Dumitru Caracostea

Dumitru Caracostea
Folcloristul Dumitru Caracostea
Date personale
Născut	10/22 martie 1879 Slatina, Olt, România
Decedat	2 iunie 1964 (85 de ani)[1] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	istoric, folclorist, critic
Limbi vorbite	limba română[2]
Activitate
Educație	Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din București
Alma mater	Facultatea de Litere a Universității din București
Organizație	Universitatea din București
Cunoscut pentru	Mare stilistician al literaturii române și folclorist de elită
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

Dumitru Caracostea (n. 10/22 martie 1879, Slatina, Olt, România – d. 2 iunie 1964, București, România) a fost un critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și încarcerat timp de cinci ani ca deținut politic.

Biografie

Pe linie paternă avea o descendență aromână. Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular ^[3]. Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (1) (4 - 14 septembrie 1940) ^[4]. În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.

Persecuția în timpul regimului comunist

În anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. Pe 5 mai 1950 a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat.^[5] În penitenciarul Sighet s-a convertit la greco-catolicism prin intermediul preotului profesor blăjean Ioan Vultur. A fost primit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeași închisoare.^[6]

Colaborări publicistice

A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.
Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.

Opera (reeditări)

• Poezia tradițională română: balada poporană și doina, ediție critică de D. Șandru, prefață de Ovidiu Bârlea, vol. I-II, București, Editura pentru Literatură, 1969
• Problemele tipologiei folclorice, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, București, Editura Minerva, 1971
• Studii eminesciene, ediție îngrijită de Ion Dumitrescu, prefață de George Munteanu, București, Editura Minerva, 1975
• Arta cuvântului la Eminescu, ediție îngrijită, note, addenda bibliografică și indice de nume de Nina Apetroaie, studiu introductiv de I. Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1980
• Studii critice, ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Ovidiu Bîrlea, București, Editura Albatros, Colecția Lyceum nr. 246, 1982
• Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1987
• Scrieri alese, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, vol. I-III, București, Editura Minerva, 1986-1992
• Expresivitatea limbii române, cuvânt înainte, nota asupra ediției și index de Ilie Dan, Iași, Editura Polirom, 2000

Afilieri

• Membru al Academiei Române

Decorații

• Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)^[7]

Note

1. Autoritatea BnF, accesat în 31 decembrie 2019 
2. Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
3. Membrii români ai Academiei Române (1866 - prezent; litera C)
4. „Agentia Nationala de Presa AGERPRES”. Arhivat din original la 20 iunie 2010. Accesat în 19 august 2009. 
5. „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului - Fișe matricole penale”. Arhivat din original la 18 decembrie 2010. Accesat în 15 ianuarie 2011. 
6. Viorica Lascu, Ieșim la lumina zilei Arhivat în 26 aprilie 2006, la Wayback Machine., publicat în: Adevărul în libertate, nr. 10 din 10 ianuarie 1990, pag. 2.
7. Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.

Bibliografie

• Titu Popescu, D. Caracostea – un critic modern, Cluj, Editura Dacia, 1987
• Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, Editura Minerva, 1999; ediția a II-a revăzută și adăugită, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2001
• Lucian Chișu, Activitatea lingvistică a lui Dumitru Caracostea, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1998
• Lucian Chișu, Prejudecata Caracostea, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2002
• Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – C