Epitropia generală a Casei Spitalelor Sfântul Spiridon

Epitropia generală a Casei Spitalelor Sfântul Spiridon a fost o organizație fără scop lucrativ care a administrat Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași precum și alte spitale din Moldova, de la mijlocul secolului al XVIII-lea până la reforma sanitară din 1948.

Istoric

Începuturile Epitropiei se situează în 1734 când Dimitrie Bosie, mic boier, donează locul de la Măgura Iașilor (loc aflat astăzi pe teritoriul satului Pietrăria) pentru a fi cimitirul celor morți în epidemia de ciumă. Grigore Ghica Vodă construiește pe acest loc un schit de piatră - cunoscut mai târziu sub numele de Schitul Sihăstriei sau Schitul Tărîță, astăzi Mănăstirea Piatra Sfântă - unde organizează un lazaret pentru ciumați, Ștefan Bosie, fiul lui Dimitrie, fiind epitrop al schitului.[1]

Jitnicerul Ștefan Bosie, obținând de la Apostol Peret casa și locul de pe ulița Hagioaiei unde astăzi se află Spitalul „Sf. Spiridon”, decide în 1752 să construiască o bolniță pe lângă mănăstirea „Sf. Spiridon” și să mute aici ospiciul de la Măgura Iașilor.[1][2][3]

Ștefan Bosie a fost singurul epitrop și administrator al Epitropiei din 1734 până în 1752. Din acest an și până la moartea sa, în 1765, administarea ospiciului a fost asigurată de Ștefan Bosie, Vasile Roset și Anastasie Lipscanul.

Constantin Racoviță, prin hrisovul de la 1 ianuarie 1757, reformează organizarea Epitropiei „Sfântul Spiridon”, stabilind regulile de organizare și funcționare a spitalului, luând decizia de înființare de noi spitale la Focșani și Roman și doneză Mănăstirii „Sfântul Spiridon” moșii și alte bunuri imobiliare (între care moșia domnească de la Târgu Ocna cu aproximativ 16.000 de hectare și dealul sării), proprietăți la care Scarlat Ghica adaugă alte 1.200 hectare. Pe aceste terenuri, unde mai târziu vor fi descoperite izvoare minerale, se vor construi clădiri care să permită utilizarea izvoarelor, apărând astfel stațiunea Slănic-Moldova.[2][3]

În 1765 Grigore Alexandru Ghica numește, prin hrisovul din 13 iunie, șase epitropi: hatmanul Vasile Roset, vistiernicul Ion Cantacuzin și patru negustori ieșeni, Costea Avram, Constantin Panaite, Costea Papafil și George Petală.[3]

Reforma cea mai importantă a fost realizată de Alexandru Mavrocordat care, prin hrisovul de la 1 august 1785, modifică statutul Casei Sfântul Spiridon, statul care va rămâne în vigoare până în 1864. În acest an autoritatea asupra bugetului Epitropiei, dar și al Eforiei Spitalelor Civile, a fost transferată la Camera Deputaților, Epitropia trebuind să aplice aceleași reguli de administrare ca și instituțiile publice și fiind supusă controlului Curții de Conturi.[3]

În 1893 Legea pentru modificarea legii sanitare aduce precizări, în Capitolul XII, Despre administrațiunile centrale de spitale. A. Așezămintele eforiei spitalelor civile din București și ale casei spitalelor S‑tu Spiridon din Iași, aduce precizări privind organizarea Eforiei, a modului de administrare a proprietăților, a modalităților de administrare a spitalelor și de recrutare a medicilor, farmaciștilor, moașelor și infirmierelor.[4]

Epitropia Casei Sfântul Spiridon a funcționat până în anul 1948, când, în urma reformei sistemului sanitar realizată de guvernul comunist, spitalele au intrat în subordinea Ministerului Sănătății, lăcașele de cult sub ascultarea mitropoliei iar terenurile agricole și pădurile în subordinea Ministerului Agriculturii.[5]

