Electrica

Electrica
TipSocietate pe acțiuni
Simbol bursierBVB: EL
LSE: ELSA
Fondată1990
Țara România  Modificați la Wikidata
SediuBucurești, Str. Grigore Alexandrescu nr.9
Oameni cheieAlexandru Aurelian Chiriță

Director General
Electrica SA

Darius Dumitru Meșca
Director General
Electrica Furnizare SA

Mihaela Rodica Suciu
Director General
DEER SA

Industriefurnizare, distributie si productie de energie electrica
Venit6.440 milioane de lei
Prezență online
www.electrica.ro

Electrica S.A. este o companie cu capital privat din România, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie din România listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice.

Principalele activități ale Grupului Electrica sunt distribuția și furnizarea de energie electrică. Acționarul principal al Electrica SA este statul, reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (48,79%), urmat de BERD, cu 5%.

Conform Depozitarului Central, în data de 30 iunie 2020, acționariatul Electrica S.A. este format din:

Acționari Acțiuni Procent
STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI 169.046.299 48,7948%
Alte Pers. Juridice 132.848.919 38,3465%
BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE loc. LONDRA GBR 17.355.272 5,0096%
BNY MELLON DRS loc. NEW YORK USA 3.740.832 1,0798%
Pers. Fizice 16.561.682 4,7805%
Electrica (acțiuni fără drept de vot) 6.890.593 1,9890%
TOTAL 346.443.597 100 %

Oferta de vânzare pe bursă a 51% din acțiunile Electrica a avut loc în luna iunie 2014, compania strângând din piață o sumă record, de aproape 2 miliarde de lei (443 de milioane de euro). Acțiunile companiei au fost listate în paralel la Bursa de Valori București și la cea de la Londra.

Electrica S.A. are o arie de cuprindere națională, cu organizare în trei zone, pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord și la nivel național pentru furnizare și întreținere și servicii energetice. Compania deservește în anul 2019 aproximativ 3,8 milioane de clienți.

Electrica deține controlul și asupra societății de servicii și mentenanță Electrica Serv.[1] Electrica Serv activează în domeniile consultanță și proiectare, mentenanță, verificări, revizii și reparații echipamente energetice și de măsură[2]. Electrica deținea în 2016 o rețea de circa 116.500 km linii electrice[3]. În 2019, compania deține o rețea de circa 198.988 km linii electrice. Compania are în portofoliu și Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida.

Numărul de angajați

An 2019 2014 2010[4] 2008[1] 2006[5] 2002
angajați 8.000 11.740 14.000 18.400 23.113 30.100

Electrica în cifre

Cifra de afaceri:

Profit net:

  • 2019: 207 milioane lei
  • 2015: 401,4 milioane Lei
  • 2007: 128 milioane lei[7]
  • 2005: 197 milioane Euro[9]

Istoric

Istoria Electrica începe în anul 1921, când „Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice Industriale”, înființată în 1898, devine “S.C. ELECTRICA S.A. – Societate Anonimă Română”.

În 1990, după căderea regimului comunist, prima companie de distribuție a energiei electrice s-a numit RENEL sau Regia Autonomă de Electricitate. Compania deținea și exploata totul în domeniul producției, transportului și distribuției de energie electrică în România și avea o capacitate de producție instalată de aproximativ 20.000 MW. În 1998 RENEL este dizolvat și împărțit în trei companii: CONEL (aprovizionare și distribuție), Nuclearelectrica (producție) și Regia Autonomă pentru Activități Nucleare sau RAAN (producție și cercetare).

Din 1998 compania care a preluat toate facilitățile de producție și transport ale fostului RENEL a fost CONEL (Compania Națională de Electricitate). Compania avea trei filiale: Termoelectrica, specializată în producția de energie termică și electrică din combustibili fosili, Hidroelectrica, specializată în producția de energie electrică din surse regenerabile (în special hidrocentrale) și Electrica, specializată în furnizarea și distribuția energiei electrice. În 2000, compania CONEL a fost dizolvată, iar cele trei filiale care au format-o au devenit companii separate, inclusiv una nouă numită Transelectrica, specializată în transportul energiei electrice prin intermediul liniilor electrice.

Actuala companie Electrica a fost înființată în 2000 după destrămarea CONEL și inițial avea opt sucursale: „Transilvania Nord”, „Transilvania Sud”, „Muntenia Nord”, „Muntenia Sud”, „Moldova”, „Oltenia”, „Dobrogea "și" Banat ". În 2005, Electrica a privatizat patru dintre sucursalele sale și anume „Moldova”, „Oltenia”, „Dobrogea” și „Banat” prin vânzarea a 51% acțiuni pentru fiecare. Sucursala „Electrica Oltenia” a fost vândută companiei cehe CEZ Group pentru 167 milioane de euro, în timp ce sucursala „Electrica Moldova” a fost vândută companiei germane E.ON pentru 100 milioane de euro. „Electrica Banat” și „Dobrogea” au fost vândute companiei italiene Enel pentru suma totală de 112 milioane de euro. Compania italiană a cumpărat, de asemenea, în 2008, o participație de 64,4% la „Electrica Muntenia Sud”, cea mai mare dintre sucursalele Electrica, pentru 820 milioane de euro.

