În anul 1893 a înființat, la Universitatea din Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române,[8] care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru științific din străinătate pentru studiul limbii române. Weigand a fost și primul lingvist care a cercetat, la fața locului, dialectele și graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 și 1909, în toate ținuturile locuite de români. El a impus în anul 1895 în lumea științifică folosirea denumirii de aromân, care a înlocuit-o pe cea limitativă de macedonean.[9]
În anul 1892 a fost ales membru de onoare din străinatate al Academiei Române.[10]
Lucrările lui Gustav Weigand
1888: Die Sprache der Olympo-Walachen nebst einer Einleitung über Land und Leute ("Limba olimpo-valahilor, cu un preambul al țării și al locuitorilor ei"). Leipzig.
1892: Vlacho-Meglen. Eine ethnographisch-philologische Untersuchung („Vlaho-meglenit. O cercetare etnografică și filologică”). Leipzig.
1894/95: Die Aromunen. Ethnographisch-philologisch-historische Untersuchungen über das Volk der sogenannten Makedo-Romanen oder Zinzaren („Aromânii. Cercetare etnografică, filologică și istorică despre populația care-și zice macedo-romani sau țințari”). Leipzig.
1909: Linguistischer Atlas des dacorumänischen Sprachgebiets („Atlasul lingvistic al teritoriului dacoromân”). Leipzig.[11]
1913: Albanesische Grammatik im südgegischen Dialekt („Gramatica albaneză prin intermediul dialectului gheg de miazăzi”). Leipzig.
Bahner, Werner: Gustav Weigand, Bedeutende Gelehrte in Leipzig I. Leipzig, 1965.
Kahl, Thede: Gustav Weigand în Grecia. Despre greutatea unei percepții în lumea greacă. Istoria aromânilor. București, 2006 (Tritonic), pp. 77-94.
Popa, Mircea: Gustav Weigand in Rumänien. 100 Jahre Rumänistik an der Universität Leipzig. Volumul editat de Bochmann, Klaus și Krause, Sabine (Aus der Südosteuropa-Forschung 3). München, 1996.
Schaller, Helmut Wilhelm: Gustav Weigand - Sein Beitrag zur Balkanphilologie und zur Bulgaristik. München, 1992.