Complexul Electra

Parte a seriei de articole despre
Psihanaliză
Unofficial psychoanalysis symbol

În psihologia neo-freudiană, complexul Electra, după cum este denumit de Carl Gustav Jung, reprezintă competiția de natură psihosexuală a unui copil cu mama pentru posesia tatălui. Pe parcursul dezvoltării psihosexuale, complexul se află în stagiul falic al unei fete; formarea unei identități sexuale discrete, o experiență similară petrecându-se și în cazul băieților datorită existenței complexului Oedip. Complexul Electra apare în faza a treia a dezvoltării psihosexuale – stagiul falic (între 3-6 ani) – dintre cele 5 existente: 1. Oral, 2. Anal, 3. Falic, 4. Latent, 5. Genital – în care sursa de plăcere se localizează în diferite zone erogene ale corpului copilului.

În teoria clasică psihoanalitică, identificarea copilului cu părintele de același sex reprezintă un moment cheie pentru instalarea complexului Electra și cel al lui Oedip; experiență psihologică definitorie pentru dezvoltarea un rol sexual matur și o identitate. Sigmund Freud s-a orientat însă către o altă abordare conform căreia fetele și băieții își soluționează altfel complexele: ea prin conștientizarea și invidia față de faptul că nu are penis, iar el prin anxietatea legată de vătămarea zonei sale genitale; soluțiile eșuate includ posibilitatea apariției nevrozei și a homosexualității. Ca urmare, femeile și bărbații captivi ai complexelor Electra și Oedip în dezvoltarea lor psihosexuală ar putea fi considerați ca având o orientare fixistă asupra tatălui și a mamei dovedită în situația în care partenerul sexual se aseamănă cu unul dintre părinți.

Complexul Electra

Proveniență

Ca metaforă psihoanalitică pentru conflictul psihosexual dintre fiică și mamă, complexul Electra derivă din personajul mitologic de origine greacă, Electra, apărut în secolul al V-lea Î.H., care a conceput împreună cu fratele ei, Orestes, o răzbunare împotriva mamei lor, Clytemnestra și tatălui lor vitreg, Aegisthus pentru asasinarea tatălui lor biologic, Agamemnon. [1][2][3]

Sigmund Freud a dezvoltat aspectele feminine ale teoriei dezvoltării sexuale - descriind psihodinamica a competiției sexuale dintre fiică și mamă pentru posesia tatălui – determinând astfel două categorii: atitudinea Oepidiană feminină și complexul Oedip negativ; [4] totuși colaboratorul său Carl Jung este cel care a propus sintagma de „complexul Electra” în 1913. [5][6][7] Freud a respins formularea deoarece a considerat-o inexactă din punct de vedere psihoanalitic:„ ceea ce am spus despre complexul Oedip se aplică strict copiilor de sex masculin și avem astfel dreptul să respingem sintagma „complexul Electra”, care caută să accentueze analogia dintre atitudinea celor două sexe.” [8] În formarea identității sexuale, în forma ei discretă(ego), o experiență decisivă de natură psihosexuale a unei fete se manifestă prin complexul Electra – care constă în competiția dintre fiică și mamă pentru posesia tatălui.[9] Atunci când copii ajung în stagiul falic (între 3-6 ani), ei devin conștienți de corpurile lor, ale celorlalți copii și ale părinților satisfăcându-și curiozitatea de natură fizică prin dezbrăcare și studierea zonelor genitale – centrul erogen- din stagiul falic; ca urmare ajunge să învețe diferențele fizice dintre „bărbat” și „femeie”, precum și dintre „fată”-„băiat”. În momentul în care atașamentul inițial al fetei față de mamă se confruntă cu descoperirea că nu are penis, aceasta își transferă atașamentul sexual către tată și crește competiția sexuală cu mama.

