John Wallis

John Wallis
Date personale
Născut	23 noiembrie/3 decembrie 1616[3][4][5][6][7] Ashford, Anglia, Regatul Unit[8]
Decedat	28 octombrie/8 noiembrie 1703 (86 de ani)[6][7][4] Oxford, Regatul Angliei[8]
Înmormântat	University Church of St Mary the Virgin[*][[University Church of St Mary the Virgin (church in central Oxford, UK)|​]][9]
Părinți	Rev. John Wallis[*][[Rev. John Wallis (1567 - 1622)|​]][10] Joanna Chapman[*][[Joanna Chapman (1580 - 1643)|​]][10]
Copii	Anne Blencowe[*][[Anne Blencowe (Anne, Lady Blencowe (1656–1718), compiler of recipes)|​]] John Wallis[*][[John Wallis (English Member of Parliament (1650-1717))|​]][11]
Religie	prezbiterianism
Ocupație	matematician istoric al matematicii[*]​ filozof muzicolog[*]​ teoretician al muzicii[*]​ criptolog[*]​ cadru didactic universitar[*]​ arhivist[*]​
Limbi vorbite	limba latină limba engleză[12]
Activitate
Alma mater	Emmanuel College[*][[Emmanuel College (college of the University of Cambridge)|​]][1] Felsted School[*]​[1] Universitatea Cambridge[2][1] Tenterden Infant School[*][[Tenterden Infant School (school in Kent, UK)|​]][1]
Organizație	Universitatea Oxford[1] Queens' College[*][[Queens' College (college of the University of Cambridge)|​]][1]
Profesor pentru	John Caswell[*][[John Caswell (matematician britanic)|​]][2]
Modifică date / text

Opera mathematica, 1657

John Wallis (n. 23 noiembrie 1616, Ashford, Regatul Angliei – d. 28 octombrie 1703, Oxford, Regatul Angliei) a fost un matematician și teolog englez. A studiat la Cambridge, după care a îmbrățișat cariera ecleziastică. La 33 de ani a devenit profesor de geometrie la Oxford.

A fost un admirator al matematicii grecești, editând o parte din operele lui Arhimede (sec. 3 î.Hr.), Aristarh (sec. 3 î.Hr.), Ptolomeu (sec. 2 d.Hr.) și Eutocius (sec. 6 d.Hr.). Lui i se datorează crearea învățământului pentru surdomuți.

Contribuții în matematică

Opera mathematica, 1699

Contribuțiile aduse în matematică sunt numeroase și însemnate: a introdus (în 1657) exponenții negativi; a considerat numerele pozitive și cele negative ca opuse, respectiv, între ele; a dat diverse interpretări numerelor pur imaginare și complexe; a dedus divizibilitatea binoamelor; a înțeles (încă din 1656) faptul că 0! (factorial) trebuie considerat egal cu 1; a exprimat prin cuvinte (în 1658) importantele formule privind numărul divizorilor unui număr și suma lor.

De asemenea, a cercetat diferite sisteme de numerație, a studiat transformarea fracțiilor ordinare în numere zecimale și invers; a expus proprietățile principale ale numerelor zecimale periodice; a cunoscut că extragerea rădăcinilor pot conduce la numere zecimale neperiodice infinite; s-a ocupat cu fracțiile continue și a dat legea formării resurselor; a dat (în 1656) prima definiție a noțiunii de limită a unui șir, introducând pentru prima dată un simbol pentru infinit, și a considerat egalități, a găsit formula care redă numărul pi sub forma celebrului produs infinit de numere naturale^[13].

A descoperit (în 1656) triunghiul caracteristic (cum l-a denumit G. Leibniz, în 1684) atât de utilizat în calculul infinitezimal; a expus o metodă nouă pentru rectificare; a efectuat cuadraturi (înainte de descoperirea calculului integral); a introdus abscisele negative. În trigonometrie, a studiat (în 1670) semnele sinusului în cele patru cadrane; a desenat sinusoida și secantoida.

De la Wallis au originea denumirile de interpolare și de mantisă (1656, respectiv, 1657).

Opere principale

• Tractatus de selectionobus conicis, nova methodo exposits (1655)
• De algebra, tractatus historicus et practicus (1673)
• Discurse of Combinations (1685).

Note

1. ^ MacTutor History of Mathematics archive 
2. ^ Genealogia matematicienilor 
3. MacTutor History of Mathematics archive, accesat în 22 august 2017 
4. ^ Marea Enciclopedie Rusă 
5. John Wallis, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 
6. ^ Notable Names Database 
7. ^ Encyclopædia Britannica Online 
8. ^ Валлис Джон, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​  |access-date= necesită |url= (ajutor)
9. Find a Grave 
10. ^ Genealogics 
11. The Peerage 
12. Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
13. Mihăileanu, vol I, p. 171

Bibliografie

• N. N. Mihăileanu. Istoria matematicii. Antichitatea și evul mediu, vol I-II, Editura Enciclopedică Română, 1974, 1981
• A-A.(P.) Iușchevici, Istoria matematicii în evul mediu, Editura Stiințifică, 1963
• Heinrich Wieleitner, Istoria matematicii de la Descartes până la mijlocul secolului al XIX-lea, Editura Științifică, București, 1964