2011
Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
Teofil Oroian, Gheorghe Nicolescu, Valeriu-Florin Dumitrescu, Alexandru Oșca, Andrei Nicolescu, Șefii Statului Major General Român (1859 – 2000), Fundația „General Ștefan Gușă”, Editura Europa Nova, București, 2001
Petre Otu, Averescu – Prezan. Dispute în vreme de război, în revista Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, Străjer în calea furtunilor, Cadran militar buzoian, anul III, nr. 5/2009
Petre Otu, Mareșalul Constantin Prezan: vocația datoriei, Editura Militară, București, 2008
General de corp de armată Constantin Pantazi, Cu mareșalul până la moarte. Memorii, Editura Publiferom, București, 1999
xxx, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
xxx, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
xxx, România în anii primului Război Mondial, Editura Militară, București, 1987
.png)
_-_detaliu_pictural_al_cupolei.JPG){kind=small}
