În timp ce părinții ei se îndreptau spre reședința lor din Straubing, Ioana a plecat spre Praga. Pe 21 septembrie a fost emisă dispensa papală necesară datorită gradului apropiat de rudenie al viitorilor soți. Opt zile mai târziu, pe 29 septembrie 1370 în Nürnberg a avut loc o ceremonie simbolică de căsătorie.[8] Abia în 1376 căsătoria a fost consumată la Praga.
Sigiliul Ioanei de Bavaria
Pe 17 noiembrie 1370 Ioana a fost încoronată ca regină a Boemiei la Praga de arhiepiscopul de Praga, Jan Očko de Vlašim.
Nu se știu prea multe despre viața reginei Ioana după căsătorie. Se știe că ea a învățat limba cehă foarte repede și că nu a avut copii. Lipsa urmașilor a fost pusă pe seama faptului că Venceslau avea o înclinație spre consumul excesiv de alcool[9] care i-ar fi putut cauza infertilitatea.
Ioana a murit la vârsta de doar treizeci de ani pe 31 decembrie 1386, probabil de ciumă.[9]
Există și alte versiuni despre moartea. Cronicarul din Brabant, Edmund de Dynter, consemna că „regina s-a ridicat din pat pe la ora trei dimineața căutând olița de noapte sub pat” și unul dintre câinii de vânătoare ai lui Venceslau s-a năpustit asupra ei și a mușcat-o de gât. Edmund a negat apoi afirmația, adăugând că alții credeau că Ioana a murit datorită rabiei. Ambele versiuni sunt credibile deoarece este cunoscut faptul că regele avea o pasiune pentru câinii de vânătoare și că unul dintre câini se culca cu el în dormitor. De asemenea, se știe că în 1385 unul dintre câinii lui a mușcat un administrator regal pe nume Kašpar Kaplíř.
Conform obiceiului, corpul Ioanei a fost expus timp de câteva zile în Praga și la 12 ianuarie 1387 a fost înmormântată în Catedrala „Sf. Vitus”. Venceslau al IV-lea a organizat ceremonii funerare grandioase pentru soția sa, dar el însuși nu a participat și s-a retras la Castelul Žebrák fiind foarte îndurerat.
Venceslau s-a căsătorit pe 2 mai 1389 cu o nepoată a Ioanei, Sofia de Bavaria.[10]
^ abGerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5, p.433.
^Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4, p. 11.
^Jörg K. Hoensch: Die Luxemburger. Eine spätmittelalterliche Dynastie gesamteuropäische Bedeutung 1308 – 1437, Editura Kohlhammer, Stuttgart, 2000, ISBN: 3-17-015159-2, p. 164.
^ abGerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5, p. 438.
^Jörg K. Hoensch: Die Luxemburger. Eine spätmittelalterliche Dynastie gesamteuropäische Bedeutung 1308 – 1437, Editura Kohlhammer, Stuttgart, 2000, ISBN: 3-17-015159-2, p. 209.
Bibliografie
Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5.
Gerhard Hartmann, KAlbrecht I., Pfalzgraf bei Rhein, Herzog von Baiern, în: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB), vol. 1, Leipzig, 1875, pp. 230–231.
