Turcin a absolvit Institutul Pedagogic din Kameneț-Podolsk[5][7], iar în 1959 a format la baza sportivă a unei școli din Kiev o echipă de handbal alcătuită din adolescente, care a devenit Spartak Kiev în 1962.[8][9] Acest club a câștigat Campionatul Uniunii Sovietice de 20 de ori (1969–1988) și Cupa Campionilor Europeni de 13 ori (1970–1973, 1975, 1977, 1979, 1981, 1983, 1985–1988)[3][10][11], stabilind un record în competiția europeană care nu a fost depășit. În 1976, Turcin a fost declarat cel mai bun antrenor de handbal din lume.[7][8]
La începutul anilor '70, Ihor Turcin a preluat echipa națională a Uniunii Sovietice, cu care a obținut medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1976 și din 1980, precum și două titluri mondiale, la campionatele din 1982 și 1986.[3][6] În 1971 a primit titlul de antrenor emerit al URSS.[5][1]
În 1965, când avea 28 de ani, s-a căsătorit cu Zinaida Stolitenco, o jucătoare cu 10 ani mai tânără decât el aflată sub comanda sa.[7] Părinții Zinaidei nu au primit cu bucurie alegerea ei, dar nu s-au opus căsătoriei.[7] Au avut o fiică, Natalia (născută în 1971) și un fiu Mihail (născut în 1983).[7] Natalia a jucat handbal, alături de mama sa, pentru Spartak Kiev, în timp ce Mihail a ales baschetul.[12]
În ultimii ani Turcin a suferit mai multe atacuri de cord. El a fost supus unei operații complexe de bypass coronarian în Norvegia, după care a antrenat echipa națională de handbal a Norvegiei timp de opt luni.[12] Turcin a murit din cauza unui atac de cord suferit în timpul unui meci din cadrul Cupei EHF care a avut loc în România, în 1993, împotriva echipei Rapid București.[7][13] Este înmormântat la cimitirul municipal Berkovețke din Kiev.[14] Un memorial în onoarea sa a fost ridicat pe strada Luteranskaia nr.15 din oraș.[5][15]
După moartea sa, soția sa a fost numită în funcția de antrenoare a lui Spartak Kiev și a echipei naționale a Ucrainei.[10][12]
