Dimitrie Ionescu-Berechet (n. 1896, Câmpulung-Muscel, județul Argeș – d. 1 iulie1969, București) a fost un arhitect român. Portofoliul său de lucrări conține peste 400 de proiecte care impresionează prin diversitate, calitate și cantitate. Din 1930 până în 1963 a fost arhitectul-șef al Patriarhiei Române, timp în care a proiectat peste 100 de biserici noi.[1]
Date biografice
Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet a văzut lumina zilei pe 27 ianuarie/10 februarie 1896[2], în orașul situat pe Râul Târgului, Câmpulung Muscel, într-o casă de pe strada Negru Vodă[3], casă pe fațada căreia era încrustată „Crucea Jurământului“[4].
Dimitrie Ionescu-Berechet a fost al șaptelea din cei opt copii ai negustorului de brașovenii[5], Nicolae (1835-1904), supranumit, de câmpulungeni, pentru prosperitatea lui - Berechet[6][7] și ai soției acestuia Maria (n. Popescu, 1855-1943).
După 1850, pornind de la patronimul său, el și-a preschimbat numele în Ionescu, la care a adăugat, prin oficializarea în 1883 - supranumele[11]Berechet, punând astfel bazele unui nume de familie[12], cu rezonanță în arhitectura civilă și religioasă din România: Ionescu-Berechet.
Pe linie paternă[16], Dimitrie descindea dintr-o familie renumită, din care făceau parte slujitori ai Bisericii„Sfântul Ilie“ din Câmpulung, cum fusese străbunicul său - diaconul[17] Apostol, dar și artiști - „zugravul de subțire“ (pictorbisericesc), Ion Gârniță – bunicul lui Dimitrie, de care acesta era foarte mândru și al cărui talent[18] îl va moșteni din plin[19].
Ulterior întreprinde călătorii de studiu[41] și în partea de vest a Europei, în țări, precum Austria, Franța și Italia, care îl fascinează prin monumentele și clădirile lor somptuoase[42].
Realizând o sinteză a acestor stiluri arhitecturale diverse, la care adaugă predilecția spre originalitate, având ca sursă de inspirație arhitectura vernaculară[43] din satele muscelene, Dimitrie Ionescu-Berechet își creează un stil arhitectural propriu în care elemente de arhitectură modernă se îmbină perfect cu arhitectura tradițională românească, conferind operei sale un puternic specific național[44].
Emil Prager, reputat inginerconstructor și colaborator al lui Ionescu - Berechet pentru realizarea unor importante edificii, aprecia, în mod deosebit, „înțelegerea ce <pe care o> arăta arhitectul în folosirea elementelor de artă națională veche, în construcțiile pe care le proiecta în diferite localități <ale României>“[45].
În calitatea sa de coordonator al Serviciului Tehnic al Patriarhiei, arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet s-a implicat în activitatea de proiectare[47] a edificiilor, urmărirea periodică a lucrărilor importante executate în țară, până la momentul final - recepționarea acestora.
În paralel, Dimitrie Ionescu-Berechet a desfășurat și o bogată activitate didactică, susținând în fața cursanților din atelierele Patriarhiei, numeroase prelegeri[49] de artăbisericească[50].
Preocupat constant de aspectul orașului său natal - Câmpulung-Muscel, dar și de arhitectura din zona Muscel, Dimitrie Ionescu-Berechet proiectează și amenajează, în perioada 1925-1960, circa 80 de edificii[58] (în multe cazuri, în mod gratuit), edificii ce impresionează, și azi, prin amploare și rafinament[59] stilistic:
Construit între 1928-1935, sub egida Societății Cultul eroilor, pentru a cinsti memoria eroilor musceleni și nu numai ce au luptat în octombrie-noiembrie 1916. Proiectul aparține arhitecților Dimitrie Ionescu-Berechet și State Baloșin, fiind executat de cunoscuta antrepriză câmpulungeană a fraților De Nicolo. Edificiul este realizat într-un stil Art Déco îmbinat cu elemente neo-românești, finisajul fiind sobru. Volumetria mausoleului este inspirată din aceea a crucilor muscelene, căreia i-au fost asociate elemente specifice unei capele-osuar și a unui punct de belvedere. Mausoleul compus inițial din aceste două corpuri, a cunoscut ample lucrări de reamenajare și extindere între anii 1980-1984, fiind în prezent secție a Muzeului Municipal Câmpulung-Muscel[60].
2. Palatul administrativ al județului istoric Muscel (actuala Primărie din Câmpulung-Mușcel), realizată în perioada 1928-1934. Sediul Prefecturii de Muscel a fost realizat în cadrul programului Ministerului Lucrărilor Publice de dotare a Vechiului Regat cu edificii publice pentru administrațiile județene, după proiectul arhitectului Berechet început în 1924. Lucrările au fost finalizate în timpul prefectului N. D. Nicolau, clădirea fiind inaugurată la 21 noiembrie 1934. Realizat în stilul neo-românesc, edificiul este o sinteză între elemente de factură neo-brâncovenească cu cele de factură neo-romanică, neogotică și neo-bizantină.
