Corneliu Mănescu (n. , Ploiești, România – d. , București, România)[4] a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.
Educație
Și-a terminat educația primară la Ploiești, urmând apoi, între 1936-1940, cursurile de drept și științe economice ale universității din București. În timpul studenției, a început să contribuie prin articole la diverse publicații de stânga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relații internaționale.
În 1944 lucra la Institutul de Statistică, considerat un adevărat „focar comunist” (aici lucrau și alți comuniști, ca Nicolae Betea, Anton Rațiu, Mihai Levente, Ștefan Popescu și alții.)[5]
Carieră
După 23 august1944, Mănescu a avut funcții în Partidul Comunist și în instituțiile de stat. În 1948, a fost numit șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. Între 1955 și 1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.
În 1960, Corneliu Mănescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În martie 1961, Mănescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională. În acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.
Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962, la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale.
La 19 septembrie1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie1968[6]
Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.
A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador în Ungaria (până la 30 mai 1961), după care devine ministru de externe (1961-1972), vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste, președinte al Grupului Interparlamentar Român, ambasador în Franța (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).
S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, căreia Mănescu îi plăcea să-i spună „Dana”.[necesită citare] Câteva luni mai târziu se năștea fiica lor, Alexandra.
Decorații
Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[8]
^Marilena Viorica Țariuc, Frontul Democratic Român, în: Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989, editura Artpress, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-108-040-6, p. 40
_Cl.2.jpg){kind=small}