Caracteristici

Caracterul psihodinamic al complexului Electra în relația dintre mamă și fiică derivă din invidia față de inexistența penisului, cauzată de mamă, care de asemenea a cauzat castitatea fetei; oricum, relegându-se de tată la nivelul atracției sexuale (heterosexualitate), fata își reprimă competiția feminină ostilă din frica de a pierde dragostea mamei. Această internalizare a „mamei” dezvoltă un super-ego de vreme ce fata își fixează o identitate sexuală discretă(ego). Invidia față de conștientizarea inexistenței penisului în plan feminin este de natură biologică, căci realizează că din punct de vedere sexual nu are control asupra mamei, precum identitatea infantilă cere. Ca urmare, fata își orientează dorința sexuală către tată și progresiv către feminitate heterosexuală care culminează printr-o sarcină înlocuind astfel invidia față de inexistența penisului. Ba mai mult decât atât, după stagiul falic, dezvoltarea psihosexuală a fetei include transferul de la zona erogenă primară, clitorisul către vagin în faza adultă. Ca atare Freud consideră atitudinea feminină Oedipus(„Complexul Electra”) a fi mult mai intensă din punct de vedere emoțional decât complexul Oedipus al unui băiat, având astfel posibilitatea existenței în cazul femeilor a unei personalități mai puțin încrezătoare. [10] În cazul ambelor sexe, mecanismele defensive furnizează soluții de tranziție ale conflictelor dintre identitate și ego. Mecanismul defensiv este reprimarea, blocarea amintirilor, a impulsurilor emoționale și a ideilor din mintea conștientă;însă nu revolvă conflictul dintre identitate și ego. Al doilea mecanism defensiv este identificarea prin care copilul incorporează egoul lui sau al ei, caracteristicile de personalitate ale părintelui de același sex; în procesul de adaptare, fata se identifică cu mama, deoarece înțelege că ambele fiind de același sex, nu dețin un penis, deci nu pot fi antagonice. [11] În cazul în care competiția sexuală față de părintele de sex opus rămâne nerezolvată, poate să apară o fixație a stagiului falic, ducând la dezvoltarea unei femei care își dorește continuu să domine bărbații, fie printr-o seducție aparte(stimă de sine crescută) fie prin obediență neobișnuită(stimă de sine scăzută). În cazul unui băiat, o fixație a stagiului falic poate să conducă la dezvoltarea sa ca o persoană vanitoasă și cu exces de zel. Ca urmare, supreavegherea parentală și soluționarea complexului Electra sunt cele mai importante în dezvoltarea super-ego-ului infantil deoarece prin identificarea cu un părinte, fiica integrează moralitatea, deci alege să se supune regulilor societății în loc să acționeze de frica unei potențiale pedepse.

Studii de caz

Studiul pacienților dintr-un ospiciu din New York, „Asupra importanței prognosticului al conținutului mental în cazul psihozei maniaco-depresive (1921)”, oferă informații despre 31 de cazuri ale unor pacienți suferinzi de depresie maniacală, 22 (70%) au fost afectați de complexul Electra; și 12 din 22 de pacienți au regresat către stagiile primare ale dezvoltării psihosexuale. [12]

Electra în ficțiune

Ficțiunea permite oamenilor posbilitatea de a identifica protagoniștii poveștilor prin selectarea aspectelor care ar putea să fie conform propriilor dorințe. [13] Adesea pentru a promova conformismul social, mitul, povestea, teatru sau filmul prezintă o poveste a cărei menire este să sperie oamenii de a-și urma și a acționa conform propriilor dorințe. Pe durata socializării infantile, basmele îndeplinesc o anumită funcție: băieții și fetele se identifică prin intermediul eroilor și eroinelor pe durata aventurilor. Adesea, nenorocirile prin care protagoniștii trec sunt cauzate de (rău) mama vitregă individioasă pe el sau ea și ea este cea care stopează împlinirea dorințelor. Fetele, în special între vârstele de 3-6 ani, se vor identifica mai ales cu eroina pentru care iubirea prințului va înlocui invidia față de inexitența penisului. Mai mult decât atât, basme precum Cenușăreasa au două figuri materne: nașa o învață pe fată că mama vitregă o iubește, deci pentru a se bucura de ea, trebuie să se supună mamei, nu surorilor vitrege. [14]

Electra în poezie

Poeta americană Sylvia Plath (1932-1963) admite că poemul Tati (1962) este despre o femeie al cărei complex Electra a rămas nerezolvat, prin confuzia dintre tatăl decedat și soțul de care s-a înstrăinat confruntându-se astfel cu un abandon emoțional. [15] Biografii poetei au notat o ironie psihologică despre viața acesteia: își cunoștea tatăl numai timp de 8 ani înainte să moară și își cunoștea soțul de 8 ani înainte să se sinucidă. Soțul i-a fost „tatăl surogat”, aparent psihosexual când i se adresează acestuia ca fiind „tatăl vampir” care a urmărit-o din momentul decesului. Confundând tatăl și soțul, Sylvia Plath indică egalitatea emoțională în viața ei; un complex Electra nerezolvat. [16]

Electra în muzică

Debutul trupei Tool offshot band este marcat de albumul A perfect Circle, Mer de Noms și include o piesă Orestes care face o referire clară la mitul Electrei. În cadrul albumului You´re awful, I love you, trupa alternativă Ludo cuprinde o piesă intitulată Complexul Electrei.

