Josipina a fost botezată ca Josepha Constantia Anna Urbantschitsch.[8] Ea s-a născut la Castelul Turn(d), atunci parte a Imperiului Austriac, (acum parte a comuneiPreddvor), de la numele castelului și-a ales pseudonimul Turnograjska (literal „de Castelul Turn”). Când a trimis prima ei povestire editorului revistei literare Slovenska Bčela, ea a explicat alegerea numelui scriind: „Fiii slavi sunt dornici să-și arate puterea și valoarea. De ce să nu aibă fiicele slave aceeași dorință? Acesta este motivul pentru care am decis să încerc să scriu ceva în limba mea blândă și îndrăznesc să trimit la lumina zilei o povestire din colecția mea și să vă rog să o includeți în publicația dvs. Numele meu este Josipina Turnograjska, deoarece Castelul Turn este casa mea.”
Părinții ei au fost Johann Nepomuk Urbantschitsch și Josephina Terpinz,[8] din Craina locală. Tatăl ei a murit când ea a avut doar opt ani.
A fost educată de profesori privați în Castelul Turn, în special în muzică, religie, precum și în latină și italiană. Ea a învățat singură limba franceză. După 1849, un nou tutore a extins materiile de instruire pentru a include greaca veche, științele naturale și istoria, cu un accent deosebit pe slovenă și istoria popoarelor slave. Această schimbare s-a dovedit a fi catalizatorul trezirii unui entuziasm național în Josipina, care a făcut-o să decidă să devină scriitoare.
În 1850 s-a logodit cu Lovro Toman(d), un poet care va deveni mai târziu un avocat de succes și un politician influent. Toman a studiat dreptul la Graz și în timpul logodnei lor cei doi au avut o bogată corespondență. Mai mult de o mie de scrisori au supraviețuit, unele de până la douăzeci și cinci de pagini. Importanța acestor scrisori nu este dată doar pentru că arată relația și sentimentele celor doi îndrăgostiți despărțiți, ci și pentru că oferă o perspectivă importantă asupra vieții de zi cu zi de la mijlocul secolului al XIX-lea în Țările Slovene. În 1853 s-au căsătorit și datorită slujbei lui Toman, s-au mutat definitiv la Graz. Josipina a murit acolo un an mai târziu, după o combinație de complicații la nașterea copilului și rujeolă. A avut doar 20 de ani. Este înmormântată la Graz, în cimitirul Sfântului Lenart.
Mira Delavec a scris despre ea un roman biografic intitulat Șoapta canapelei roșii (Šepet rdeče zofe).[9]
Lucrări scrise
Bustul Josipinei Turnograjska de pe fațada Castelului Turn din Preddvor
Josipina a avut cunoștințe extinse despre literatura slovenă și europeană și a admirat foarte mult poezia lui France Prešeren (i-a copiat stilul în scrisul ei), pe scriitorii romantici germani precum și romanele de aventuri populare ale vremii. În scrierile ei a pus accent pe rolul femeilor ca scriitoare, precum și pe trezirea națională. Munca ei a fost apreciată în alte zone ale lumii vorbitoare de slavă (Rusia și Țările Cehe), mai ales pentru că a scris într-o limbă slavă.
În perioada de după căderea regimului absolutistMetternich, cenzura strictă a fost slăbită și activitățile culturale cu o notă mai puternică slovenă și slavă au început să înflorească. Opera Josipinei a fost marcată de ideile naționalismuluiromantic, care în Țările Slovene era legat de mutualismul(d) și panslavismul slav.
În scurta ei viață creativă, Josipina Turnograjska a scris în jur de treizeci de povestiri, prima când avea doar șaptesprezece ani. Ea și-a ales sursa de inspirație din istoria slovenilor și a altor popoare slave, precum și din legendele populare. Ea a pus mare accent pe descrierile poetice ale naturii.
Cinci dintre povestirile ei au fost publicate în revistele literare Slovenska Bčela („Albina slovenă”, 1851) editată de Anton Janežič(d), trei în Zora („Zori”) și una în almanahul Vodnikov spomenik („Monumentul lui Vodnik(d) ”, 1852 – 1853). Aproximativ douăzeci de texte au rămas nepublicate în momentul morții ei.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este povestirea Veronicăi de Desenice, o eroină tragică din perioada Renașterii, care a fost ucisă din cauza relației amoroase cu Frederic al II-lea la curtea Conților de Celje. În povestirea sa, intitulată Nedolžnost in sila (Inocență și forță), ea a dezvoltat motivul Veronicii ca eroină slavă și a slavizat numele lui Hermann al II-lea de Celje și al fiului său Frederick ca Jerman și Miroslav.
O altă povestire, Rožmanova Lenčica, a prezentat, de asemenea, o eroină feminină din secolul al XV-lea care a luptat contra turcilor în locul tatălui ei ucis și s-a întors să se căsătorească cu iubitul ei pe insula Bled.
Alte povestiri importante sunt: Izdajstvo in sprava (Trădare și reconciliere), despre eroul albanezGerge Kastrioti Skanderbeg, Povest o Bolgarskem knezu Borisu (Povestea ducelui bulgar Boris) despre convertirea bulgarilor la creștinism sau povestirea Slavljanski mučenik (Un slav martir) despre eroul politic slovacVilko Šulek care a fost executat de maghiari.
În Svatoboj puščavnik (Svatoboj Pustnicul), ea a scris despre un conducător învins care a mers în deșert unde, în simplele împrejurimi, a recunoscut importanța vieții.
Ea a scris două poezii: Zmiraj krasna je narava (Întotdeauna frumoasă e natura) și Donava (Dunărea).
De asemenea, a compus o serie de cântece pentru pian cu versuri slovene.
Povestiri
Boris, Zora 1852
Carigrajski Patriarh, Slovenec 1851
Cesar v Ljubljani, 1850
Domoljubje, 1850
Donava, 1854
Hoja iz Preddvora na Turn, 1850
Izdajstvo in sprava, Slovenska bčela 1851
Jelen, 1850
Jesen, 1850
Kakor bo božja volja, tako pa bo, 1850
Katarina, ruska carica
Lep izgled ljubezni do sovražnikov, 1850
Marula,1851, Vodnikov spomenik 1859
Moč vesti, 1851
Na grobu Prešerna, 1851
Nedolžnost in sila, Slovenska bčela 1851
Nepoznani dvobojnik, 1851
Nesrečen prepir, 1850
Nikola Zrinji, največji slavjanski vojak, 1851
Očetova kletev, 1850
Petelin, 1850
Poljski rodoljub, 1850
Pomlad
Popotnik, 1850
Povračilo, 1850
Razvaline Pustiga grada, 1850
Rožmanova Lenčica, Zora 1852
Slavljanski mučenik, Slovenska bčela 1851
Sodba Bretislavova, 1850
Spitignejev in udova, 1851
Sprava, 1850
Svatoboj puščavnik, Slovenska bčela 1851
Svoboda, 1850
Svobodoljubna Slavjanka, 1850
Trdoslav, Zora 1852
Vilica, 1851
Vojvoda Ferdinand Brannšveigovski in francozki v vojski vjeti oficirji, 1850
.jpg)
