Pentru alte persoane cu numele de familie respectiv, vedeți
Aramă (nume).
Horia Aramă (n. 4 noiembrie 1930, Iași – d. 22 octombrie 2007, Constanța) a fost un prozator, eseist, scenarist BD, traducător, critic, redactor, dramaturg[2] și poet român.
Biografie
S-a născut la 4 noiembrie 1930[2] într-o familie de evrei din Iași.[3]
Studii
Absolvent al Școlii de literatură Mihai Eminescu, București, 1954.[2]
Debut și activitate literară
A debutat în 1950 cu versuri pentru copii. În SF debutează cu o povestire despre mutanți, "Omul care are timp", apărută în nr. 233/1964 al C.P.S.F. În 1966 publică o primă culegere de povestiri SF intitulată "Moartea păsării-săgeată",[2] în care piesele de bază sunt "Pălăria de pai" și "Pianul preparat". În 1967 publică o a doua culegere, "Cosmonautul cel trist".[2] În 1972 a apărut Țărmul interzis, iar în 1976 Verde Aixa.[2]
În 1974, în antologia Pălăria de pai apare povestirea sa „Bomba”, aceasta va fi republicată în Întoarcere pe Planeta Albastră din 1989.
A fost redactor la Radio București, apoi la revistele Luminița și Cutezătorii.[2] În 1990 a fost redactor-șef al revistei Start 2001.
A scris și povestirea științifico-fantastică „Planeta celor doi sori”.
Afilieri
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Associazione Internazionale per gli Studii sulle Utopie – Roma
- The Society of Utopian Studies – Arlington (Texas)
- Utopian Studies Society – Bristol
- Centro Interdepartimentale di Ricerca sull’Utopia – Bologna
- H.G. Wells Society – Londra
- William Morris Society – Londra
Bibliografie
Trilogia de studii despre utopie
- Colecționarul de insule (Ed. Cartea Românească, 1981),
- Insulele fericite (Ed. Cartea Românească, 1986),
- O insulă în spațiu (Ed. Cartea Românească, 1991).
Almanahul Anticipația
Poezie
- "Scări la stele" (1965) - versuri intelectualiste
Teatru
- "Simpaticul Charlie". Piesa de teatru a apărut în 1961 în revista Teatru din București și a văzut lumina rampei în același an la Teatrul Evreiesc de Stat din Iași.[4]
- Femeia cosmică, CPSF #244 / 15.01.1965
Benzi desenate
Premii
- Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1967.[5]
Note
Bibliografie