Patrimoniul Epitropiei

Patrimoniul Mănăstirii Sfântul Spiridon administrat de epitropie, din ale cărui fonduri era realizată finanțarea activităților de asistență sanitară, de învățământ sau a celor cu caracter social, a fost constituit în timp din diverse donații sau moșteniri (terenuri agricole, păduri, contrucții, bani) făcute de persoane private (domnitori ai Moldovei, boieri, negustori) sau de către stat[6]. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea Epitropia deținea moșii, păduri, tîrguri boierești, sate, loturi de pămînt răzlețe, mori, heleștee, prisăci, locuri de casă, cîrciumi, dughene, podgorii.[3] Reforma agrară din 1921 a diminuat patrimoniul Epitropiei, unele terenuri fiind expropiate și folosite pentru împroprietărirea țăranilor. În 1914, patrimoniul funciar al Mănăstirii Sfântul Spiridon administrat de epitropie cuprindea aproximativ 64.000 ha de teren arabil și 23.000 hectare de pădure.[2]

Epitropia a deținut:[7]

Spitale, ospicii și azile

Biserici, schituri și paraclisuri

Ferme
  • Ferma de la Popricani - Iași
  • Ferma de la Averști - Fălciu


Stațiuni balneo-climaterice
  • Stațiunea balneo-climaterică Slănic Moldova
  • Stațiunea balneo-marină Budachi-Cordon


Școli și orfelinate
  • Școala de moașe
  • Școala de surori infirmiere și supraveghetoare de spital
  • Orfelinatul și școala de la Popricani
  • Căminul orfanilor-ucenici de la Spitalul central

Note

  1. ^ a b Daniela Cârlea Șontică (), „Pe aici a trecut ciuma”, Jurnalul Național, accesat în  
  2. ^ a b c „Uitatul boier de la care a pornit Eforia Sfântului Spiridon”, Curierul-iasi.ro, arhivat din original la , accesat în  
  3. ^ a b c d e Constantin Manuță (), „O carte – monument al Renasterii”, Revista română, 48, pp. pp. 40–42, arhivat din original la , accesat în  
  4. ^ Lege pentru modificarea legii sanitare, Monitorul Oficial, 1893, nr. 62, 18 iunie, p. 1785–1798, în Alina Ioana Șuta, Oana Mihaela Tămaș, Alin Ciupală, Constantin Bărbulescu, Vlad Popovici, Legislația sanitară în România modernă (1874–1910), Presa Universitară Clujeană, 2009, pp. 89-128.
  5. ^ „Sfântul Spiridon ocrotește cel mai vechi spital din Moldova”, Agenția de știri Basilica, accesat în  [nefuncțională].
  6. ^ Dan Dumitru Iacob. Aspecte privitoare la practica donaţiei în beneficiul spitalelor urbane din Moldova (secolele XVIII-XIX). 
  7. ^ Virginia Isac, Epitropia generală a casei spitalelor Sfîntul Spiridon lași 1824-1948 : inventar arhivistic, București, Direcția generală a Archivelor Statului din Republica Socialistă România, 1971.

Vezi și

Read other articles:

Bandung Philharmonic adalah simfoni orkestra professional pertama di Kota Bandung yang didirikan oleh Airin Efferin, Fauzie Wiriadisastra, Ronny Gunawan, dan Putu Sandra Kusuma.[1][2] Adapun Robert Nordling, direktur musik dari Lake Forest Civic Orchestra dan Baroque on Beaver Island Festival; juga rekannya Michael Hall, solis viola dan pengajar di VanderCook College of Music (Chicago) yang membantu sebagai direktur artistik untuk Bandung Philharmonic sejak Bandung Philharmoni...

 

French opera singer Amaury VassiliBackground informationBorn (1989-06-08) 8 June 1989 (age 34)Rouen, FranceGenresOpera, operatic popYears active2009 (2009)–presentLabelsWarner Music FranceWebsiteamauryvassili.comMusical artist Amaury Vassili Chotard (born 8 June 1989) is a French opera singer and professional tenor.[1] His debut album Vincerò from 2009 went double platinum in France, and he has had international success with releases in Canada, South Africa and South Kore...

 

1961 film by Herschell Gordon Lewis The Adventures of Lucky PierreDirected byHerschell Gordon Lewis (credited as Lewis H. Gordon)StarringBilly FalboLawrence J. Aberwood (as Lawrence Wood)William KerwinCinematographyHerschell Gordon LewisMusic byHerschell Gordon LewisLarry Wellington[1]ProductioncompanyLucky Pierre EnterprisesDistributed bySomething Weird VideoRelease date1961Running time60 minutesCountryUnited StatesLanguageEnglishBudgetUS $7,500[2] The Adventures of Lucky Pie...

