Ludovic al III-lea al Bavariei (Ludwig Luitpold Josef Maria Aloys Alfried; 7 ianuarie1845 – 18 octombrie1921) a fost ultimul rege al Bavariei și a domnit în perioada 1913-1918.
Ludovic și-a petrecut primii ani la reședința de la München și la Palatul Wittelsbacher. Când a împlinit zece ani, familia s-a mutat la Palatul Leuchtenberg.
În 1861, la vârsta de 16 ani, Ludovic a început cariera militară când unchiul său, regele Maximilian al II-lea al Bavariei, i-a dat comanda unui regiment ca locotenent. Un an mai târziu a intrat la Universitatea din München unde a studiat dreptul și economia. La vârsta de 18 ani, automat a devenit membru al Senatului din legislatura bavareză ca prinț al casei regale.
În 1866, Bavaria a fost aliata Imperiului austriac în Războiul austro-prusac. Ludovic a deținut rangul de Oberleutnant; a fost rănit în Bătălia de la Helmstedt de un glonț în coapsă.
Până în 1862, unchiul lui Ludovic a domnit ca regele Otto I al Greciei. Deși Otto a fost detronat, Ludovic a rămas în linia de succesiune la tronul Greciei. Dacă ar fi reușit să devină rege al Greciei, ar fi fost necesar ca el să renunțe la biserica romano-catolic și să treacă la ortodoxism.
Prin căsătorie, Ludovic a devenit un bărbat bogat. Maria Teresa a moștenit multe proprietăți de la tatăl ei. Deținea domeniul Sárvár din Ungaria și domeniul Eiwanowitz din Moravia (acum Ivanovice na Hané în Cehia). Veniturile din aceste domenii i-au permis lui Ludovic să achiziționeze o moșie la Leutstetten în Bavaria. De-a lungul anilor, Ludovic a extins moșia din Leutstetten până când aceasta a devenit una dintre cele mai mari și mai profitabile din Bavaria. Uneori, Ludovic a fost criticat ca Millibauer (producător de lactate), datorită interesului său în agricultură.
Deși au menținut ca reședință Palatul Leuchtenberg din München, Ludovic și Maria Theresa au trăit în cea mai mare parte la Leutstetten. Au fost foarte fericiți și devotați iar din căsnicie au rezultat 13 copii:
Wolfgang Maria Leopold, Prinț de Bavaria (1879–1895)
Hildegarde Maria Christina Therese, Prințesă de Bavaria (1881–1948)
Notburga Karolina Maria Theresia, Prințesă de Bavaria (1883, a trăit doar câteva zile)
Wiltrud Marie Alix, Prințesă de Bavaria (1884–1975). Căsătorită cu Wilhelm, Duce de Urach (1864–1928).
Helmtrud Marie Amalie, Prințesă de Bavaria (1886–1977).
Dietlinde Maria Theresia, Josepha Adelgunde Prințesă de Bavaria (1888–1889)
Gundelinde Maria Josepha, Prințesă de Bavaria (1891–1983). Căsătorită cu Johann Georg Conte von Preysing-Lichtenegg-Moos (1887–1924); au avut copii
După decesul unchiului ei, Francis, în 1875, Maria Theresa a devenit moștenitoare a pretenției iacobite la tronul Angliei și a fost denumită de iacobiți regina Mary a IV și a III-a
Regent al Bavariei
La 12 decembrie 1912, tatăl lui Ludovic, Luitpold, a murit. Luitpold a fost un participant activ în destituirea nepotului său, regele Ludovic al II-lea al Bavariei și a acționat ca Prinț Regent pentru alt nepot al său, regele Otto al Bavariei. Regele Otto a fost considerat incapabil mental să domnească.
Ludovic i-a succedat tatălui său ca Prinț Regent. Aproape imediat, au existat anumite elemente în presă și alte grupuri din societate care au solicitat ca Ludovic să fie instalat ca Rege al Bavariei în loc de Prinț Regent. La data de 4 noiembrie1913, s-a modificat Constituția Bavaria să includă o clauză care precizează că, dacă o regență, din motive de incapacitate a durat zece ani cu nici o speranță ca regele să fie vreodată în stare să domnească, regentul ar putea proclama sfârșitul regenței și demisia coroanei și o astfel de acțiune să fie ratificată de către Parlament.
Acest amendament a primit sprijinul larg al partidului în Camera inferioară unde au fost 122 de voturi pentru și 27 împotrivă. În Senat au fost doar șase voturi împotriva amendamentului. În ziua următoare, la 5 noiembrie1913, Ludovic a anunțat în Parlament sfârșitul regenței și l-a detronat pe vărul său regele Otto. Parlamentul l-a recunoscut ca rege pe Ludovic ca regele Ludovic al III-lea al Bavariei.
Rege al Bavariei
Scurta domnie a lui Ludovic a fost conservatoare și influențată de enciclica socială Rerum novarum. Primul ministru Georg von Hertling numit de Luitpold în 1912, a rămas în funcție.
La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, Ludovic a trimis un oficial la Berlin pentru a exprima solidaritatea Bavariei. Mai târziu, Ludovic chiar a pretins anexiuni pentru Bavaria (Alsacia și orașul Anvers, în Belgia, pentru a primi un acces la mare).
În 1917, când situația din Germania s-a înrăutățit treptat, Hertling a devenit cancelarul german și prim-ministru al Prusiei iar [Otto Ritter von Dandl]] a fost numit ministru de stat al Casei Regale și a Exteriorului și președinte al Consiliului de Miniștri la 11 noiembrie 1917, un echivalent al titlului de prim-ministru al Bavariei. Acuzat că a arătat loialitate oarbă Prusiei, Ludovic a devenit tot mai nepopular în timpul războiului. Pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit, revoluția germană din 1918-1919 a izbucnit în Bavaria. La 7 noiembrie 1918, Ludovic a fugit de la reședința sa din München împreună cu familia sa. El a fost primul dintre monarhii detronați în Imperiul German în urma războiului.
La 12 noiembrie 1918, prim-ministrul Dandl s-a dus la Palatul Anif, lângă Salzburg, pentru a se vedea cu regele și de a obține ceea ce este cunoscut sub numele de Anifer Erklärung (Declarația Anif) în care regele a eliberat pe toți oficialii guvernamentali, soldați și ofițeri civili de jurământul depus, dar nu a făcut nici o declarație de demisie.
Guvernul republican nou-format condus de Kurt Eisner a interpretat acest lucru ca o abdicare. Declarația a fost publicată de guvernul Eisner când Dandl a revenit la München a doua zi; interpretarea aceasta, oarecum ambiguă, a dus la căderea Casei de Wittelsbach.[1].
Exilul
Ludovic al III-lea s-a întors în Bavaria. Soția sa Maria Theresia a murit la 3 februarie 1919 la Castelul Wildenwart.
În februarie 1919, Eisner a fost asasinat; temându-se că ar putea fi victima unei contra-asasinat, Ludovic a fugit în Ungaria, mai târziu în Liechtenstein apoi în Elveția. S-a întors în Bavaria, în aprilie 1920 și a trăit la Castelul Wildenwart. Acolo a rămas până în septembrie 1921 când a plecat spre castelul său din Sárvár în Ungaria. A murit la Castelul Nádasdy la 18 octombrie 1921 la vârsta de 76 de ani.
La 5 noiembrie 1921 corpul i-a fost mutat la München alături de soția sa. I s-au făcut funeralii de stat și a fost înmormântat în cripta bisericii Frauenkirche din München.