Lucia Trandafir s-a născut în data de 15 august1914, la București, ca fiică a lui Vasile Trandafir, profesor în învățământul secundar. A avut doi frați, Vasile și Ion, legionar și membru al Decemvirilor, un grup de zece legionari care l-au asasinat și ciopârțít pe ziaristul legionar anti-Codrenist, Mihai Stelescu.
A început studiile medicale la București în anul 1932, în perioada studenției aderând la Mișcarea Legionară și participând activ la organizarea „Cetățuilor de fete”, ramura feminină a mișcării. A fost logodită cu Victor Dragomirescu, un alt membru al Mișcării Legionare[2].
A publicat articole în presa legionară[4] cu privire la rolul pe care femeile urmau să-l ocupe în societatea legionară[5] După desființarea în 1938 a partidului Totul pentru Țară, Lucia Trandafir a trăit ascunsă, la fel ca și alți conducători ai Mișcării Legionare[6] până la începutul anului 1939 când a fost arestată și internată în lagărul de la Sadaclia din sudul Basarabiei. În 1940 a fost eliberată din lagăr și a participat la evenimentele din 3-6 septembrie 1940 care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea și la preluarea puterii de către Statul Național-Legionar, condus de generalul Ion Antonescu și de comandantul Mișcării Legionare, Horia Sima[7]. În 1941, după ce Rebeliunea legionară a eșuat, Lucia Trandafir a fugit în Germania, după care s-a refugiat în Italia, apoi în Franța iar de acolo a emigrat în Canada.[8]
^Lucia Trandafir, „Tinerețea arde”, Cuvântul, Luni 14 octombrie 1940
^Valentin Nicolescu-Quintus, Radu A. Pirca, „Femeia în gândirea naționalistă romanească: patriarhalismul indiferenței”. În Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești, Maria Bucur și Mihaela Miroiu Editori, Editura Polirom, 2002, p. 116
