Orașul exista dinainte de potopul biblic și era deja vechi când Eannatum de Lagaș l-a anexat la imperiul său. Orașul a devenit o forță politică în timpul perioadei Isin-Larsa. După ce a treia dinastie din Ur s-a prăbușit în cca. 1940 î.Hr., Ishbi-Erra, un oficial al lui Ibbi-Sin, ultimul rege al dinastiei, s-a mutat la Isin și a înființat un guvern care se pretindea a fi succesorul dinastiei a treia din Ur. De acolo, noul rege, Ishbi-Erra, a recucerit Ur, precum și orașele Uruk și Lagaș, căruia Larsa îi era supusă. Viitorii conducători din Isin au numit guvernatori care să conducă Lagaș; un astfel de guvernator a fost amoritulGungunum. El a rupt în cele din urmă legăturile cu Isin și a stabilit o dinastie independentă în Larsa. Pentru a legitima domnia sa și să dea o lovitură contra cetății Isin, Gungunum a capturat orașul Ur. Cum regiunea Larsa era principalul centru de comerț prin Golful Persic, Isin a pierdut o rută comercială extrem de profitabilă, precum și un oraș de o mare semnificație cultică.
Cei doi succesori ai lui Gungunum, Abisare (cca. 1841 - 1830 î.Hr.) și Sumuel (cca. 1830 - 1801 î.Hr.), au luat măsuri pentru a izola Isin complet. După această perioadă, Isin și-a pierdut rapid forța politică și economică.
Larsa a devenit puternică, dar niciodată nu a acumulat un teritoriu prea mare. În perioada sa de maximă putere, sub conducerea regelui Rim-Sin I (cca. 1758 - 1699 î.Hr.), Larsa a controlat doar aproximativ 10-15 alte orașe-state - niciunul lângă teritoriile controlate de alte dinastii din istoria mesopotamiană. Cu toate acestea, proiectele unor uriașe construcții și lucrări agricole pot fi detectate arheologic. După ce Rim-Sin I a fost înfrânt de către Hamurabi din Babilon, Larsa a devenit o locație minoră, deși s-a sugerat că a fost casa primei dinastii babiloniene de Sealand[3].
Statuetă găsită la Larsa cu un om în genunchi, catalogat ca un închinător la zeul Amurru, începutul mileniului al II-lea î.Hr., LuvruListă de regi din Larsa, Teracotă, cca. 2025–1763 î.Hr., anul 39 al domniei lui Hammurabi, Luvru
Rămășițele cetății Larsa acoperă un oval de cca. 6 km. în circumferință. Cel mai înalt punct este de aprox. 70 metri înălțime.
Site-ul arheologic de la Tell es-Senkereh, cunoscut ulterior sub numele de Sinkara, a fost prima oară excavat de William Loftus în 1850 timp de câteva zile[4]. În acea perioadă de pionierat în domeniul arheologiei, efortul s-a concentrat mai mult pe obținerea unor exponate de muzeu decât pentru strângerea unor date științifice. Loftus a recuperat cărămizi folosite la construcție de Nabucodonosor al II-lea în timpul Imperiului neo-babilonian, lucru care a permis identificarea site-urilor cu orașul antic Larsa.
Mare parte din munca lui William Loftus a fost la templu de la Shamash, reconstruit de către Nabucodonosor al II-lea. Au fost găsite și inscripții la Burna-Buriash din timpul dinastiei Kassite babiloniene și ale lui Hammurabi (din prima dinastie babiloniană). În Larsa a fost pentru scurt timp și Walter Andrae în 1903. Site-ul a fost inspectat și de către Edgar James Banks în 1905. El a descoperit jaful pe scară largă pe care populația locală îl făcea acolo[5].
Prima excavare științifică moderndă la Senkereh a avut loc în 1933, sub conducerea lui Andre Parrot[6][7]. Parrot a revenit aici în 1967[8]. În 1969 și 1970, la Larsa a făcut excavații Jean-Claude Margueron[9][10]. Între 1976 și 1991, o expediție de arheologi a Delegației Franceze din Irak condusă de J-L. Huot a excavat la Tell es-Senereh timp de 13 sezoane[11][12][13][14].
Sumer înainte de potop. Pe hartă apare şi Larsa, între Uruk și Eridu
^W. G. Lambert, The Home of the First Sealand Dynasty, Journal of Cuneiform Studies, vol. 26, no. 1, pp. 208-210, 1974
^ WIlliam Loftus, Travels and researches in Chaldæa and Susiana with an account of excavations at Warka, the Erech of Nimrod, and Shúsh, Shushan the Palace of Esther, in 1849-52, J. Nisbet and Co., 1857
^Edgar James Banks, Senkereh, the Ruins of Ancient Larsa, The Biblical World, vol. 25, no. 5, pp. 389-392, 1905
^Andre Parrot, Villes enfouies. Trois campagnes de fouilles en Mésopotamie, 1935
^A. Parrot, Les fouilles de Tello et de. Senkereh-Larsa, campagne 1932-1933, Revue d'Assyriologie, vol. 30, pp.169-182, 1933
^André Parrot, Les fouilles de Larsa, Syria, vol. 45, iss. 3-4, pp. 205-239, 1968
^Jean-Claude Margueron, Larsa, rapport preliminaire sur la quatrieme campagne, Syria, vol. 47, pp. 271-287, 1970
^Jean-Claude Margueron, Larsa, rapport preliminaire sur la cinquieme campagne, Syria, vol. 48, pp. 271-287, 1971
^J-L. Huot, Larsa, rapport preliminaire sur la septieme campagne Larsa et la premiere campagne Tell el 'Oueili (1976), Syria, vol. 55, pp. 183-223, 1978
^J-L. Huot, Larsa et 'Oueili, travaux de 1978-1981. Vol. 26, Memoire, Editions Recherche sur les civilisations, 1983, ISBN 2-86538-066-1
^J.-L. Huot, Larsa (10e campagne, 1983) et Oueili: Rapport preliminaire, Editions Recherche sur les civilisations, 1987, ISBN 2-86538-174-9
^J-L. Huot, Larsa, Travaux de 1985, Editions Recherche sur les civilisations, 1989, ISBN 2-86538-198-6