Referințe și note

  1. ^ Murphy, Bruce (). Benét's Reader's Encyclopedia (ed. 4th). New York: HarperCollins Publishers. p. 310. 
  2. ^ Bell, Robert E. (). Women of Classical Mythology: A Biographical Dictionary. California: Oxford University Press. pp. 177–178. 
  3. ^ Hornblower S, Spawforth A (). The Oxford Companion to Classical Civilization. pp. 254–255. 
  4. ^ Freud, Sigmund (). On Sexuality. Penguin Books Ltd. 
  5. ^ Jung, Carl (1913). The Theory of Psychoanalysis.
  6. ^ Scott, Jill (). Electra after Freud: Myth and Culture. Cornell University Press. p. 8. ISBN 978-0-801-44261-2. 
  7. ^ Jung, Carl (). Psychoanalysis and Neurosis. Princeton University Press. .
  8. ^ Sigmund Freud, On Sexuality (London 1991) p. 375
  9. ^ „Sigmund Freud 1856–1939”. Encyclopaedia of German Literature. London: Routledge. . Accesat în . 
  10. ^ Bullock A, Trombley S (). The New Fontana Dictionary of Modern Thought. London: Harper Collins. pp. 259, 705. 
  11. ^ Bullock, A., Trombley, S. (1999) The New Fontana Dictionary of Modern Thought Harper Collins:London pp. 205, 107
  12. ^ Levin, Hyman L. (). „On the prognostic significance of the mental content in manic-depressive psychosis”. The State Hospital Quarterly. VII: 594–95. Accesat în . 
  13. ^ Berger, Arthur Asa. Media Analysis Techniques, 3rd ed. Thousand Oaks:Sage Press (2005)
  14. ^ Berger, Arthur Asa Media Analysis Techniques 3rd ed. Thousand Oaks"Sage Press (2005)
  15. ^ Van Dyne, Susan R. Sylvia Plath’s Ariel Poems Chapel Hill:University of North Carolina Press, 1993.
  16. ^ Plath, Sylvia “Daddy” Ariel Harper & Row:New York (1966).

Legături externe

  • Breuer J, Freud S (1909). Studies on Hysteria. Basic Books.
  • DeBeauvoir, S. (1952). The Second Sex. New York: Vintage Books.
  • Freud, S. (1905). Dora: Fragment of an Analysis of a Case of Hysteria. New York: W.W. Norton & Company.
  • Freud, S. (1920). "A Case of Homosexuality in a Woman". The Complete Psychological Works of Sigmund Freud. New York: Hogarth Press.
  • Lauzen, G. (1965). Sigmund Freud: The Man and his Theories. New York: Paul S. Eriksson, Inc.
  • Lerman, H. (1986). A Mote in Freud's Eye. New York: Springer Publishing Company.
  • Mitchell, J. (1974). Psychoanalysis and Feminism. New York: Vintage Books.
  • Tobin, B. (1988). Reverse Oedipal Complex Analysis. New York: Random House Publishing Company.

Vezi și

Read other articles:

Физическая карта Иордании Вади Рам — пустыня на юге страны Мухафаза Джараш на севере Иордании Ущелье Дана, мухафаза Эт-Тафила Иордания расположена на Ближнем Востоке, между 29° и 34° северной широты и 35° и 39° восточной долготы. Площадь: 89 тыс. км². Основную территорию (90...

 

American college basketball season 2008–09 North Dakota State Bison men's basketballSummit League Regular Season and Tournament ChampionsNCAA tournament first round vs Kansas, L 74–84ConferenceThe Summit LeagueRecord26–7 (16–2 Summit League)Head coachSaul PhillipsAssistant coaches David Richman Jason Kemp Will Ryan Home arenaBison Sports ArenaSeasons← 2007–082009–10 → The 2008–09 North Dakota State Bison men's basketball team represented North Dak...

 

U

Twenty-first letter in the Latin alphabet This article is about the letter of the alphabet. For other uses, see U (disambiguation). ASCII 85 redirects here. For the encoding, see Ascii85. UU uUsageWriting systemLatin scriptTypeAlphabeticLanguage of originLatinPhonetic usage[u][w][ʉ][y][ʏ][h][ʊ][iː][ɨː][ʌ][ɛ]/juː/Unicode codepointU+0055U+0075Alphabetical position21HistoryDevelopment Υ υ

Корте-де-ПелеасCorte de Peleas ПрапорМуніципалітетКраїна  ІспаніяАвтономна спільнота ЕстремадураПровінція БадахосКоординати 38°43′30″ пн. ш. 6°40′16″ зх. д. / 38.725° пн. ш. 6.671° зх. д. / 38.725; -6.671Координати: 38°43′30″ пн. ш. 6°40′16″ зх. д. /...