Wilhelm Ernst Wenders dilahirkan di Düsseldorf, pada 14 Agustus 1945. Pada usia 12 tahun, ia mendapatkan sebuah kamera film 8mm dan ia membuat film tentang jalan di dekat rumahnya. Wim Wenders di Cannes, 2002 Pada 1989 ia diberikan penghargaan Doctor Honoris Causa di Universitas Sorbonne di Paris dan di Universitas Katolik Louvain, Belgia pada 2005. Ia juga menerima penghargaan Leopard of honour di Festival Film Internasional Locarno pada 2005. Masa kecil Wenders belajar di Oberhausen. Pada ...

 

Media franchise This article is about the franchise. For the 1983 series, see Inspector Gadget (1983 TV series). For the film, see Inspector Gadget (film). For the video game, see Inspector Gadget (video game). For other uses, see Inspector Gadget (disambiguation). Inspector GadgetCreated byBruno BianchiAndy HeywardJean ChalopinOriginal workInspector GadgetOwnerWildBrainDisney (film rights)[1][2]Years1983–presentPrint publicationsComicsInspector GadgetFilms and televisionFil...

 

Un cepillo cilíndrico puede dar una idea intuitiva de un fibrado vectorial. El cepillo es como un fibrado vectorial en que el espacio base es el cilindro donde están clavadas las fibras, mientras que las fibras cerdas son segmentos interpretables como la fibra matemática unida a cada punto. La aplicación π:E→B tomaría un punto situado bajo una cerda y aplicaría toda la fibra en la raíz de dicha cerda ubicada sobre el cilindro. En topología, un fibrado (o haz fibrado) es una funció...

シンガポールオープンSingapore Open トーナメント情報創設 1961年開催地 シンガポール開催コース セントーサゴルフクラブ セラポンコース(Sentosa Golf Club, 2016年 - )基準打数 Par71(2020年)[1]ヤーデージ 7,397ヤード (6,764 m)(2020年)[1]ツアー アジアンツアー日本ゴルフツアー機構競技方法 ストローク賞金総額 125万米ドル(2022年)開催月 1月 最新優勝者 サド...

 

الجبهة الوطنية لتحرير مورو قالب:Naskh مشارك في صراع مورو Flag of the MNLF سنوات النشاط March 18, 1968 – September 2, 1996(as a secessionist group)[1]September 2, 1996 – present(as a political organization) الأيديولوجيا Moro استقلال ذاتي مساواتيةفدرالية[2] قادة Disputed since 1996نور ميسواري (MNLF), Alvarez Isnaji (Isnaji group), and Mus Sema  [لغات أخر...

 

2008 military operation to destroy a non-functioning U.S. satellite Operation Burnt FrostBreak up of USA-193 following interceptionObjectiveDestruction of non-functioning satellite USA-193Date4 January – 21 February 2008Executed byUSS Lake ErieOutcomeSatellite destroyed on 21 February 2008 Operation Burnt Frost was a military operation to intercept and destroy non-functioning U.S. National Reconnaissance Office (NRO) satellite USA-193.[1] The mission was described by the M...

Creative LoafingTypeAlternative weeklyFormatTabloidOwner(s)Ben EasonPublisherBen EasonFounded1972LanguageEnglishHeadquarters115 Martin Luther King Jr., Dr. Suite 415Atlanta, Georgia 30303United StatesCirculation70,000 [1]ISSN0889-8685Websitewww.creativeloafing.com Creative Loafing is a U.S. city monthly paper serving the Atlanta metropolitan area covering local news, politics, arts, entertainment, food, music and events. Its weekly print circulation is 70,000, and its cumulative reade...

 

Subspecies of turtle Guadalupe spiny softshell turtle Apparently Secure (NatureServe)[1] Scientific classification Domain: Eukaryota Kingdom: Animalia Phylum: Chordata Class: Reptilia Order: Testudines Suborder: Cryptodira Family: Trionychidae Genus: Apalone Species: A. spinifera Subspecies: A. s. guadalupensis Trinomial name Apalone spinifera guadalupensis(Webb, 1962) Synonyms[2] Trionyx spinifer guadalupensis Webb, 1962 Trionyx spiniferus guadelupensis Pritcha...

 

Irish politician Lord Powerscourt. Edward Wingfield, 2nd Viscount Powerscourt (23 October 1729 – 6 May 1764), styled The Honourable Edward Wingfield between 1744 and 1751, was an Irish politician. Wingfield was the son of Richard Wingfield, 1st Viscount Powerscourt, by Dorothy Beresford Rowley, daughter of Hercules Rowley, of Summerhill, County Meath. he was educated at St John's College, Cambridge.[1] He succeeded his father in the viscountcy in 1751.[2] This was an Irish p...

