Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Emil Gârleanu (n. , Iași, România – d. , Câmpulung, Muscel, România) a fost un prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român.
Viața
Emil Gârleanu s-a născut în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878 la Iași. Părinții, locotenent colonelul Emanoil Gârleanu (1846-1918), aparținând unei familii de răzeși din Gârleni, Bacău și mama, Pulheria, născută Antipa, de origine greacă, locuiau în apropierea Copoului, în fața grădinii lui Vodă Sturza, loc cu o încântătoare priveliște de care scriitorul își va aminti. Copil ciudat, de o prea mare sensibilitate și concentrare, își îngrijorează mama prin îndelungile lui stări de visare. Se juca de-a soldații și citea cu nesaț "Povățuitorul copiilor", editat de Creangă.[necesită citare] După ani, când îl află printre cărți uitate, manualul e întreg, nemâzgălit.
Părinții se despart, lăsând copilul în grijă unei mătuși din Iași, care i-a cultivat înclinarea spre duioșie și frumos. În perioada 1885-1889 urmează școală primară, la Școală nr.2 din Sărărie. Vacanțele și le petrece în satul bunicii, de lângă Târgul Frumos. Începe liceul la Iași în 1889, unde urmează trei clase, se retrage și se înscrie la Școala Fiilor de Militari din Iași.
Doi factori l-au îndrumat însă spre cariera armelor: influența tatălui, precum și faptul că locuind în aproprierea cazărmilor a avut deseori ocazia să vadă armele. 1892-1896, frecventează „Școala Fiilor de Militari”, unde devine coleg cu Eugeniu Botez, viitorul scriitor Jean Bart.[1]
În anul 1896 îi moare de tuberculoză mama, fiind recăsătorită cu colonelul Ghirulescu.
La Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, pe care o urmează între 1896-1900, îl are coleg pe Gheorghe Brăescu. Renunță între timp la Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină, după doar un an și trei luni. A fost sublocotenent în armata română, dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.
În 1906 părăsește Bârladul, stabilindu-se la București. Pe 12 februarie 1906 se căsătorește cu Marilena Voinescu. Scriitorul va avea o fiica, Rodica.
Emil Gârleanu este operat în iunie 1914 la spitalul Colțea din București și transferat apoi la Câmpulung Muscel; în iulie Emil Gârleanu moare în urmă unei congestii renale, la Câmpulung Muscel, la doar 36 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Publicistica literară
În anul 1900 se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din Iași.
A debutat cu volumul Bătrânii (1905), în care sunt evocați boieri de viță veche, patriarhali și visători, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.
Cel mai cunoscut volum a lui Emil Gârleanu este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), în care a relatat întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor.
Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvoltă tot o temă semănătoristă: dispariția țărănimii patriarhale și a obiceiurilor tradiționale.
Alte opere
Cea dintâi durere, 1907
Odată!, 1907
Într-o zi de mai, 1908
1877. Schițe din război, 1908
Punga, 1909
Trei vedenii 1910
Amintiri și schițe 1910
Visul lui Pillat, 1915
O lacrimă pe-o geană, 1915
Povești din țară, 1916
Culegătorul de rouă, 1919
Opere alese
Opere alese, îngrijite de I. Negoiescu, 1955, postum.
Scrieri alese, îngrijite de T. Vârgolici, 1964, postum.
Traduceri ale operelor sale în alte limbi
Az őz (Căprioara), traducere în limba maghiară de Béla F. Szász (Albert Vári), Ifjúsági Könyvkiadó, București, 1954.[3]
