PROFILBARU.COM

Delta Scuti

Denumire Bayer

δ Sct, δ Scuti

Date de observație

Constelație

Scutul

Magnitudine aparentă

4,71^[1]

Magnitudine aparentă vizuală

4,72

Clasificare spectrală

F2II-III^[2]

Tipul de variabilă

δ Sct

Astrometrie

Distanța față de Terra

202 al
(61,933 pc)

Orbită

Detalii

Rază

4,56 Rază solarăi

Alte denumiri

Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Delta Scuti (δ Sct, δ Scuti) este o stea gigantă din constelația Scutul. Cu o magnitudine aparentă vizuală de 4,72,^[3] această stea este a cincea cea mai luminoasă din constelația din care face parte. Analize făcute asupra paralaxei în timpul misiunii Hipparcos au plasat steaua la o distanță de aproximativ 202 ani-lumină de Soare. ^[4]

Denumirea de Delta Scuti a fost una ulterioară fostei denumiri de 2 Aquilae. ^[5]

Delta Scuti este o stea variabilă, fiind prototipul tipului de stele variabile Delta Scuti; Delta Scuti prezintă fluctuații ale luminozității în magnitudinea aparentă de +4,60 până la +4,79 într-o perioadă de 4,65 ore.

Această stea are doi companioni: Delta Scuti B, de magnitudine +12,2 și situat la o distanță aparentă de 15,2 secunde de arc, și Delta Scuti C, de magnitudine +9,2, situat la 53 de secunde de arc.

În 1,1 până la 1,2 milioane de ani, Delta Scuti se va apropia la circa 10 ani-lumină de Sistemul nostru Solar, și va deveni cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn, atingând o magnitudine de -1,84.^[6]

Note

^ SIMBAD
^ The Physical Basis of Luminosity Classification in the Late A-, F-, and Early G-Type Stars. I. Precise Spectral Types for 372 Stars[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ Johnson, H. L.; et al. (1966). „UBVRIJKL photometry of the bright stars”. Communications of the Lunar and Planetary Laboratory. 4 (99): 99. Bibcode:1966CoLPL...4...99J.
^ van Leeuwen, F. (2007), „Validation of the new Hipparcos reduction”, Astronomy and Astrophysics, 474 (2): 653–664, arXiv:0708.1752 , Bibcode:2007A&A...474..653V, doi:10.1051/0004-6361:20078357
^ Wagman, M. (1987). „Flamsteed's Missing Stars”. Journal for the History of Astronomy, Vol.18, NO. 3/AUG, P.209, 1987. 18: 212. Bibcode:1987JHA....18..209W.
^ Tomkin, Jocelyn. „Once and Future Celestial Kings”. Sky and Telescope, april, 1998, P.60 (în engleză).

Vezi și

Lista stelelor din Scutum

[c6bf4a8d0b66255193e1cfd43ca6db4c-1] SIMBAD

[ba074a02043ef3f0ced68a1969c2f7a5-2] The Physical Basis of Luminosity Classification in the Late A-, F-, and Early G-Type Stars. I. Precise Spectral Types for 372 Stars[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

[clpl99-3] Johnson, H. L.; et al. (1966). „UBVRIJKL photometry of the bright stars”. Communications of the Lunar and Planetary Laboratory. 4 (99): 99. Bibcode:1966CoLPL...4...99J.

[aaa474_2_653-4] van Leeuwen, F. (2007), „Validation of the new Hipparcos reduction”, Astronomy and Astrophysics, 474 (2): 653–664, arXiv:0708.1752 , Bibcode:2007A&A...474..653V, doi:10.1051/0004-6361:20078357

[5] Wagman, M. (1987). „Flamsteed's Missing Stars”. Journal for the History of Astronomy, Vol.18, NO. 3/AUG, P.209, 1987. 18: 212. Bibcode:1987JHA....18..209W.

[6] Tomkin, Jocelyn. „Once and Future Celestial Kings”. Sky and Telescope, april, 1998, P.60 (în engleză).

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]