Pălăria: are un diametru între 5 și 12 cm, este cărnoasă, pentru mult timp boltită semisferic cu marginile răsucite spre interior, apoi convexă, la bătrânețe aplatizată și la mijloc adâncită, dezvoltând câteodată un gurgui central, puțin proeminent. Cuticula, care se poate decojii foarte ușor, este netedă și golașă, acoperită în tinerețe de o mâzgă transparentă foarte groasă care se trage peste margine și lamele până la baza piciorului, arătând o cortină pal liliacee, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Coloritul este la început brun-violet sau gri-purpuriu, după dispariția mucului mai mult roșu ca carnea, mai târziu cu pete negricioase care de asemenea apar după apăsare în scurt timp.
Lamelele: sunt ceroase, distanțate, late, înalte și cărnoase, arcuite, mult decurente în lungul piciorului și numai puțin bifurcate precum ușor separabile, fiind inițial albicioase și devenind treptat gri ca funinginea.
Piciorul: are o înălțime de 6-12 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, este cilindric, plin, fibros, nu rar îngroșat spre bază și acolo vâscos. El posedă o zonă inelară. Culoarea este albă în partea superioară și de un galben strălucitor în partea inferioară.
Carnea: este groasă, moale, în picior fragilă, aproape niciodată atacată de viermi și de culoare albă (sub cuticulă brună), fiind în domeniul bazei de un galben înfocat. Ea nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aproape imperceptibil, gustul plăcut și dulceag. Cuticula trebuie să fie îndepărtată imediat după cules.
Caracteristici microscopice: are spori lunguieți-fusiformi, negru-cenușii, cu o mărime de 18-22 x 6-8 microni.[3][4]
De sus, buretele poate fi confundat și cu Suillus grevillei, comestibil (are tuburi, pori precum în tinerețe o manșetă largă, galben roșiatic până brun-roșiatic, crește sub larici)[11] sau cu Suillus luteus, comestibil (și el are tuburi și pori precum o manșetă largă, se dezvoltă sub pini)[12] precum Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici).[13]
Nefiind o ciuperca apreciata culinar, există numai puține rețete specifice acestei specii, ca de exemplu bălușce fierte într-o salată de carne de vită din bot sau cerul gurii (pusă în saramură, fiartă, tăiată felii subțiri) cu măsline verzi în vinegretă[16] sau prăjite și servite într-un sos de Hasmațuchi.[17] Astfel se recomandă de a folosi specia în mâncăruri unde nu ciuperca este ingredientul de bază a cărei savoare să fie scoasă în evidență.
Un aspect ar trebuie fi luat în considerație: Gomphidius glutinosus concentrează cesiu-137 radioactiv la niveluri de peste 10.000 de ori față de nivelurile de fond, pricinuit de faptul că creste pe mușchi (dispersat în mediu prin contaminare radioactivă, în urma accidentului nuclear de la Cernobîl). Bureți care nu se culeg de pe mușchi sunt inofensivi.[18][19]
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
.jpg)
_Fr_57130_crop.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
