Festivalul a început inițial în 1954, iar în câțiva ani a devenit evenimentul central al industriei cinematografiei iugoslave, primele premii naționale fiind oferite la ediția din 1957. Aceasta a durat până în 1991, când festivalul a fost anulat din cauza destrămării Iugoslaviei,[3] dar a fost reluat în 1992, de data aceasta ca festival croat de premii de film.[2] A avut loc în fiecare an de la reluarea sa din 1992 ca festival croat (cu excepția ediției din 1994, care a fost anulată deoarece un singur film croat a fost realizat în ultimele 12 luni).[4]
Istorie
A fost fondat în 1954 și a fost numi pur și simplu Festivalul de Film până în 1958 când a fost redenumit ca Festivalul de Film Iugoslav și, în curând, a devenit cel mai important festival național de film din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Din 1961, denumirea oficială a fost Festivalul de Film de Lungmetraj Iugoslav din Pula. Pe parcursul următoarelor decenii, festivalul a câștigat o recunoaștere internațională considerabilă, împreună cu industria cinematografică iugoslavă, care a continuat să prospere începând cu anii 1960. Multe companii de producție de film au fost înființate în curând în toată fosta Iugoslavie, astfel încât industria a creat în fiecare an aproximativ 20 de filme noi care erau distribuite pe plan național. Aceste filme au concurat pentru numeroase premii la festival, deoarece categoriile de atribuire și conceptul festivalului au fost modelate după Premiile Oscar.
Premii
În cadrul programului competitiv național (croat) sunt acordate următoarele premii la categoriile:
Arena de Aur pentru cele mai bune decoruri, Arena de Aur pentru cea mai bună imagine (Zlatna arena za montažu),
Arena de Aur pentru cele mai bune costume (Zlatna arena za kostimografiju),
Arena de Aur pentru cea mai bună scenografie (Zlatna arena za scenografiju),
Arena de Aur pentru cea mai bună muzică (Zlatna arena za glazbu) și altele.
Se mai acordă premiile:
Zlatna Breza (Mesteacănul galben) pentru cel mai bun regizor debutant,
Nagrada Oktavijan (Premiul Octavian)[5] acordat pentru cel mai bun film de Asociația Criticilor Croați de Film în mai multe categorii și Zlatna vrata Pule (Poarta de Aur) pentru cel mai bun film votat de audiența festivalului.
Se mai acordă premii pentru minoritățile din Croația:
Arena de Aur pentru cel mai bun film în coproducția minorităților (Zlatna arena za najbolji film u manjinskoj koprodukciji) (Sieranevada de Cristi Puiu în 2016),
Arena de Aur pentru cel mai bun regizor în coproducția minorităților (Zlatna arena za režiju u manjinskoj koprodukciji)
Arena de Aur pentru cel mai bun actor în coproducția minorităților (Zlatna arena za glumačko ostvarenje u manjinskoj koprodukciji).
Marea Arenă de Aur pentru cel mai bun film
Marea Arenă de Aur pentru cel mai bun film (în croatăVelika zlatna arena za najbolji film, în sârbăЗлатна арена за најбољи филм) este un premiu care se acordă la Festivalul de Film de la Pula pentru cel mai bun film iugoslav (1955-1990) și croat (1991-prezent) produs în ultimele 12 luni.
În 1954, nu a existat un juriu al festivalului și s-a acordat câte un premiu separat, unul la alegerea criticilor (Vesna de František Čap) și unul la alegerea publicului (Stojan Mutikaša de Fedor Hanžeković).
În 1955 premiul Marea Arenă de Aur pentru cel mai bun film a fost primit neoficial de Trenutki odločitve regizat de František Čap. Anul următor, premiul Marea Arenă de Aur nu a fost acordat. Următorul tabel cuprinde toți câștigătorii din 1955 până în 1980. Din 1957 au fost acordate premii pentru locul întâi, al doilea și al treilea. În 1965, premiul pentru locul doi nu a fost acordat.
Din 1961 până în 1968 Marea Arenă de Aur s-a acordat pentru cel mai bun film (locul întâi), locul doi s-a numit Marea Arenă de Argint și locul trei s-a numit Arena de Argint. Din 1969 până în 1980 locul trei s-a numit Marea Arenă de Bronz.
Din 1981 nu s-a mai acordat premii pentru locurile doi și trei.[6] Următorul tabel cuprinde toți câștigătorii din 1981 până în 1990. Premiul Marea Arenă de Aur pentru cel mai bun film nu a fost acordat în 1982.
După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990 și declanșarea Războiului de Independență al Croației (1991-1995) anul următor, festivalul a fost anulat în 1991.[3] În 1992 a fost relansat ca Festivalul de Film Pula (spre deosebire de Festivalul Filmului Iugoslav așa cum era cunoscut mai devreme).[2] Categoriile și denumirile premiilor au rămas neschimbate, însă selecția a fost redusă doar pentru filmele croate, deoarece nu au mai participat filme din celelalte cinci republici ale fostei Iugoslavii (Slovenia, Republica Macedonia, Bosnia și Herțegovina și Serbia și Muntenegru). Acest lucru a făcut că numărul de filme eligibile pentru premiu a scăzut drastic, ceea ce a dus chiar la anularea ceremoniei de decernare a premiilor în 1994, deoarece în ultimele 12 luni a fost produs doar un film croat din cauza războiului.[4]
Arena de Aur pentru cel mai bun regizor (în croatăZlatna arena za režiju) este un premiu acordat la Festivalul de Film de la Pula celui mai bun regizor de film. Prima dată acordat în 1955 celui mai bun regizor de film iugoslav, din 1992 s-a acordat celui mai bun regizor de film croat. În continuare este prezentată o listă a câștigătorilor din cele două perioade:
An (Ediție)
Regizor iugoslav
Titlu internațional
Titlu original
Ref.
001954 (1)
Nu a fost format un juriu care să acorde premiul în 1954.
Următorii regizori au câștigat mai multe premii Arena de Aur. Lista este sortată după numărul de premii. Anii cu text aldin indică câștigătorii din competiția iugoslavă (1955–1990). Premiile împărțite sunt indicate cu un asterisc (*).