Hijab[1] în limba (arabă : ar, hijāb) înseamnă „toate tipurile de văl plasate în fața unei ființe sau a unui obiect pentru a le ascunde vederii sau a le izola”. În mod particular el desemnează acel tip voal pe care femeile musulmane îl poartă pe cap și care lasă fața vizibilă. Dacă vălul acoperă fața, atunci el poartă alte denumiri, cum ar fi: niqab, burqa sau sitar.
Hijab este în egală măsură cunoscut și ca vălul islamic.
Origini
Vălul islamic își are originea în Orientul Apropiat. El este menționat în tăblița A 40 din colecția de legi ale regelui asirian Teglat-Phalazart I, din jurul anului 1000 îen., unde se spunea că era „obligatoriu pentru fiicele pubere ale bărbaților liberi și interzis pentru prostituate”.
în Codul lui Hammurabi din secolul XVIII îen. femeile libere, spre deosebire de sclave, trebuiau să poarte văl, în caz contrar erau pasibile de aplicarea de pedepse. La rândul său, un text asirian făcea din văl un semn distinctiv între o femeie onorabilă și o prostituată.
În perioada antică, în lumea greacă și apoi romană vălul a îndeplinit aceeași funcție.
Era o funcție de distincție socială care avea să fie ulterior împrumutată și de Coran. Rabinul Josy Eisenberg sublinia că „legile antice ale civilizațiilor semitice cum erau cele ale asirienilor, obligau femeile căsătorite să poarte văl”. În iudaism, legea impunea femeilor să își acopere capul, ca simbol al apartenenței sale soțului său.[2]
În creștinism, numeroși Părinți ai Bisericii recomandau femeilor creștine să poarte văl.[3]ApostolulPavel, în Prima Epistolă către Corinteni (11:2-16) nota: „Bărbatul nu trebuie să poarte văl căci el este imaginea gloriei lui Dumnezeu, dar femeia este gloria bărbatului, iată de ce ea trebuie să poarte semnul dependenței sale”. (din acest motiv, până la jumătatea secolului XX și în special în zonele rurale, femeile își acopereau capul cu un șal, batic sau basma, când mergeau la biserică).
^Această pagină este o traducere a paginii similare din Wikipedia în limba franceză
^Josy Einsenberg, La femme au temps de la Bible, Stock, 1993
^Tertulian, Du voile des vierges. De virginibus velandis (avant 207), Cerf, 1997. Trad. A.-E. de Genoude (1852) [1]
Bibliografie
Les citations sont issues de J. Chelhod, « Hidjâb », in Encyclopédie de l'Islam, 1975, t. III, p 370 ;
Arlene Elowe Mac Leod, accommodating Protest, New Veiling and Social Change in Cairo, 1992 (pour une interprétation du phénomène du nouveau voile dans la classe moyenne urbaine égyptienne).
Françoise Gaspard et Farhad Khosrokhavar, Le Foulard et la République, Paris, Éditions de La Découverte, 1995.
Leïla Djiti, Lettre à ma fille qui veut porter le voile, Paris, La Martinière, 2004 ISBN 2-84675-136-6
Michèle Tribalat, Jeannette Kaltenbach, La République et l’Islam, Gallimard, 2002.
Leïla Babès, Le voile démystifié, Bayard,
Michèle Vianès, Un voile sous la république, Stock, 2004.
Chahdortt Djavann, Bas les voiles !, Gallimard, 2003.
Le Foulard islamique en questionsArhivat în , la Wayback Machine. (Paris, Éditions Amsterdam, 2004), publié sous la direction de Charlotte Nordmann, avec notamment des contributions d'Étienne Balibar, Saïd Bouamama, Dounia Bouzar, Christine Delphy, Françoise Gaspard, Nilüfer Göle, Nacira Guénif-Souilamas, Farhad Khosrokhavar, Ludovic Paquet, Alexandre Pruneau, Emmanuel Terray et Pierre Tournemire.
Moulay-Bachir Belqaïd, Le voile démasqué, Erick Bonnier éditions, 2014.
Odon Vallet, Le Monde des religions, janvier-février 2012, n° 51.
Josy Einsenberg, La femme au temps de la Bible, Stock, 1993.
