PROFILBARU.COM

	Istoria României
	; Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
	Epoca pietrei
	Epoca bronzului
	Epoca fierului
Dacia
	Cultura și civilizația dacică
	Războaiele daco-romane
	Dacia romană
Originile românilor
Evul Mediu timpuriu în România
	Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
	Țara Românească
	Principatul Moldovei
Dominația otomană
	Țările Române la începutul epocii moderne
	Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
	Regulamentul Organic
	Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
	Războiul de Independență
Regatul României
	Primul Război Mondial
	Unirea Basarabiei cu România
	Unirea Bucovinei cu România
	Unirea Banatului cu România
	Unirea Transilvaniei cu România
	România în al Doilea Război Mondial
Comunismul în România
	Ocupația sovietică a României
	R.P. Română/R.P. Romînă
	R.S. România
Revoluția Română din 1989
	România după 1989
Vezi și
	Istoria românilor
	Istoria militară a României
	Istoriografia română
	Portal România; v • d • m

Legiunea Română din Franța
Activă	22 octombrie 1918 - 10 iulie 1919
Țară	România
Apartenență	Franța
Modifică date / text

Legiunea Română din Franța a fost o unitate militară reprezentată de un corp de voluntari de naționalitate română, cu drapel propriu, care s-a constituit în Franța la sfârșitul perioadei acesteia de beligeranță din Primul Război Mondial și a existat între 22 octombrie 1918 și 10 iulie 1919.

Context

Constituirea unei Legiuni pe pământ francez a fost una din preocupările principale ale emigrației române.^[1] În intenție, această Legiune ar fi urmat să contribuie la efortul militar al Antantei pe Frontul de Vest. În condițiile ieșirii României din război însă, prin semnarea Păcii de le Buftea, organizarea ei a fost întârziată atât datorită ezitărilor factorilor de decizie ai Antantei, cât și datorită neînțelegerilor dintre reprezentanții emigrației române.^[2]

În Franța se aflau pe lângă prizonierii etnici români din Transilvania și Bucovina – soldați ai Austro-Ungariei luați prizonieri în cursul luptelor din Serbia (unii încă din 1914^[3]) și Macedonia,^[2] militari ai Armatei Române cu diferite misiuni, sau plecați în același timp cu generalul Dumitru Iliescu după încheierea preliminariilor de la Buftea. Alți militari au plecat din România odată cu Misiunea Militară Franceză (negăsind o unitate militară constituită din români, ultimii s-au înrolat în Legiunea străină, pentru a lupta în continare).^[3] Printre cei plecați s-au aflat și voluntari transilvăneni demobilizați, nemulțumiți de încheierea păcii impuse de germani.^[4]

Înființare

După înființarea sa la 30 aprilie 1918, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina a preluat în mod oficial misiunea organizării Legiunii. Însărcinat cu organizarea corpului de voluntari, a fost generalul Iliescu. Odată cu formarea Consiliului Național al Unității Române (la Paris la începutul lunii octombrie 1918^[1]), activitatea de formare a unității a căpătat un nou impuls, una dintre comisiile acestuia servind acestui scop.^[2] Printre personalitățile vieții politice din Franța care au sprijinit în mod activ eforturile de constituire a unei Legiunii militare române, s-au remarcat cu deosebire Albert Thomas și Franklin Bouillon, iar dintre ofițerii francezi, Th. Massou, Brunnel și Charles Tateau au sprijinit organizarea primelor detașamente de voluntari.^[1]

Printr-un ordin al președintelui Republicii Franceze, Raymond Poincaré, pe 22 octombrie 1918 Legiunea a căptat statut oficial.^[2] În componența unității au intrat fie români care nu au fost de acord cu capitularea țării (civili, sau soldați care au părăsit țara clandestin), fie prizonieri români din trupele austro-ungare (din rândul ultimilor formându-se un prim grup de voluntari, recrutați prin eforturile senatorului Dumitru Drăghicescu și ale unor fruntași transilvăneni stabiliți la Paris^[1]). Printre prizonieri a fost desfășurată o propagandă intensă, cu scopul educarii lor în spirit patriotic^[3] și pentru înrolare în Legiune. Un sprijin important în ceea ce privește această activitate a avut sublocotenentul D. Rădoi (absolvent al Școlii de Comerț din Brașov) și învățătorii I. Oancea și S. Turtureanu. Consiliul Național al Unității Române a încercat să înroleze voluntari transilvăneni și din Statele Unite sau dintre foștii prizonieri de război aflați în Siberia.^[1]

Datorită însă refuzului oficialilor francezi de a recunoaște gradele căpătate în Armata Austro-Ungară, în luna octombrie 1918 o parte dintre cei care semnaseră pentru înrolare s-au retras.^[2]

Activitate

Unitatea a fost atașată Legiunii străine franceze,^[2] în regimentul de marș al acesteia de la Lyon. Pentru scurt timp, voluntarii ardeleni au fost reuniți în garnizoana Parisului, în subzistența Batalionului 26 Vânători din Vincennes. Echiparea s-a făcut cu uniforme ale Legiunii Străine, având ca semn distinctiv cocarde și insigne în culorile naționale românești.^{[necesită citare]} Datorită Armistițiului de la Compiègne însă, soldații săi nu au mai ajuns să participe la lupte.^[2]

La modul practic deoarecea aprobarea pentru formarea Legiunii a venit târziu, unitatea a fost numai formal constituită, astfel că la începutul anului 1919 mulți soldați și ofițeri – răspândiți în diverse tabere militare de pe teritoriul Franței, au cerut să se înroleze pentru a putea să se reîntoarcă în țară cât mai repede.^[3] La 2 martie 1919, Legiunii Române din Franța i-a fost dat drapelul național în timpul unei solemnități publice desfășurate în fortul Sucy de lângă Paris, de către Alexandru Vaida-Voevod. ^{[necesită citare]}

Singura misiune a soldaților Legiunii a fost aceea de a sprijini după Marea Unire, autoritățile române în efortul militar de apărare a noilor teritorii.^[2] Repatrierea membrilor unității s-a produs în iunie-iulie 1919.^[2] La 20 iunie a debarcat la Constanța ultimul eșalon al Batalionului I de voluntari și pe 10 iulie cei rămași bolnavi în spitalele din Franța.^{[necesită citare]}

Referințe

^ ^a ^b ^c ^d ^e Marinescu, Constantin; Contribuția pe plan internațional a emigrației române la cauza unității național-statale; Dacoromania, Nr. 67/2013; Alba-Iulia
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ Emigranții și prizonierii români din Franța (1917 - 1919)...,Șerban, Apulum, 2005
^ ^a ^b ^c ^d Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale..., Țuțu, 1968, p. 1140 (16)
^ Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale ...', Țuțu, 1968, p. 1133

Bibliografie

Țuțu, D; Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale, pentru eliberare națională și unitate (1916-1918); Studii - Revistă de Istorie; Tom. 21/1968, Nr. 6^{[nefuncțională]}; pp. 1125 (1)-1144 (20)

Lectură suplimentară

Dudaș, Vasile; Legiunea română din Franța : (1918-1919). Pagini de istorie militară și diplomatică.; Ed. Mirton; Timișoara; 1996
Șerban, I.I.; Emigranții și prizonierii români din Franța (1917 - 1919) în lupta pentru întregirea statală a României;

Magazin istoric - Anul II, nr. 10 (19), octombrie 1968

Apulum, Nr. 42, 2005, p. 357-366 (Abstract)