Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive. [judecată de valoare]
Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.
Studii, primii ani
Popescu a absolvit facultatea de științe economice în 1951.[4]
Debutează ca jurnalist în timpul studenției (în 1950), la revista Contemporanul. În 1956, cu ocazia pregătirii congresului Uniunii Tineretului Muncitor, Nicolae Ceaușescu îl invită pe Dumitru Popescu (deși cei doi nu se cunoscuseră anterior) să ocupe funcția de redactor-șef al ziaruluiScînteia tineretului – va rămâne aici până în 1960. Vreme de doi ani este director general al Agerpres.[4] După o pauză de trei ani, va reveni în jurnalism în 1965, de data aceasta ca redactor-șef la Scînteia, unde lucrează până în 1968.[5]
Activitatea politică
Popescu se înscrie în Partidul Muncitoresc Român în 1953.[5] În 1962 devine vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (altfel spus, ministru adjunct al Culturii), funcție pe care o va avea până în 1965. În același an devine membru al Comitetului Central al P.C.R. și rămâne aici până la căderea regimului politic (1989).[4] Din 1968, este secretar al Comitetului Central, iar un an mai târziu devine membru al CPEx (Comitetul Politic Executiv) al Comitetului Central.[5] Dumitru Popescu a fost deputat în Marea Adunarea Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989.[6]
Cunoscându-l îndeaproape pe Ceaușescu, Popescu îl prezintă în interviurile acordate mai târziu ca pe un om care povestea puține despre sine, disprețuind „manierele de seducție, plasându-le în afara rigorilor politicii și a comportamentului militantului comunist. Miza pe autoritatea funcției sale, pe datoria subordonaților de a se conforma și pe împrejurarea că strategia sa era de natură să mobilizeze singură.”[4] Popescu amintește evoluția spectaculoasă a gândirii lui Ceaușescu de la nivelul educației modeste însușite, îndeosebi ca urmare a discuțiilor purtate cu persoane publice (șefi de stat, oameni de cultură). Totodată, este confirmată agravarea sănătății mintale a lui Ceaușescu în anii 1980, preschimbarea strategiilor sale în câteva obsesii și transferul unei părți însemnate a autorității proprii către soția sa, Elena Ceaușescu.
Porecla „Dumnezeu“
Dumitru Popescu este adesea evocat sub numele Popescu-Dumnezeu; nu se cunoaște cu certitudine originea poreclei, dar există mai multe presupuneri. Unele păreri justifică numele prin severitatea politicianului față de subalternii săi.[4] Ioan T. Morar vorbește despre o ședință de partid cu ziariștii din presa centrală, susținută la Casa Scânteii, unde Popescu ar fi afirmat: „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”.[7]Alții spun ca porecla este moștenită, cei din familia sa fiind cunoscuți în localitatea natală, Turnu Măgurele, ca "ai lui Dumnezeu".
Lucrări literare
Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie și eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică.[4] Mai jos sunt citate doar câteva titluri:
Cenzurarea imaginilor cu animale din desenele animate transmise la finele anilor optzeci în emisiunea televizatăGala desenului animat a fost cerută de același Dumitru Popescu. Fără a fi confirmat de către acesta, un zvon din epocă vorbea despre faptul că avusese un copil care s-a născut cu malformații grave, motiv pentru care căuta să evite în chip radical imaginile legate de copii sau animale.[8]
Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a IV-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[9]