Grand Prince of Kiev from 1019 to 1054 For other uses, see Yaroslav the Wise (disambiguation). Yaroslav the WiseThe only contemporary image of Yaroslav I the Wise, on his sealGrand Prince of KievReign1019–1054PredecessorSviatopolk the AccursedSuccessorIziaslav IPrince of NovgorodReign1010–1034Prince of Rostov (?)Reign978–1010Bornc. 978 or c. 988Died28 February 1054 (aged 75 or 76)Vyshhorod, Kievan RusBurialSaint Sophia's Cathedral, KyivSpouseIngegerd Olofsdotter of SwedenIss...

 

American politician Stephen AdamsUnited States Senatorfrom MississippiIn officeMarch 17, 1852 – March 3, 1857Preceded byJohn J. McRaeSucceeded byJefferson DavisMember of the U.S. House of Representativesfrom Mississippi's at-large districtIn officeMarch 4, 1845 – March 3, 1847Preceded byWilliam H. HammettSucceeded byno at-large seatMember of the Mississippi House of RepresentativesIn office1850 Personal detailsBorn(1807-10-17)October 17, 1807Pendleton, South ...

 

Indian television actress Uma NairUma Nair In 2022Born (1977-04-17) 17 April 1977 (age 46)[citation needed]Other namesUmadevi Nair[citation needed]OccupationActressSpouseDr. PradeepChildren2 Uma Nair (born 17 April 1977) is an Indian film and television actress who works predominantly in Malayalam-language soap operas.[1] She has appeared over 70 serials.[2] She is best known for playing the supporting role of Nirmala in Vanambadi.[3][4 ...

Baghrir Baghrir (Beghrir) är en sorts pannkaka som är populär i Tunisien, Algeriet och Marocko. Den har många små porer (som en tvättsvamp) och serveras med socker, smör eller honung samt mandlar. De innehåller inte några mejeriprodukter och är veganska. Källor Mazouz, Mourad (2000). La cuisine de Momo - Couscous, tagines et compagnie 

 

Kathy EtchinghamKathy Etchingham lors de l'inauguration de la Blue plaque sur la maison de Jimi Hendrix en 1997.BiographieNaissance 18 juin 1946 (78 ans)DerbyNom de naissance Kathleen Mary EtchinghamNationalité britanniqueActivité ÉcrivaineConjoint Jimi HendrixAutres informationsSite web www.kathyetchingham.commodifier - modifier le code - modifier Wikidata Kathy Etchingham est une écrivaine anglaise née le 18 juin 1946 à Derby, connue sur la scène musicale du Swinging London des ...

 

An England cricket team toured Australia and New Zealand in the 1863–64 season. This was the second tour of Australia by an English team, the first having been in 1861–62, and the first to visit New Zealand. Like the 1859 team in North America, this team is sometimes referred to as George Parr's XI. Squad The team was captained by George Parr (Nottinghamshire) who was joined by William Caffyn, Julius Caesar, Tom Lockyer, (all Surrey); Alfred Clarke, Cris Tinley, John Jackson (all Notting...

Nummer-eins-Singles 2012 < 2011 in den spanischen Charts 2013 > DatumWochen Titel / InterpretAutor(en) Information 27.11.201116 Wochen Ai Se Eu Te Pego!Michel TelóSharon Acioly, Antonio Diggs Der brasilianische Nummer-eins-Hit kam über einen brasilianischen Fußballspieler in die spanische Liga und von da nach ganz Europa. 18.03.201214 Wochen (+1) Yo te esperaréCali y El Dandee Der erste internationale Hit des kolumbianischen Reggaeton-Duos. 17.06.20121 Woche (+1) No hay 2 sin 3 (Go...

 

Yukottuig: Ika-1 nga yukottuig UC Mga gatostuig: Ika-5 nga gatostuig UC – Ika-4 nga gatostuig UC – Ika-3 nga gatostuig UC Mga dekada: 330 nga dekada UC  – 320 nga dekada UC –  310 nga dekada UC Mga tuig: 331 UC 330 UC 329 UC – 328 UC – 327 UC 326 UC 325 UC An 328 UC (ugsa kan Cristo) in uska tuig han kalendaryo. Mga nanhitabo Mga natawo Mga namatay  Usa ka turók ini nga barasahon. Dako it imo ma...

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!