Constantin Mătasă

Constantin Mătasă
Date personale
Căsătorit cu	Ana Constantiniu
Copii	patru copii
Naționalitate	România
Ocupație	istoric, arheolog, preot
Activitate
Educație	Seminarul „Veniamin” din Iași
Ani de activitate	1905-1971
Premii	„Steaua României în grad de cavaler”; „Răsplata Muncii pentru Biserică”; „Medalia Muncii”
Modifică date / text

Constantin Mătasă (n. 20 ianuarie 1878, Ceahlău, comuna Hangu, județul Neamț – d. 3 noiembrie 1971, Piatra-Neamț) a fost un istoric, preot și arheolog român.

Viața și activitatea

Constantin Mătasă s-a născut la 20 ianuarie 1878 în satul Răpciuni (azi Ceahlău), comuna Hangu, Jud. Neamț.^[1]

În timpul activității arheologice a realizat săpături la Târgu Ocna și Frumușica, descoperind materiale încadrabile culturii Cucuteni. A fost, de asemenea, și directorul Muzeului Arheologic din Piatra Neamț între 1934-1971.^[2]

Primele două clase le face în satul natal, iar primul an de gimnaziu la Piatra-Neamț, continuându-l la Roman. În 1894 își continuă cursul superior la Seminarul „Veniamin” de la Iași. Este student al Facultății de Teologie a Universității București între anii 1900-1904, urmând și cursurile de istorie, logică și drept roman. În 1905 își susține lucrarea de licență Binele moral.^[1]

În 1901 se căsătorește cu Ana Constantiniu (decedată în 1959), fiica învățătorului din satul Mănăstirea Bistrița a județului Neamț, având împreună patru copii. Elena (Nuța), (1903-1994) a fost primul copil al familiei Mătasă și a fost membră a Uniunii Scriitorilor. Al doilea copil, Ionel (1905-1996) a fost inginer și director general al uzinelor „Malaxa” din București. În 1908 se naște al treilea membru al familiei, Neculai (Nicușor), care a fost licențiat în drept și a lucrat ca avocat la București. Acesta a decedat în anul 1994. Mezina familiei, Margareta se naște în 1910 însă, nu a trăit multă vreme, decedând la vârsta de 8 ani, în anul 1918.

Acesta înființează alături de generalul Gheorghe Dragu filiala locală a Caselor Naționale „Regina Maria” în 1919, iar cel din urmă (Constantin) a devenit secretar și președinte executiv al acesteia. Pe o perioadă de 22 de ani (1920-1942), preotul Constantin a fost și directorul Școlii de Cântăreți din Piatra Neamț.^[1]

Activitatea în cadrul Bisericii

În 1905 este hirotonit diacon, mai târziu devenind preot la Mănăstirea Văratec. Timp de un deceniu (1905-1915) a fost paroh la biserica Mănăstirii Bistrița. Între 1907 și 1912 a fost preot confesor și conferențiar al închisorii care se alfa la incinta Mănăstirii Pângărați. Între 1909 și 1912 a fost și protoiereul județului Neamț.

După ce s-a mutat la Piatra-Neamț în 1915, a devenit preot ajutător, apoi paroh la Biserica Precista începând cu anul 1918. După 1920 a fost membru al Consistoriului Mitropolitan și al Consiliului Administrativ Bisericesc.^[1]

Decesul

La 3 noiembrie 1971, Constantin Mătasă a încetat din viață la vârsta de 93 de ani. Locul său de veci este la cimitirul Eternitatea din Piatra-Neamț.^[1]

Opera

Lucrări și articole publicate de Constantin Mătasă^[1]

• 1912 - Priviri și soluții în chestia țărănească și Preotul în fața datoriei de a lucra pentru ridicarea poporului, Piatra Neamț, Tipografia Gheorghiu
• 1934 - Călăuza Județului Neamț, Editura „Cartea Românească”,^[1] lucrare premiată de Academia Română cu premiul Vasile Adamachi^[3]
• 1938 - Palatul Cnejilor, Editura „Cartea Românească”, lucrare premiată de Academia Română^[1] cu premiul Vasile Adamachi^[3]
• 1940 - Cercetări din preistoria județului Neamț, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, 97, 1938
• 1941 - Deux stations à céramique peinte de Moldavie, în Dacia, VII-VIII
• 1943 - Câmpul lui Dragoș. Toponimie veche și actuală din județul Neamț, Editura „Casa Școalelor”
• 1955 - Șantierul arheologic Piatra-Neamț, în Studii și Cercetări de Istorie Veche, 6, nr. 3-4
• 1964 - Așezarea eneolitică Cucuteni B de la Podei-Tg. Ocna, în Arheologia Moldovei
• 1965 - Prin Moldova de sub munte, Editura „Uniunii de Cultură Fizică și Sport”

Între 1934 și 1936 a publicat în Anuarul Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamț următoarele articole: „Vânătorii Pietrei”, „Ținutul Neamț cu 100 de ani în urmă” și „Sate, biserici și boieri la anul 1428 în județul Neamț”.

Medalii, premii, titluri onorifice

Distincții:^[1]

• 1922 - „Steaua României în grad de cavaler”
• 1923 - „Răsplata Muncii pentru Biserică”
• 1926 - „Steaua României în grad de Ofițer” și „Răsplata Muncii pentru construcții școlare”
• 1943 - Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler cl. II, pentru biserică^[4]
• 1955 - „Medalia Muncii”
• 1957 - Ordinul Muncii clasa a II-a „pentru merite deosebite în activitatea artistică”^[5]
• 1964 - „Medalia a XX–a aniversare a eliberării patriei de sub jugul fascist”
• 1967 - „Ordinul Meritul Cultural” clasa a III-a

Note

1. ^ „Date biografice Constantin Matasă”. www.muzeu-neamt.ro. Accesat în 1 iunie 2023. 
2. Ștefănescu, Ștefan (coord. științific) (1978). Enciclopedia istoriografiei românești. București: Editura științifică și enciclopedică. p. 215. 
3. ^ ***; Inscripții nemțene. Cărturar român premiat de Academia Română.; ZCH News, 1 august 2014
4. Decretul regal nr. 247 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1163–1164.
5. Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 481 din 1 octombrie 1957 pentru conferirea titlului de „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne”, a „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni de artă și tehnicieni, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 28, 10 octombrie 1957, pp. 247–248.