3. Crucea comemorativă (realizată în 1934) din cartierul Șubești, Câmpulung-Mușcel, la intersecția str. Al. Voievod cu str. Maior Giurescu. Puternicul incendiu din 8 mai 1934 a afectat grav și cartierul Șubești, aflat în vecinătatea Mănăstirii Negru-Vodă. Sistematizarea cartierului și proiectarea a 24 de case au fost executate în mod gratuit de către arhitectul Berechet. Lucrările de construcție s-au desfășurat în regim de urgență și au fost realizate de antrepriza Frații de Nicolo, cheltuielile fiind suportate în principal din fonduri de stat, puse la dispoziție de Ministrul de Finanțe de atunci, Victor Slăvescu. Menită să comemoreze tragicul eveniment și reconstrucția cartierului Șubești, Crucea, executată într-un stil național de factură locală, musceleană a fost sfințită la 7 noiembrie 1934.
4. Ateneul Cultural Vișoi, Câmpulung-Mușcel, str. Cuza Vodă, nr. 52 (realizată în 1930).
5. Școala Generală Nr. 6 Vișoi, Câmpulung-Mușcel, str. Cuza Vodă, nr. 30, (realizată în perioada 1929-1933).
6. Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului Schei, Câmpulung-Mușcel, str. Col. Stănescu, nr. 13 (consolidare/reparații 1938-1940).
7. Casa Diaconescu, Câmpulung-Mușcel, str. Negru-Vodă, nr. 226 (realizată în 1936).
8. Liceul de fete (actualul Colegiu Tehnic), Câmpulung-Mușcel, str. Negru Vodă, nr. 145A (realizat în perioada 1931-1933).
9. Vila Iancu Anastase, Câmpulung-Mușcel, str. Negru Vodă, nr. 162 (realizată în 1928).
10. Școala Generală Nr. 1 Oprea Iorgulescu (fostă C. D. Aricescu), Câmpulung-Mușcel, str. General Poșoiu, nr.1 (realizat în perioada 1927-1929). Școala Normală Domnească, numită din 1864 Școala de Băieți Nr.1, a funcționat între 1836-1926 într-un local construit în anii 1833-1836 în vecinătatea vechii Primării, actuala Casă de Cultură Tudor Mușatescu. În 1926, în timpul directoratului lui Candid Ionescu, vechiul local a fost demolat și pe același amplasament a fost construit unul nou, după proiectul arhitectului Berechet și cu ajutorul marelui filantrop câmpulungean Oprea D. Iorgulescu[61]. Edificiul inaugurat pe 29 octombrie 1929, în prezența miniștrilor Ion Mihalache și N. Costăchescu și a primarului N.V. Constantinescu[62], este realizat într-un stil neo-românesc de factură neo-brâncovenească.
11. Vila general Gheorghe Poșoiu, Câmpulung-Mușcel, str. G-ral Poșoiu, nr. 7 (realizată în 1930).
12. Vila colonelului Costică Berechet (fratele arhitectului Ionescu-Berechet), Câmpulung-Mușcel, str. Sold. D.Golescu, nr. 12 (realizată în 1925).
13. Împrejmuire Grădina Publică, Câmpulung-Mușcel, str. Negru Vodă (realizată în 1925-1929). Amenajarea Grădinii publice Merci și a Bulevardului Pardon a fost demarată de primarul Istrate Rizeanu în 1885, continuându-se și după 1891[63]. Împrejmuirea din piatră de Albești a Grădinii a fost realizată în timpul primarului Ionel Nicolau, între 1925-1929, de către antrepriza Frații de Nicolo și sculptorul Victor Mezaroba, după un proiect al arhitectului Berechet, ce respectă stilul național (cu elemente post-brâncovenești și neoclasice) de expresie post-academistă.
14. Teatrul-Cinematograf Edisson (azi,Jinga), Câmpulung-Mușcel, str. D.I.Berechet, nr.1 (realizat în perioada1938-1940).
15. Clădirea doctorului N. Cojan, Câmpulung-Mușcel, str. Negru Vodă, nr. 115 (realizată în perioada 1932-1933).
16. Vila arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet, Câmpulung-Mușcel, str. C.Brâncoveanu, nr. 16. A fost construită în 1925, ca o vilă de vacanță. Realizată în stilneo-românesc, în maniera Christofi Cerchez, cu unele elemente locale (muscelene), vila este amplasată pe terenul casei părintești, la extremitatea dinspre strada Constantin Brâncoveanu,
17. Casa Gică Ștefănescu (actualul, Muzeu de Etnografie și Artă Populară), Câmpulung-Mușcel, str. Republicii, nr.5. Construită probabil în 1735, această casă tradițional musceleană, considerată a fi cea mai veche clădire din Câmpulung a aparținut logofătului Nicolae Ștefănescu (în sec. al XIX-lea ). Ea a fost remodelată și extinsă într-un stil post-brâncovenesc (cu inserții baroce de școală constantinopolitano-persană) de către arhitectul Ionescu-Berechet. În anul 1928, proiectul a fost premiat de Salonul Oficial de Arhitectură, Dimitrie Ionescu-Berechet luându-și doctoratul în arhitectură cu această lucrare. Mai târziu, în 1948, clădirea a fost donată Academiei Române[64] cu scopul de a deveni muzeu, iar în anul 1952 se organizează aici Muzeul Orășenesc Câmpulung având patru secții: istorie, științele naturii, artă populară și arte plastice.
