Încă din tinerețe și-a închinat viața lui Hristos la Mănăstirea Neamț. S-a făcut preot și a ajuns egumen la Neamț. La propunerea domnului Petru Mușat fost hirotonit de mitropolitul Haliciului, Antonie, episcop al Cetății Albe, însă nu durase mult, fiindcă patria ecumană a refuzat să-l recunoască, așa ca Iosif s-a retras la Mănăstirea Neamț și după la Mănăstirea Bistrița. La urmă se stabilește la o mânăstire la Boiștea lângă Târgu Neamț, unde învăța și apăra dreapta credință împotriva prozelitismului catolic.[2] La 26 iulie 1401, cu ajutorul lui Alexandru cel Bun, el este recunoscut de Patriarhia Constantinopolului ca părinte și întâi stătător pe scaunul Mitropoliei Moldovei. A fost mitropolit de aproape 15 ani. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-l sfătuiască pe Alexandu cel Bun să aducă de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfăntului Mucenic Ioan cel Nou. El însuși a mers în frunte cu voievodul cu preoți și mult popor. A așezat moaștele în Biserica Mirăuți din capitala Moldovei. Mitropolitul Iosif a reînnoit ctitoria părințiilor săi, unde a închinat o icoana a Maicii Domnului pe care a primit-o în dar de la Bizanț. De asemenea, lpa sfătuit pe Alexandru cel Bun să zidească din nou mănăstirile Bistrița și Moldovița. La 7 ianuarie 1407 a unit cele două mănăstiri voievodale, Neamț și Bistrița, și l-a numit pe ucenicul său, arhimandritul Dometian, ca egumen. Tot la îndemnul său, Dometian a scris egumenul Mănăstirii Bistrița, care se păstrează până azi. În 1415 mitropolitul Iosif a murit bătrân și a fost îngropat la Mănăstirea Bistrița, unde a fost descoperit în 1975.[3]
