PROFILBARU.COM

Date personale
Dumitru Solomon

Născut	14 decembrie 1932^[2]
Decedat	9 februarie 2003 (70 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor dramaturg publicist redactor[] cadru didactic universitar[]
Limbi vorbite	limba română^[3]^[4]
Activitate
Studii	Universitatea din București (filologie, 1955)^[1]
Modifică date / text

Dumitru Solomon (n. 14 decembrie 1932, Galați – d. 10 februarie 2003, București) a fost un dramaturg român, de asemenea eseist, cronicar dramatic, profesor de dramaturgie la Academia de Teatru și Film, de origine evreiască. Prietenii săi îl alintau Dolfi Solomon. A scris eseuri, romane și cronici teatrale.

Biografie

Dumitru Solomon s-a născut în Galați în 1932. A urmat liceul la secția umanistă în Bârlad. În anul 1955, a obținut licența în filologie română la Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București cu o teză despre teatrul lui Camil Petrescu. Între 1955-1962, devine redactor al Gazetei literare, apoi șef de departament la Luceafărul, și ulterior director al revistei Teatrul, devenită după 1989 Teatrul azi, unde rămâne până la desființarea publicației în anul 1998, când Ministerul Culturii și-a retras sprijinul financiar. A devenit apoi director al revistei Scena, publicată între anii 1998-2001 de trustul Media Pro. A deținut o rubrică săptamânală în revista Dilema în care a radiografiat cu ironie și luciditate peisajul mass-mediei românești.

Cariera literară

Dumitru Solomon a debutat în revista Viața Românească, în 1953. Primele sale piese sunt puternic marcate de influența teatrului de idei a lui Camil Petrescu sau a lui Henrik Ibsen. A scris de asemenea schițe și sketchuri umoristice pentru teatrul de televiziune. După 1990 se deschide influențelor teatrului de avangardă, teatrul lui devine mai experimentalist, mai apropiat de teatrul postmodern. Piesele sale sunt traduse în principalele limbi de circulație europeană și se joacă în teatre din România și din întreaga Europă.

Selecție din opera sa literară

Volume

Problema intelectualului în opera lui Camil Petrescu, eseu, ESPLA, 1958
Dispariția (schiță dramatică), EPL, 1967
Socrate, măști contemporane, schițe dramatice, Editura Eminescu, 1970
Socrate, Platon, Diogene câinele, trei piese de teatru, Editura Eminescu, 1974
Teatrul ca metaforă , eseuri si cronici teatrale, Editura Eminescu, 1976
Fata morgana. Scene din viața unui bădăran, teatru, Editura Eminescu, 1978
Scurtcircuit la creier, proză, Editura Albatros, 1978
In unghi ascuțit, proza și teatru scurt, Editura Albatros, 1983
Beția de cucută, teatru, Editura Eminescu, 1984
Iluzia optică, teatru, Editura Cartea Românească, 1985
Dialog interior, eseuri, Editura Eminescu, 1987
Desene rupestre, proză, teatru scurt, Editura Albatros, 1985
Transfer de personalitate, Editura Cartea Românească, 1990
Oglindă, Editura Expansion, 1995
Repetabila scenă a balconului, Editura Unitext, 1996
Teatru. Antologie, Editura Unitext, 1997
Miriam și nisipurile mișcătoare, Editura Hasefer, 2002
Mihail Sebastian - Anii jurnalului. O sinteză scenică, Editura Hasefer, 2007

Piese de teatru

Țara lui Abuliu, teatru
Noțiunea de fericire, teatru
Arma secretă a lui Arhimede, 2003
Zăpezile de altădată, 2003

Filmografie

Producător

Dincolo de barieră (1965) - redactor
Golgota (1966) - redactor
Gioconda fără surîs (1968) - redactor
Vin cicliștii (1968) - redactor
Castelul condamnaților (1970) - redactor
Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - producător delegat
Serata (1971) - producător delegat
Brigada Diverse în alertă! (1971) - producător delegat
B.D. la munte și la mare (1971) - producător delegat
Puterea și adevărul (1972) - producător delegat
Drum în penumbră (1972) - producător delegat
Adio dragă Nela (1972) - producător delegat
Întoarcerea lui Magellan (1974) - producător delegat
Zidul (1975) - producător delegat
Operațiunea Monstrul (1976) - producător delegat
Ultimele zile ale verii (1976) - producător delegat
Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - producător delegat
Croaziera (1981) - producător delegat
Ștefan Luchian (1981) - producător delegat
Liniștea din adîncuri (1982) - producător delegat
Bocet vesel (1984) - producător delegat
Rîdeți ca-n viață (1985) - producător delegat
Duminică în familie (1988) - producător delegat

