Liberalism

Parte a seriei despre
Liberalism

Liberalismul (din franțuzescul libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi.[1] Liberalii îmbrățișează o gamă largă de opinii. În funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă.[2][3][4][5][6] Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea,[7] și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.[8]

Stricto sensu, liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nicio putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare. În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.

Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese, atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.

Originile gândirii liberale

Dezbaterile privind originea liberalismului sunt întinse și nu au finalitate încă. Și aceasta deoarece, deși nu este o ideologie nouă, liniile sale de demarcație pot fi întâlnite, in nuce, încă din Antichitate. O parte din școlile de prestigiu identifică apariția liberalismului în contextul apariției statelor națiuni – pentru că liberalismul german, italian, englez sau francez au aproximativ același tip de formare. O altă parte din școli identifică apariția liberalismului în contact cu apariția industrializării ca fenomen social total a cărui reflexie în politic se identifică cu Revoluția Franceză și cu tendințele ideologice ce se nasc din această mișcare uriașă ce pune o frontieră istorică și paradigmatică în gândirea umanității. Ceea ce trebuie reținut este faptul că liberalismul ca ideologie este intim legat, spune această școală, de industrializare și, deci, de schimbarea raporturilor sociale și economice din interiorul societăților respectivei epoci.

În această viziune putem, încă de la început, să facem o distincție între un liberalism insular britanic și cel continental, în special cel francez. Liberalismul britanic este considerat ca fiind mult mai pragmatic (născut din realitățile istorice și sociale ale insulei), în timp ce cel francez este mult mai teoretic, izvorât din tendințele impuse de Iluminismul continental. Desigur, există suficiente elemente de diferențiere între cele două tendințe ideologice, dar fondul comun al liberalismului, și într-un caz și în celălalt, este același.

Liberalismul, fiind o doctrină ce s-a dezvoltat continuu pe parcursul secolelor, poate fi etapizat, deși această etapizare este discutabilă. În primul rând, putem vorbi de un liberalism clasic, situat temporal la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta este perioada în care se definitivează și se coagulează ceea ce numim gândirea liberală. Acum se pun bazele liniilor de forță ce definesc liberalismul și se constituie doctrina liberală. După a doua jumătate a secolului XIX putem vorbi de un liberalism aflat deja la putere și de o construcție politică și socială pusă sub semnul liberalismului. În această perioadă, liberalismul a suferit mai multe mutații legate, în special, de asumarea puterii și de aplicarea principiilor liberale în spațiul public. O dimensiune pregnantă pe care o adoptă liberalismul este aceea legată de ideea de națiune, în special, pe continent.

Construcția politică impusă de liberalism este aceea a unei democrații instituționale puternice, care se focalizează, în special, pe construcția statului național. De altfel, dușmanul liberalismului în această perioadă încetează să mai fie, în special, conservatorismul, noii challengeri fiind socialismul și anarhismul, după credința noastră, două erezii ce își au sorgintea tot în liberalism. În perioada de după Primul Război Mondial, liberalismul încearcă să își revizuiască relația cu ideea socială adoptând modelul economic keynesian care se va repercuta și în politicile sociale și în cele ce țin de însăși esența liberalismului (în special, individualismul). Construcția teoretică ce se impune acum este una vizând drepturile și libertățile persoanei în raport cu ansamblul social și cu statul.

După Al Doilea Război Mondial asistăm la o reîntoarcere a liberalismului la modelul clasic, deși această etapă este, mai degrabă, pusă sub spectrul conservatorismului. Totuși ideea liberală, cu modificările apărute în perioada interbelică, continuă să reprezinte și ea o tendință a liberalismului contemporan. Vedem, astfel, că termenul de liberalism poate fi plurisemantic, fiind necesară, în permanență, o asumare a termenilor în care el este utilizat.

Vezi și

Note

  1. ^ en Robert Song (). Christianity and Liberal Society. Oxford University Press. p. 45. ISBN 0-19-815933-1. (...) grounded on these foundations are the two central values of liberalism: equality and liberty. 
  2. ^ en Kathleen G. Donohue (). Freedom from Want: American Liberalism and the Idea of the Consumer. Baltimore: The Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-8391-1. Three of them – freedom from fear, freedom of speech, and freedom of religion – had long been fundamental to liberalism. 
  3. ^ en The Economist. 341 (7995–7997). . (...) all three share a belief in society that provides a constitutional government (rule by laws, not men) and freedom of religion, thought, expression and economic interaction  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ en Sheldon S. Wolin (). „Freedom and Equality: Liberal Dilemma”. Politics and Vision: Continuity and Innovation in Western Political Thought. Princeton University Press. p. 525. ISBN 978-0-691-17405-1. The most frequently cited rights included freedom of speech, press, assembly, religion, property, and procedural rights of due process, e.g., fair trial, right to counsel. 
  5. ^ en Edwin B. Firmage, Bernard G. Weiss, John W. Welch, ed. (). „Religious Freedom and Jewish Tradition in Modern Israeli Law – A Clash of Ideologies”. Religion and Law: Biblical-Judaic and Islamic Perspectives. Eisenbrauns. p. 366. ISBN 0-931464-39-0. There is no need to expound here the foundations and principles of modern liberalism, which emphasizes the values of freedom of conscience and freedom of religion. 
  6. ^ en John J. Lalor, ed. (). Cyclopædia of Political Science, Political Economy, and the Political History of the United States. New York: Maynard, Merrill, and Co. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ en Ralph Raico (). „What Is Classical Liberalism?”. Mises Institute. 
  8. ^ en Russell Hardin (). Liberalism, Constitutionalism, and Democracy. Oxford University Press. p. 323. ISBN 0-19-829084-5.