Teritoriul orașului ocupă partea de sud-vest a județului, iar orașul propriu-zis este situat în partea nordică a acestui teritoriu. În imediata apropriere spre est, sud și vest se ridică dealuri ce depășesc 700 m altitudine, în mare măsură acoperite cu foioase și plantații de pin. Spre sud de aceste dealuri se întinde regiunea muntoasă, grupa munților Șureanu ce face parte din Carpații Meridionali, iar spre nord șerpuiește lunca și terasele râului Cugir.
Din punct de vedere geografico-matematic, localitatea se află la intersecția paralelei de 45’49” latitudine nordică cu meridianul de 23’ 34” longitudine estică, situându-se la 15 km sud de Valea Mureșului, la 25 km est de Orăștie, 35 km sud–vest de Sebeș și 45 km sud-vest de municipiul Alba Iulia.
Orașul Cugir este situat în zona de contact a culoarului depresionar al Orăștiei cu Munții Șureanu, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, la o altitudine de 300 m față de nivelul mării.
Administrativ teritoriul orașului Cugir se învecinează:
la N cu comuna Șibot,
la N-E cu comuna Săliștea,
la E cu comunele Săsciori, Pianu și Șugag,
la S și la V cu județul Hunedoara
Climă
Tipul de climat este temperat-continental-umed. Acesta se caracterizează prin temperatura medie anuală de 8º-9 °C și un regim potrivit de precipitații de 600–700 mm anual.
Datorită diferenței reliefului în altitudine, pe teritoriul orașului Cugir și condițiile climatice sunt diferențiate. Se poate vorbi astfel despre un microclimat a zonei de luncă, terase și dealuri și despre climatul de munte.
Munții de lângă Cugir sunt foarte vegetați și verzi, cu multă pădure.
În general, verile sunt călduroase iar iernile blânde deoarece orașul este înconjurat de dealuri și munți care "protejează" de anumite dezlănțuiri ale naturii cum ar fi vremea, furtunile și cutremurele.
Bazin hidrografic
Orașul Cugir se află pe malul râului Cugir care este un curs de apă, al șaizeci și unulea afluent de stânga al râuluiMureș.
Istoric
Cugirul s-a dezvoltat din vechea așezare rurală Kudsir, atestată documentar în anul 1493, devenind oraș în anul 1968.
Pe „Dealul Cetății”, pe un promontoriu strategic, a existat probabil o fortificație dacică. Ea n-a fost cercetată prin săpături sistematice. Totuși, pe baza fragmentelor ceramice găsite, se pare că fortificația ar data din sec. II-I î.C. Pentru aceeasi datare pledează și un mic tezaur de monede, descoperit la poalele Dealului Cetății. Din acest tezaur se mai păstrează 8 tetradrahme din “Macedonia Prima” și o imitație dacică după o monedă de tip Filip II. Un alt tezaur monetar s-a găsit pe platoul superior al cetății.
Demografie
Componența etnică a orașului Cugir
Români (85,18%)
Romi (3,35%)
Alte etnii (0,67%)
Necunoscută (10,8%)
Componența confesională a orașului Cugir
Ortodocși (81,93%)
Penticostali (1,82%)
Alte religii (4,5%)
Necunoscută (11,75%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Cugir se ridică la 19.473 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 21.376 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (85,18%), cu o minoritate de romi (3,35%), iar pentru 10,8% nu se cunoaște apartenența etnică.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (81,93%), cu o minoritate de penticostali (1,82%), iar pentru 11,75% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]
Cugir - evoluția demografică
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia
Profilul economic al orașului este preponderent industrial, axat în special pe activitatea de prelucrare a metalelor.
În anul 1799 se înființează prima unitate industrială importantă în zonă.
În anul 1906 se construiește calea ferata Șibot- Cugir, iar în anul 1911 se realizează barajul si aducțiunea de apa de pe Râul Mic, fapt care facilitează dezvoltarea industrială a orașului.
În prezent industria cugireană se axează pe două ramuri principale:
Lucian Badea, Ioan Mărculeț - The terraces from the Orăștie couloir, Year 7, Geographical Phorum, No. 7/2008, Craiova, 2008.
Cătălina Mărculeț, Ioan Mărculeț, Cornel Oprișa - Fenomene atmosferice de risc în Culoarul Mureșului între Arieș și Cugir, Comunicări de Geografie, Vol. XI, București, 2007.
Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa - Castles & fortresses in Transylvania: Alba County/ Castele și cetăți din Transilvania: Județul Alba, Cluj-Napoca, 2009, ISBN 978-973-0-06143-3
Localități care au aparținut până în 1876 de „Scaunul Orăștiei”, unitate administrativă componentă a organismului de autoadministrare al sașilor transilvăneni, numit „Șapte scaune” și care a fost înglobat din 1486 în „Universitatea Săsească”.
Localități militarizate parțial sau total (cele cu text aldin), după J.H.Benigni, Satistische Skizze der Siebenbürgischen Militärgrenze, Hermannstadt, 1834, p.X.