Criza refugiaților în Europa reprezintă un fenomen politico-social declanșat pe baza unor presupuse motive, cum ar fi conflictele din țările din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, nivelul de sărăcie și al încălcării drepturilor omului din aceste state.
Un moment important, când criza a început să fie percepută în întreaga sa dimensiune istorică l-a constituit aprilie 2015, când cel puțin 5 vapoare având la bord circa două mii de imigranți s-au scufundat în Marea Mediterană, incident care s-a soldat cu peste 1.200 de victime.[1]
Între 2007 și 2011 d.C., un mare număr de emigranți fără documente legale, proveniți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud, au trecut fraudulos frontierele dintre Turcia și Grecia, obligând Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX) să întărească controlul la granițe.[2]
De asemenea, UE încearcă să găsească măsuri care să reducă fluxul de emigranți.[3]
Statele componente au trecut deja la măsuri radicale, montând garduri la frontierele acestora: Ungaria la granița cu Serbia, Bulgaria la granița cu Turcia, Republica Macedonia la granița cu Grecia, Austria la granița cu Slovenia.[4] Spre deosebire de statele UE, multe state non-UE nu au dorit să primească refugiați, un exemplu în acest sens fiind Japonia, care în 2015 a acordat statutul de refugiat doar pentru 27 de persoane din 7.000 de cereri (pe care le vor repatria la sfârșitul conflictului din Siria și Irak).
Este considerată cea mai mare criză a refugiaților de după cel de-al Doilea Război Mondial, de grupurile pro-refugiați.[5]
Gradul de acceptanță față de refugiați a scăzut după ce a devenit cunoscut faptul că unul din autorii atentatelor de la Paris din noiembrie 2015 a fost un solicitant de azil cu pașaport sirian.
Statele din Grupul de la Visegrád s-au manifestat cel mai vehement împotriva cotelor de refugiați, adică împărțirea refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, așa cum au propus Germania, Austria și Suedia.