 

«Boca Juniors» redirige aquí. Para otras acepciones, véase Boca Juniors (desambiguación). Boca Juniors Datos generalesNombre Club Atlético Boca JuniorsApodo(s) Xeneize[1]​ Azul y Oro[2]​La Mitad Más Uno[3]​Fundación 3 de abril de 1905 (118 años)Propietario(s) 315 000 socios[4]​Presidente Jorge Amor AmealDir. deportivo Juan Román RiquelmeEntrenador Mariano Herrón (interino)InstalacionesEstadio Alberto J. Armando«La Bombonera»Ubicación Brands...

 

Nizhny Novgorod Metro Station KirovskayaКировскаяNizhny Novgorod Metro stationGeneral informationLocationAvtozavodsky districtNizhny NovgorodRussiaCoordinates56°14′52″N 43°52′42″E / 56.24778°N 43.87833°E / 56.24778; 43.87833Line(s) Line 1Platforms1Tracks2Connections 8, 22, 417 15, 20, 31, 40, 54, 56, 68, 77 2, 11, 12ConstructionStructure typeThree-span, shallow-column stationHistoryOpened15 November 1989ElectrifiedYesServices Preceding station Nizh...

Not to be confused with Hans Hut. Jakob Hutter, 18th century engraving Part of a series onAnabaptismDirk Willems (picture) saves his pursuer. This act of mercy led to his recapture, after which he was burned at the stake near Asperen (etching from Jan Luyken in the 1685 edition of Martyrs Mirror). Background Christianity Radical Reformation Sermon on the Mount Doctrines and practices Theology of Anabaptism Believer's baptism Lovefeast Nonconformity to the world Nonresistance Free will Freedom...

 

ChoerryLagu oleh LoonaDirilis28 Juli 2017GenrePopDurasi7:26LabelBlockberry CreativeVlending CorporationSampul alternatifVideo musikLove Cherry Motion di YouTube Choerry (juga dikenal sebagai JinSoul & Choerry) adalah singel kedelapan dari proyek pra-debut girl grup Korea Selatan Loona. Singel ini dirilis secara digital pada 28 Juli dan secara fisik pada 31 Juli 2017 oleh Blockberry Creative dan didistribusikan oleh Vlending Corporation.[1] Ini memperkenalkan anggota Choerry dan be...

 

Statue in Manhattan, New York, U.S. Sir Walter ScottThe sculpture in 2012ArtistJohn SteellYear1871 (1871)TypeSculptureMediumBronzeSubjectWalter ScottLocationNew York City, New York, United StatesCoordinates40°46′13″N 73°58′20″W / 40.77015°N 73.97230°W / 40.77015; -73.97230 Sir Walter Scott is an outdoor bronze portrait statue of Walter Scott and the writer's favorite dog Maida by John Steell, located in Central Park in Manhattan, New York.[1] T...

Peter, Paul and Mary, en abril en 1963. «Lemon Tree» es una canción estadounidense compuesta por Will Holt en los años 60, inspirándose en un tema tradicional brasileño. La letra compara el amor con un limón: Lemon tree very pretty, and the lemon flower is sweet But the fruit of the poor lemon is impossible to eat El tema fue grabado por Peter, Paul and Mary, Chad & Jeremy, The Beatles, The Kingston Trio, The Seekers, Sandie Shaw, Roger Whittaker, Trini López, y Bob Marley & T...

 

1994 Hong Kong film Chungking ExpressTheatrical release posterChinese nameTraditional Chinese重慶森林Simplified Chinese重庆森林Literal meaningChungking (Chongqing) ForestTranscriptionsStandard MandarinHanyu PinyinChóngqìng SēnlínYue: CantoneseJyutpingCung4 Hing3 Sam1 Lam4 Directed byWong Kar-waiWritten byWong Kar-waiProduced by Chan Yi-kan Jeffrey Lau[1] Starring Brigitte Lin Chin-Hsia Takeshi Kaneshiro Tony Leung Chiu-Wai Faye Wong Cinematography Christopher Doyle An...