Scenarist

Orașul văzut de sus (1975) - împreună cu Marcel Păruș
Mitică Popescu (1984)

Piese în versiune radiofonică

Două schițe radiofonice: Consacrarea și Liftul. Regia artistică: Grigore Gonța. Înregistrare din anul 1967
Șoseaua. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1967
Fantezie de vară. Regia artistică: Dan Puican. Înregistrare din anul 1975
Arma secretă a lui Arhimede. Regia artistică: Silviu Jicman. Înregistrare din anul 1985
Cele două privighetori. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. Înregistrare din anul 1990
Mihail Sebastian și jurnalul său (dramatizare radiofonică în patru părți disponibile aici: Partea 1, Partea a 2a, Partea a 3a, Partea a 4a). Regia artistică: Mihai Lungeanu. Înregistrare din anul 1999.
Socrate (serial radiofonic; 6 episoade). Regia artistică: Mihai Lungeanu. Înregistrare din anul 2001
Cine ajunge sus la fix. Regia artistică: Cristian Munteanu. Spectacol realizat în fluxul Dramaturgi români contemporani. Înregistrare din anul 2003
Elogiul nebuniei. Regia artistică: Mihai Lungeanu. Spectacol realizat în fluxul Dramaturgi români contemporani. Înregistrare din anul 2007

Afilieri și premii

A fost laureat al Premiului Academiei Române în 1978, al premiului Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Scriitorilor din București în 1973, a primit premiul Uniter pentru cea mai bună piesă românească, Repetabila scenă a balconului (1995), și un premiu al Ministerului Culturii.

Referințe critice

"Situate în descendența a ceea ce Camil Petrescu teoretiza ca dramă de conștiință sau „dramă absolută”, piesele se revendică și de la teatrul tandru-ironic al lui Mihail Sebastian. Relevantă pentru această rețea de subtile afinități și influențe este o piesă atipică, „o sinteză scenică” apărută postum, intitulată Anii „jurnalului” (2007), în care personaje-cheie sunt Sebastian însuși, alături de Camil Petrescu și de Eugen Ionescu. Dincolo de diversitatea registrelor tematice, a tipologiilor și a intrigii, diferența specifică a teatrului lui Dumitru Solomon poate fi identificată în asocierea paradoxală între „abstracțiunea ideilor” și un „spațiu dens de umanitate, înduioșător de concret” (Lucian Raicu). [...] Atât dimensiunea etică și aceea filosofică, cât și modalitatea estetizantă de a transfigura cotidianul mizer sunt, în parabolele dramatice ale lui Dumitru Solomon, modalități de eludare a contextului ideologico-propagandistic al epocii de dinainte de 1989, iar, pe de altă parte, forme de raportare critică la derivele tranziției din anii ’90." (Laura Pavel în „Dicționarul general al literaturii române”, Ediția a IIa, 2021)

„... Cu o augustă seninătate își așteaptă sfârșitul Socrate, fermecând pe cei ce-l asistă, și vrăjiți și îndurerați, cu viziuni ale preumblării sufletului pe celălalt tărâm, acolo unde, curățat de tină, va să-și aștepte reîntruparea („Socrate”).[...] Un filozof devine primejdios pentru regimurile abuzive. Socrate, care iscodește mințile întru aflarea adevărului, care trezește deci conștiințele din „somn”, e incomod și trebuie să dispară. El este primul gânditor osândit la moarte. Un început al unor tragice istorii care de-a lungul vremii s-au perpetuat.Altfel decât în legenda binecunoscută, Socrate, în piesă, nu trece pragul morții ca un înțelept. Acest basm frumos al sfârșitului său nu l-a sedus pe dramaturg. Dimpotrivă, în urma unui agitat colocviu lăuntric el descoperă în ultima clipă, cu un cutremur, că „moartea asta nu duce niciunde”. Se înspăimântă, se revoltă... Și înțelege că, în rostirile lui, s-a amăgit. Spaima de neant n-o poate alunga nicio filosofie.” (Florin Faifer în „Incursiuni în istoria literaturii dramatice românești – Regăsiri”, 2008/„Dramaturgi români”, 2009)