PROFILBARU.COM

Laccaria maritima
	Pâlnioara mării
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Agaricales
Familie:	Hydnangiaceae
Gen:	Laccaria
Specie:	L. maritima
Nume binomial
	Laccaria maritima; (Theodor.) Singer ex Huhtinen (1987)
Sinonime
	Hygrophorus maritimus Theodor. (1936) ; Laccaria maritima Singer (1962) ; Laccaria trullisata subsp. maritima O.Andersson (1951) ; Laccaria trullisata f. rugulospora M.Lange (1955) ;
	Modifică text

Laccaria maritima (Feliks Teodorowicz, 1936 ex Rolf Singer, 1962), din încrengătura Basidiomycota în familia Hydnangiaceae și de genul Laccaria,^[1] denumită în popor pâlnioara mării,^[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Această specie foarte pare să se dezvolte și în România, dar, în mod general, numai în regiunea maritimă prin dune și sub pini. La vreme potrivită apare din iunie până în octombrie (noiembrie).^[3]^[4]

Numele epitetului este derivat din cuvântul latin (latină maritimus=situat la mare, aparținând mării), datorită locului dezvoltării.^[5]

Istoric

Numele binomial Hygrophorus maritimus a fost determinat de micologul polonez Feliks Teodorowicz în volumul 2 al jurnalului Badania Przyrodnicze Pomorskie din 1936^[6] și transferat corect la genul Laccaria sub păstrarea epitetului de micologul german Rolf Singer, de verificat în volumul 15 al jurnalului botanic Sydowia din 1962.^[7]

Nu este clar, de ce micologul finlandez Seppo Huhtinen (n. 1956) care a descris specia sub aceiași denumire ca și Singer^[8] este listată în majoritatea publicațiilor drept taxon în vigoare al numelui. Probabil a descris soiul mai detaliat.

Mai trebuie menționat, că specia Laccaria trullisata, (Ellis) Peck (1912) asociată și ea pinului, este considerată de către unii specialiști o subspecie pentru Laccaria maritima, dar este o specie de sine stătătoare^[9]

Descriere

Pălăria: are un diametru de 2-6 (8) cm, este higrofană, destul de subțire, inițial convexă, apoi întinsă cu centrul deprimat, uneori ombilicat. Marginea inițial răsfrântă în jos, devine în vârstă ondulată neregulat. Coloritul cuticulei netede, mate și translucid canelate poate fi brun-portocaliu până la închis brun-roșcat (la bătrânețe câteodată chiar albicios) cu centrul mai închis și marginea adesea decolorată.
Lamelele: sunt arcuite, groase și ceroase, clar distanțate între ele, neregulat ondulate, cu lamele intermediare scurte și incomplete, bombat aderente și ușor dințat decurente la picior. Coloritul este albicios cu nuanțe de roz, la bătrânețe gri-roz.
Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm și cu o lățime de 0,4-1 cm, este destul de subțire, în tinerețe plin, apoi gol pe dinăuntru, vertical fibros, cilindric, dar adesea îndoit, curbat și fără inel. El este de aceeași culoare cu pălăria, fibrele fiind albicioase. Dezvoltă fire miceliare albicioase la bază.
Carnea: este subțire în partea pălăriei și fibroasă în cea a piciorului, de colorit palid brun, uneori și deschis brun-roșcat. Mirosul este slab aromatic și gustul plăcut.^[3]^[4]
Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), sub microscopsub microscop hialini (translucizi), presarăți cu țepi cu un diametru de 0,2-0,5 μm și o lungime de până la 1 µm, având o mărime de 7-9,5 x 6-7,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare și o lungime de 8 μm sunt clavate, aproape fusiforme și măsoară 47-54 x 10-12 microni. Hifele bornate au o grosime de 4-8 microni.^[10]
Reacții chimice: nu sunt cunoscute.^[3]^[4]

Confuzii

Pâlnioara mării se poate confunda în primul rând cu surata ei mai mare Laccaria trullisata precum cu Psathyrella ammophila,^[11] bureți care se dezvoltă de asemenea prin nisip în zona de coastă, prim numita de asemenea sub pini, dar preponderent în America de Nord,^[12] iar dacă nu se dă seama în cea ce privește zona dezvoltării, de asemenea cu Laccaria amethystina,^[13] Laccaria bicolor,^[14] Laccaria laccata,^[15] Laccaria lateritia^[16] sau cu Laccaria proxima,^[17] specii cu toate comestibile.

Specii asemănătoare în imagini

Laccaria amethystina
Laccaria bicolor
Laccaria laccata
Laccaria lateritia
Laccaria proxima
Laccaria trullisata
Psathyrella ammophila

Valorificare

Pâlnioara mării ar fi o ciupercă destul de gustoasă, dar se reușește numai greu de a scoate tot nisipul din ea.^[18] Mai departe, specia este foarte rară și ar trebui cruțată. De acea, dacă o găsiți, lăsați-o mai bine la loc.

Note

^ Mycobank
^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
^ ^a ^b ^c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 146, ISBN 978-3-440-13447-4
^ ^a ^b ^c Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 382-383, ISBN 88-85013-46-5
^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 727
^ Feliks Teodorowicz: „Grzyby wyzsze polskiego wybrzeza (Ciuperci superioare ale coastei poloneze)”, în: „Badania Przyrodnicze Pomorskie”, Danzig 1936, p. 31, fig. 5
^ Rolf Singer: „Laccaria maritima”, în: Sydowia, vol. 15 (nr. 1-6), 1962, p. 133
^ Huhtinen: „Laccaria maritima”, în: „Fungi Canadenses”, nr. 319, 1987, p. 1, fig. 42, 57 a
^ Index Fungorum
^ Cornelis Bas, ‎Th. W. Kuyper, ‎M. E. Noordeloos: „Laccaria sect. maritima (Bon)”, în: „Flora Agaricina Neerlandica. Critacl monographs on families of agarics and boleti occuring in the Netherlands”, vol. 3, Editura Tayolr & Francis Group LLC, Boca Raton 1995, p. 103
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 74-75, ISBN 88-85013-37-6
^ Timothy J. Baroni: „Mushrooms of the Northeastern United States and Eastern Canada”, Editura Timbeer Press Inc., Portland (Oregon) 2017, p. 134, ISBN 978-1-6046-9634-9
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 384-385 - 1, ISBN 88-85013-46-5
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
^ Ciupercomania

Bibliografie

Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Helmut Gams, Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 2-a, vol. II, partea a 2-a, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967
German J. Krieglsteiner, Siegfried Künkele: „Verbreitungsatlas der Grosspilze Deutschlands (West)“, vol. 1-2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 978-3-8001-3318-5
Erhard Ludwig: „Pilzkompendium”, vol. 1, Editura HW-Verlag, 2000, ISBN 978-3-9301-6743-2
Edmund Michael, Hanns Kreisel, Bruno Hennig: „Handbuch für Pilzfreunde”, vol. 6, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983 ISBN 978-3-4373-0352-4
Unione micologica italiana: „Micologia italiana”, Editura Edagricole, Bologna 1988