18. Capela Spitalului Municipal (actuala, Morgă), Câmpulung-Mușcel, str. M. Tican Romano (realizată în 1942).
19. Mănăstirea Negru-Vodă, stăreția și corpul de chilii, Câmpulung-Mușcel, str. Negru-Vodă, nr. 64. Potrivit uni articol publicat în ziarul „Universul” (miercuri, 9 mai 1934, p.12): „În ziua de 8 mai1934, un incendiu pornit de la hornul vechilor chilii ce adăposteau Seminarul orfanilor de Război Patriarhul Miron a mistuit mare parte din incinta mănăstirii: stăreția, chiliile și partea superioară a turnului clopotniței”. Lucrările începute la scurt timp după dramaticul eveniment de antrepriza Frații de Nicolo au durat până în 1935[65]. Proiectul arhitectural este în stil național, cu elemente specifice secolelor XVII-XVIII, reintegrate ansamblului mănăstiresc.
20. Ateneul Popular Negru-Vodă (azi, Protoieria Muscel), Câmpulung-Mușcel, str. Negru-Vodă, nr. 64 (realizat în perioada 1927-1929).
Ceea ce impresionează cel mai mult la cariera arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet este substanțialul și variatul său portofoliu, conținând peste 450 de proiecte[66] (inclusiv cele rămase la stadiul de proiect), realizate în 150 de localități din România și la Ierusalim. Este vorba de peste 100 de biserici noi realizate, cu tot cu mobilierul liturgic aferent (tâmple, străni, paraclise), reședințe episcopale, sedii de protoierii sau case parohiale, de restaurarea a numeroase vechi lăcașuri de cult, la care se adaugă, în domeniul arhitecturii laice nenumărate edificii particulare sau publice (sedii de prefecturi, primării, teatre-cinematograf, școli, licee, mausolee etc).
Distincții și premii
Activitatea sa a fost recunoscută încă din timpul vieții, printr-o serie de distincții și decorații acordate cum ar fi:
premiul Salonului oficial de arhitectură din 1928;
Ordinul Sf. Mormânt Ortodox primit de la patriarhul Damian al Ierusalimului în 1930;
^Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic. Evocări biografice, Pitești, Editura Alean, 2015, p. 97, ISBN 978-973-8170-15-5 (Volumul se află în fondul de carte al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș).
^Ionescu-Berechet, Ștefan, Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969).Partea I, Revista Arhitext, Secțiunea Evocare, Nr. 2/2013, p.16.
^Este vorba de Crucea pe care depuneau jurământul județii (adică primarii sau pârgarii, cum li se mai spunea atunci) cu ocazia învestiturii lor. Acest important monument lapidar fusese ridicat în 1674 din porunca domnitorului Duca Vodă, cu scopul de a imortaliza în piatra de Albești, hrisovul prin care erau reconfirmate câmpulungenilor o serie de privilegii deținute, conform tradiției locale, încă de întemeierea orașului.
^Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic. Evocări biografice, Pitești, Editura Alean, 2015, p. 98, ISBN 978-973-8170-15-5 (Volumul se află în fondul de carte al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș).
^Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic. Evocări biografice, Pitești, Editura Alean, 2015, p. 98, ISBN 978-973-8170-15-5 (Volumul se află în fondul de carte al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș).
^Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic. Evocări biografice, Pitești, Editura Alean, 2015, p. 99, ISBN 978-973-8170-15-5 (Volumul se află în fondul de carte al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș).
^Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic. Evocări biografice, Pitești, Editura Alean, 2015, p. 100, ISBN 978-973-8170-15-5 (Volumul se află în fondul de carte al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș).
^Popa, Petre. Două decenii de la inaugurarea Mausoleului Mateiaş şi editarea Cărţii eroilor, în „Revista de Istorie a Muscelului. Studii şi comunicări”, Nr. 8 (2005), p. 217-221.
^Simonescu, Dan. Monografia primei şcoli publice din Câmpulung Muscel, Piteşti, 1970, p. 49.
^Bundoiu, Lucian. Şcoala Naţională „Oprea Iorgulescu”, în volumul Radiografia Câmpulungului, Editura Ars Docendi, Universitatea din Bucureşti, 2008, p. 65.
^Oprescu, C. Funcţiunea de loisir şi rolul ei în modernizarea oraşului Câmpulung Muscel, în „Argesis. Studii şi comunicări”, Seria Istorie, Nr. IX (2000), Muzeul judeţean Argeş, Piteşti, p. 522.
^Decretul Regal nr. 3.122 din 11 noiembrie 1941 pentru decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 274 din 18 noiembrie 1941, partea I-a, p. 7.174.