 

2024 UEFA Champions League finalStadion Wembley di London akan menjadi tuan rumah final.TurnamenLiga Champions UEFA 2023–2024Tanggal1 Juni 2024 (2024-06-01)StadionStadion Santiago Bernabeu, Madrid← 2023 2025 → Final Liga Champions UEFA 2024 akan menjadi pertandingan final Liga Champions UEFA 2023–2024, musim ke-69 turnamen sepak bola klub utama Eropa yang diselenggarakan oleh UEFA, dan musim ke-32 sejak namanya diubah dari Piala Champions Eropa menjadi Liga Champions UEFA...

Erumeli Parameswaran PillaiNative nameഎരുമേലി പരമേശ്വരൻ പിള്ളBornParameswaran Pillai(1932-12-12)12 December 1932Erumeli, TravancoreDied7 February 2014(2014-02-07) (aged 81)Mavelikkara, Kerala, IndiaPen nameErumeliOccupationWriter, teacher, scholarLanguageMalayalamEducationMA, MEdAlma materKerala UniversityMadras UniversityGenreNovel, short story, scholarly literature, literary criticismNotable awardsKerala Sahitya Akademi AwardSpouseS. Sarad...

 

2022 video gameGigaBashCover ArtDeveloper(s)Passion Republic GamesPublisher(s)Passion Republic GamesDirector(s)Mel Law, Aiken TowProducer(s)Ng Aik SernWriter(s)Gerald YongEngineUnreal Engine 4[1]Platform(s)Microsoft WindowsPlayStation 4PlayStation 5Nintendo SwitchXbox OneXbox Series X/SReleaseWindows, PS4, PS5August 5, 2022Switch, Xbox One, Series X/SAugust 4, 2023Genre(s)BrawlerMode(s)Single-player, multiplayer GigaBash is a brawler game developed and published by Malaysian independe...

 

1998 studio album by AltamontCivil War FantasyStudio album by AltamontReleasedOctober 13, 1998GenreHard rock, heavy metalLabelMan's Ruin RecordsProducerBilly AndersonAltamont chronology Wanted Dead or Alive(1997) Civil War Fantasy(1998) Our Darling(2001) Professional ratingsReview scoresSourceRatingAllmusic link Civil War Fantasy is an album by Altamont, which was released in 1998 through Man's Ruin Records. Track listing Civil War Fantasy (Altamont) – 2:57 Ezy Rider (Jimi Hendrix) ...

This article's lead section may be too short to adequately summarize the key points. Please consider expanding the lead to provide an accessible overview of all important aspects of the article. (September 2021) Cavern deities of the underworldCavern deity depicted in a fragment piece of Funerary Papyrus of Amduat.WeaponknivesRegionDuatPart of a series onAncient Egyptian religion Beliefs Afterlife Cosmology Duat Ma'at Mythology Numerology Philosophy Soul Practices Funerals Offerings: Offering...

 

Aurus Senat Senat на Женевском автосалоне в марте 2019 года Общие данные Производитель Aurus Motors Годы производства 2018 — настоящее время Сборка ФГУП «НАМИ» Москва, Соллерс-Елабуга Елабуга Республика Татарстан Класс высший, представительский Иные обозначения ЕМП-4123[1], Aurus-4123[...

 

Oxford Classical Drama SocietyFounded1880PresidentLaura PlumleySenior MemberFiona Macintosh The Oxford University Classical Drama Society (OUCDS) is the funding body behind the triennial Oxford Greek Play, an institution that has lasted for over 130 years. As well as choosing and funding the Greek Play, selecting a production team from a number of applications, the Society has in recent times aimed to extend its reach to other productions. As the Committee is appointed annually and the Greek ...

Kobarid Kobarid (dibaca [kɔbaˈɾiːt] ( simak); bahasa Italia: Caporetto, bahasa Friuli: Cjaurêt, Jerman: Karfreit) adalah sebuah pemukiman di Slovenia, pusat administratif Kota praja Kobarid. Kobarid dikenal karena Pertempuran Caporetto tahun 1917, dimana retret Italia didokumentasikan oleh Ernest Hemingway dalam novelnya A Farewell to Arms. Pertempuran tersebut juga terdokumentasi di museum di pusat Kobarid. Museum tersebut memenangkan penghargaan Dewan Eropa pada 1...

 

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Februari 2023. Artikel ini perlu dikembangkan agar dapat memenuhi kriteria sebagai entri Wikipedia.Bantulah untuk mengembangkan artikel ini. Jika tidak dikembangkan, artikel ini akan dihapus. Fosil Pandu yaitu fosil punya ciri-ciri khusus yang ada dalam lapisan bumi...

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!