S-a apucat de scrima la vârsta de 11 ani la CSM Cluj cu antrenorii Bela Gurath și Adalbert Pellegrini.[1] Doi ani mai târziu, a câștigat primul titlu național la vârsta. Când avea 15 ani, a început să se pregătească cu Ladislau Rohonyi, cel mai bun specialist al sabiei din România.[1] În anul 1971, s-a alăturat în lotul olimpic și în anul 1973, după bacalaureat, s-a transferat la CSA Steaua cu antrenorii Dumitru Mustață, Alexandru Nilca și Constantin Nicolae.[2] În același timp a început studiile de filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai.[1] Ulterior a absolvit la ANEFS.
A câștigat Campionatul Mondial pentru juniori din 1974 de la Istanbul. În același an a cucerit medalia de argint pe echipe la Campionatul Mondial pentru seniori de la Grenoble, și în anul următor medalia de bronz pe echipe la ediția de la Budapesta. A luat parte la ambele probe Jocurile Olimpice de vară din 1976 de la Montreal. La individual s-a clasat pe locul patru. Pe echipe România și-a adjudecat al treilea loc pe podium, după ce a învins Ungaria.[3] Pentru acest rezultat a fost numit maestru emerit al sportului. În anul 1977 a obținut cea de-a doua medalie mondială de argint pe echipe la Buenos Aires, apoi două locuri patru în 1978 și în 1979. A participat din nou la ambele probe la Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova, dar nu a cucerit nici o medalie. La Los Angeles 1984 s-a clasat pe locul 8 la individual și a cucerit medalia de bronz cu echipa.[3]
După ce s-a retras a devenit antrenor de scrimă la „Progresul” București.[1] În anul 1990 a fost ales secretar general adjunct al Federației Române de Scrimă.[2] În paralel, a devenit antrenor principal lotului național de sabie masculin. Deși a contribuit la succesul lui Alin Lupeică, laureat cu bronz la individual la Campionat Mondial pentru juniori din 1993 și echipa României a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1994 de la Atena. În anul 1994 a plecat din România pentru a deveni antrenor național a Tunisiei la toate arme.[1] Sub îndrumarea sa, Henda Zaouali s-a calificat la probele de spadă și de floretă la Jocurile Olimpice de vară din 1996 de la Atlanta.[1]
În 1997 a devenit primul director tehnic al Federației Internaționale de Scrimă. Misiunea sa era să creeze niște școli de scrimă și să promoveze scrima în țările unde este încă insuficient de dezvoltată.[4] În anul 2013 a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către FIE.
Referințe
^ abcdef„Hall of Fame: Pop, Ioan (ROU)” (în engleză). Federația Internațională de Scrimă. Arhivat din original în . Accesat în .Mentenanță CS1: URL impropriu (link)
^ abIoan Pop la Sports-Reference.com (arhivat la 1 aprilie 2020)
^Federația Internațională de Scrimă (Vară 1997). „Ioan Pop, directeur technique de la FIE, sabre au clair”. Escrime Internationale (în franceză). 20: 14.Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!