Filiale Electrica

Electrica în 2002

În anul 2002, "Electrica SA" a fost împărțită în 8 filiale, după cum urmează[10]:

  1. Electrica Transilvania Nord (cu sediul la Cluj-Napoca)
  2. Electrica Transilvania Sud (cu sediul la Brașov)
  3. Electrica Muntenia Nord (cu sediul la Ploiești)
  4. Electrica Muntenia Sud (cu sediul în București)
  5. Electrica Banat (cu sediul la Timișoara)
  6. Electrica Moldova (cu sediul la Bacău)
  7. Electrica Oltenia (cu sediul la Craiova)
  8. Electrica Dobrogea (cu sediul în Constanța)

Electrica în 2006

În anul 2005 filialele Electrica Banat, Electrica Moldova, Electrica Oltenia și Electrica Dobrogea au fost privatizate în procent de 51%, "Electrica SA" rămânând acționar la acestea.

Situația filialelor și fostelor filiale Electrica în anul 2006

Sucursală energie
vândută
( TWh )
număr
clienți
(milioane)
cifră afaceri
(milioane Euro)
număr
angajați
proprietar procent
deținut
preț vânzare
(milioane Euro)
Electrica Transilvania Nord 3,1 1,1 289* - Electrica S.A. - -
Electrica Transilvania Sud 5,2 1 342 2.163 Electrica S.A. - -
Electrica Muntenia Nord 3,4 1,2 317* - Electrica S.A. - -
Electrica Muntenia Sud 4,5 1,1 391* 2.000 ENEL 67,5% 820
Electrica Banat 3,7 0,8 285 1.530 ENEL 51% 69
Electrica Dobrogea 3,7 0,6 208 1.300 ENEL 51% 42
Electrica Moldova 3,2 1,3 314 3.000 Delgaz grid 51% 100
Electrica Oltenia 3,9 1,4 361* 2.969 CEZ 51% 151
TOTAL 30,7 8,5 2.507 12.962 - - 1.182


(*) - date disponibile pentru anul 2005

Electrica după 2007

Prin Hotărârea de Guvern 657/2007, cele 3 filiale rămase integral în proprietatea "Electrica SA" au fost divizate pe baza activității de furnizare și distribuție, astfel luând naștere filialele[11]:

  • Electrica Furnizare Muntenia Nord
  • Electrica Furnizare Transilvania Nord
  • Electrica Furnizare Transilvania Sud
  • Electrica Distribuție Muntenia Nord
  • Electrica Distribuție Transilvania Nord
  • Electrica Distribuție Transilvania Sud

Filiala Electrica Muntenia Sud a fost privatizată în 2008, pachetul majoritar de acțiuni de 64,4% fiind preluat de către grupul italian ENEL.[12]

În 2011, a fost înființată SC Electrica Furnizare SA, prin fuziunea filialelor „Electrica Furnizare Muntenia Nord”, „Electrica Furnizare Transilvania Sud” și „Electrica Furnizare Transilvania Nord”.

În 2021, a fost înființată „Distribuție Energie Electrică România” (DEER), prin fuziunea celor trei societăți de distribuție (Electrica Distribuție Transilvania Nord, Electrica Distribuție Transilvania Sud și Electrica Distribuție Muntenia Nord).[13]

Activitate

Electrica S.A. are o arie de cuprindere națională, cu organizare în trei zone, pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord și la nivel național pentru furnizare si întreținere și servicii energetice. Compania deservește în anul 2019 aproximativ 3,8 milioane de clienți.

Activitatea de distribuție a Grupului se desfășoară prin intermediul celor trei companii de distribuție a energiei: „SDEE Transilvania Nord”, „SDEE Transilvania Sud”, „SDEE Muntenia Nord”. De asemenea, Grupul furnizează energie electrică pentru mai mult de 3,5 milioane de clienți prin intermediul societății comerciale „Electrica Furnizare” SA. Activitatea de aprovizionare acoperă 18,69% (2019) din necesarul de energie al României.

În 2019, cele trei companii de distribuție din cadrul Grupului Electrica sunt:

Note

  1. ^ a b Electrica: profit brut de 407 mil. euro in 2008[nefuncțională], standard.ro, accesat la 8 mai 2009
  2. ^ Electrica Serv vrea sa produca energie electrica, 6 septembrie 2006, wall-street.ro, accesat la 10 februarie 2010
  3. ^ Electrica Distribuție Transilvania Sud a inaugurat stația electrică Hărman, de circa 5 mil. euro Arhivat în , la Archive.is, 07 Iul 2010, wall-street.ro, accesat la 23 iulie 2010
  4. ^ Electrica a luat un credit de 110 mil. lei de la ING, 7 iunie 2010, wall-stret.ro, accesat la 4 august 2010
  5. ^ „Electrica - Resurse umane”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Care sunt cele mai profitabile companii de stat din energie[nefuncțională], accesat la 10 aprilie 2009
  7. ^ a b Marii consumatori cer mai multa electricitate, 16 octombrie 2008, ziare.com, accesat la 19 ianuarie 2010
  8. ^ Transelectrica și General Electric retehnologizează stația de 400 kV Cernavodă
  9. ^ „Privatizare de mare voltaj in electricitate”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Cine va face legea in distributia energiei electrice in Romania?
  11. ^ „Electrica - Organizare”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Enel si Electrica au finalizat procesul de privatizare a Electrica Muntenia Sud[nefuncțională], accesat la 10 aprilie 2009
  13. ^ „Comunicat de presă fuziune”, Distribuție Energie Electrică România, , arhivat din original la , accesat în  

Vezi și

Legături externe

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!