Emil Hațieganu

Emil Hațieganu
Date personale
Născut	9 decembrie 1878 Tritenii de Sus, Cluj, Austro-Ungaria
Decedat	13 mai 1959 (80 de ani) Cluj, România
Părinți	Ioan Hațeganu
Frați și surori	Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	jurist
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Organizație	Universitatea Franz Joseph din Cluj
Partid politic	Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, Partidul Național-Țărănesc
Membru de onoare al Academiei Române
Modifică date / text

Biserica greco-catolică din Cojocna, ridicată de Ioan Hațeganu, tatăl lui Emil Hațieganu

Emil Hațieganu (n. 9 decembrie 1878, Tritiul de Sus, comitatul Turda, Regatul Ungariei – d. 13 mai 1959, Cluj, Regiunea Cluj, RPR) a fost un politician și jurist român, membru proeminent al Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania și succesorului său, Partidul Național-Țărănesc. Emil Hațieganu a fost fratele medicului Iuliu Hațieganu. A participat ca deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.^{[1]:p. 77[2]}

Înainte de arestare, a fost ales membru de onoare al Academiei Române (1945).

Biografie

S-a născut la Tritenii de Sus, pe atunci în Austro-Ungaria, în familia preotului greco-catolic Iuliu Hațeganu, având alți 4 frați (Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu și Ioan Hațieganu).

Hațieganu a studiat dreptul la Universitatea Franz Joseph din Cluj. A fost judecător la Hida, Ileanda Mare, Huedin și Cluj. A devenit profesor la Universitatea Regele Ferdinand I, unde a deținut funcțiile de decan al Facultății de Drept în perioada 1921-1922. A fost rectorul universității în perioada 1928-1929.^{[1]:p. 174}

Activitate politică

A fost membru al PNR. În noiembrie 1918 a fost ales vicepreședinte al Senatului Național Român condus de Amos Frâncu, iar din 16 noiembrie a fost președintele Consiliului Național Român din Cluj. Ulterior a făcut parte și din Consiliul Dirigent în comisiile pentru ocrotiri sociale, agricultură, justiție, fiind și șef al resortului de codificare.^{[1]:p. 174} A fost un membru marcant al PNR și PNȚ, fiind ministru în guvernele Mironescu, Vaida-Voevod, Maniu și Groza.^{[1]:p. 174}

Ca ministru al Muncii și Securității Sociale din echipa ministerială a lui Iuliu Maniu, Emil Hațieganu împreună cu Gheorghe Mironescu l-a înscăunat pe Carol al II-a la întoarcerea în țară, ca rege al României. De asemenea, a deținut funcția de ministru de stat pentru Transilvania. În 1940 a devenit cunoscut pentru protestul său împotriva cedării Transilvaniei de Nord Ungariei.

Retras din viața politică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Emil Hațieganu s-a reîntors în fruntea opoziției înainte de căderea dictaturii pro-naziste a lui Ion Antonescu. După începerea ocupației militare sovietice din România, Hațieganu a deținut funcția de Ministru PNȚ fără portofoliu în primul guvern Petru Groza al Partidul Comunist Român.

Activitate publicistică

În perioada 1912-1918 a condus publicația Curierul judiciar din Cluj, iar în timpul ocupației horthyste în Ardealul de Nord a condus singura publicație românească rămasă în zonă, ziarul Tribuna Ardealului.^{[1]:p. 174}

De asemenea, a fost fondator și director, între 23 august 1920 și 27 septembrie 1923, al revistei Glasul libertății care a apărut la Cluj, cu sub titlul „Foaie pentru popor, organ al Partidului Național Român”.

Deținut politic

În anul 1945 a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun.^[3] A fost condamnat pentru sabotaj la detenție în Închisoarea Sighet în anul 1951. În 1955 a fost eliberat. A decedat la Cluj, la 9 mai 1959.

Note

1. ^ Ioan I. Șerban (coord.), Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003
2. Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, accesat la 6 mai 2018
3. Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile (ed.), Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Editura Humanitas, București 2007, pag. 785-808.

Bibliografie

• Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7

Lectură suplimentară

• Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998
• Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005, ISBN 973-27-1258-9 (vol. I); ISBN 973-27-1264-3 (vol. II)
• Florea Marin, Medicii și Marea Unire, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1993

Legături externe

• Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918
• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – H

Vezi și

• Lista delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia