Madison Elle Beer[2] (n. , Jericho(d), Nassau County, New York, SUA) este o cântăreață americană de origine evreiască.[3][4] Beer a început să posteze coveruri la piese pe contul ei de Youtube din anul 2012, ajungând celebră după ce Justin Bieber a postat pe Twitter un link către un cover de-al ei. În 2013 și-a lansat single-ul de debut, intitulat Melodies.
În anul 2018, Beer și-a lansat primul EP, intitulat As She Pleases, iar în anul 2021 și-a lansat primul album, intitulat Life Support. Melodia Selfish din cadrul acestui album a ajuns celebră pe aplicația TikTok, ducând la certificarea Gold a melodiei din partea Recording Industry Association of America.[5][6]
Pe lângă cariera ei solo, Beer face parte și din formația virtuală K/DA. A apărut și în emisiuni TV, cum ar fi Todrick (2015) sau RuPaul's Drag Race (2020), precum și în filmul Louder Than Words (2013).
Viață personală
Beer a recunoscut într-un livestream postat pe aplicația TikTok în martie 2020 că este bisexuală și că a avut în trecut un partener de sex feminin.[7]
Beer a fost împreună cu Jack Gilinsky din formația Jack & Jack din 2015 până în 2017, [8] iar apoi o scurtă relație cu Brooklyn Beckham, băiatul fotbalistului David Beckham.[9] Între 2017 și 2019 a fost cu Zack Bia.[10]
Beer a avut probleme mentale în trecut, discutând despre ele și în melodia Dear Society. La un moment dat a fost diagnosticată cu tulburare de personalitate borderline.[11]