Hainele cele noi ale împăratului (în danezăKejserens nye klæder) este un basm de Hans Christian Andersen. A fost publicat prima oară în 1837 în volumul Eventyr, fortalte for Børn. Første Samling. Tredie Hefte.
Ca expresie, titlul poveștii se referă la ceva acceptat pe scară largă drept adevărat sau demn de laudă, din cauza lipsei de dorință a individului de a-l critica sau de a fi văzut ca fiind împotriva opiniei publice.[2]
Poveste
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Doi șarlatani ajung la curtea unui împărat care cheltuiește banii poporului pe haine, în detrimentul treburilor de stat. Dându-se drept țesători, ei se oferă să-i confecționeze haine magnifice, invizibile pentru oamenii proști sau incompetenți. Împăratul îi angajează, iar ei își instalează războaiele de țesut și se apucă de lucru. O succesiune de oficiali, apoi împăratul însuși, îi vizitează pentru a le verifica progresul. Toți observă că războaiele de țesut sunt goale, dar se prefac că nu este așa, pentru a nu fi considerați proști.
Ilustrație de Edmund Dulac din 1910
În cele din urmă, țesătorii raportează că piesele împăratului sunt gata de purtat. Aceștia mimează că îl îmbracă, iar acesta pornește într-o procesiune în fața întregului oraș. Locuitorii orașului se lasă stânjeniți de întreaga prefăcătorie, nevrând să pară inepți sau proști, până când un copil scoate la iveală faptul că împăratul nu poartă nimic. Oamenii își dau seama atunci că toată lumea a fost păcălită. Deși surprins, împăratul continuă procesiunea, mergând mai mândru ca niciodată.
Surse
Povestea lui Andersen se bazează pe o povestire din 1335 din Libro de los ejemplos (sau El Conde Lucanor),[3] o colecție medievală spaniolă de cincizeci și unu de povești sfătuitoare din diverse surse (Esop și alți scriitori clasici), scrisă de Juan Manuel. Andersen nu cunoștea originalul spaniol, dar a citit povestea într-o traducere germană intitulată „So ist der Lauf der Welt”.[4] În povestea sursă, un rege este păcălit de țesătorii săi, care pretind că fac un costum de haine invizibil pentru orice bărbat care nu este fiul presupusului său tată; Andersen a modificat povestea sursă pentru a pune accentul asupra mândriei curtenești și a vanității intelectuale, mai degrabă decât asupra paternității adulterine.[5][6]
Publicare
„Hainele cele noi ale împăratului” a fost publicată pentru prima dată împreună cu „Mica sirenă” la 7 aprilie 1837, de C.A. Reitzel, în Copenhaga, ca al treilea și ultimul episod al Eventyr, fortalte for Børn. Første Samling. Primele două broșuri ale colecției au fost publicate în mai și decembrie 1835, și au fost întâmpinate cu puțin entuziasm de către critici. Andersen a așteptat un an înainte de a publica a treia parte a colecției.[7]
Poveștile tradiționale daneze, precum și basmele populare germane și franceze, erau considerate o formă de exotism în Danemarca secolului al XIX-lea și erau citite cu voce tare în cadrul unor adunări selecte de către actori celebri ai vremii. Poveștile lui Andersen au devenit în cele din urmă parte din repertoriu, iar lectura "Hainelor noi ale împăratului" a devenit o specialitate și un mare succes pentru popularul actor danez Ludvig Phister.[8]
^In Spanish:Exemplo XXXIIº – De lo que contesció a un rey con los burladores que fizieron el paño. In English: Of that which happened to a King and three Impostors from Count Lucanor; of the Fifty Pleasant Stories of Patronio, written by the Prince Don Juan Manuel and first translated into English by James York, M. D., 1868, Gibbings & Company, Limited; London; 1899; pp. xiii–xvi. Accessed 6 March 2010. This version of the tale is one of those collected by Idries Shah in World Tales.
